06.09.2018,  18:04:35 | 0 comentarii | 1040 vizualizari
Meci de top la Petroșani
de Loredana JUGLEA

ACS Energeticianul va da piept cu Petrolul Ploiești, iar oficialii echipei care evoluează în Vale au mai dat o lovitură. Pe ultima sută de metri au adus doi jucători de Liga 1, Cosmin Achim și Mircea Leasă.

Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 15:00 într-un joc de liga a doua, televizat, se vor întâlni ACS Energeticianul și Petrolul Ploiești. Gazdele sunt neînvinse pe teren propriu, iar după cinci etape se țin bine, la doar trei puncte de lidera campionatului. Președintele ACS Energeticianul, Alin Zgripcea, anunță și de data aceasta surprize pentru spectatorii din Vale pe care îi așteptă într-un număr cât mai mare la stadion. „Jucăm cu o echipă foarte bună care se bate la promovare, dar noi ne dorim foarte mult victoria pentru a le aduce o bucurie oamenilor din Vale. Suntem neînvinși acasă. Echipa este mai omogenă. Jucătorii și-au îmbunătățit relațiile de joc”, spune președintele care le-a pregătit celor care vor veni la meci o tombolă prin care se vor pune la bătaie 10 mingi originale. 
Mai mult decât atât, pentru acest meci trupa care evoluează la Petroșani și-a întărit apărarea prin achiziționarea a doi jucători talentați. Este vorba de fundașul dreapta Mircea Leasă, de 19 ani, și de fundașul central, de 22 de ani, Cosmin Achim. Ambii vin de la echipa din Liga 1 FC Voluntari. 
Oficialii echipei Energeticianul au mai anunțat printre altele că din iarnă se vor face toate demersurile ca echipa să se numească Jiul Petroșani, mai ales că în 2019 Jiul face 100 de ani de existență. 

Echipa Petrolul, aşteptată să fie învinsă 
La fel ca FC Argeş, nici Energeticianul nu a putut urca pe podiumul Ligii 2 la finalul etapei a 5-a. Echipa care joacă la Petroşani ar fi avut nevoie de trei puncte din meciul desfăşurat la Piteşti pentru a se instala pe locul 2 sau 3. „Ştiam că ne aşteaptă un meci greu în compania unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc. Am întâlnit o echipă care are în componenţă mulţi jucători cu experienţă, fotbalişti pe care i-am antrenat şi în trecut. Mă refer la Buhăescu şi Raul Costin. Au un antrenor experimentat. Din păcate, în a doua parte a jocului a venit ploaie şi rafalele de vânt care ne-au dezavantajat, pentru că ne propusesem să avem o posesie şi să jucăm prin construcţie la finalizare. Am reuşit în anumite momente. Şi FC Argeş şi-a creat câteva ocazii de a marca. Ştiam că vor juca cu mingi lungi pe vârfuri pentru a câştiga mingea a doua. 
Ne-am pregătit pentru acest joc. Am avut şi noi o ocazie mare, dar, până la urmă, rezultatul este echitabil. Nu este uşor să joci contra vântului. 
Altfel apreciezi mingiile”, a spus după meci Dulca. Antrenorul Energeticianului a vorbit şi despre lupta la promovare. Pentru moment, Universitatea Cluj şi Petrolul, considerate principalele favorite, nu au avut un start bun de sezon. „Este un campionat al ligii a doua extrem de puternic prin aceste echipe de tradiţie, U Cluj, UTA, Farul, FC Argeş. Păcat că nu promovează patru echipe. Este un campionat disputat şi fiecare meci este la un alt nivel faţă de campionatul trecut. Cred că lupta pentru promovare se va decide pe finalul sezonului. Noi avem ca obiectiv promovarea, însă nu e uşor să faci o echipă în cinci-şase săptămâni, chiar dacă am făcut transferuri bune. Trebuie puţină răbdare şi multă muncă. Sperăm încet, încet să jucăm un fotbal de calitate şi să şi câştigăm”, mai spus Cristian Dulca.
După rezultatul de egalitate obţinut la Piteşti, 0-0 cu FC Argeş, Energeticianul a ajuns să aibă 10 puncte în clasament după cinci etape şi să ocupe locul 5 în clasament, la egalitate cu UTA şi Chindia, arădenii situându-se pe locul 3. „Cu Petrolul jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri, şi ne dorim foarte mult victoria. Petrolul este o echipă puternică, cu multe investiţii făcute. Din punctul meu de vedere, echipele momentului sunt Snagovul şi Chindia. Îi asigurăm pe suporterii noştri că vom face totul să luăm cele trei puncte”, a spus Dulca despre meciul următor, cu Petrolul.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter