01.10.2018,  18:51:00 | 0 comentarii | 863 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Termoficarea, hocus-pocus! / La Petroşani termoficarea centralizată va fi funcţională şi iarna aceasta
de Corneliu BRAN

Chiar dacă în urmă cu vreo două luni se anunţa de mai mulţi oficiali că anul acesta termoficarea la Petroşani nu va mai funcţiona pe motivele bine ştiute, se pare că la nivel politic s-a luat o decizie, ce va fi pusă și în practică, astfel că termoficarea centralizată va funcţiona şi iarna aceasta.

Cum s-ar zice, „hocus-pocus” şi politicienii de la putere au scos din joben nu porumbelul, ci cărbunele necesar funcţionării termoficării, plus efortul financiar, energia şi viabilitatea reţelelor ce vor aduce în casele celor peste 2.400 de abonaţi casnici, inclusiv instituţii, mult aşteptatul agent termic.
La toate acestea de mai sus venim cu declaraţiile făcute pe această temă de câţiva actori politici hunedoreni importanţi... Primul care ne-a spus că „se rezolvă această problemă în perioada următoare şi se vor face toate eforturile” a fost prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, prezent la Petroşani luni. „O să avem joi o discuţie cu toţi factorii de decizie şi vom lua decizia cea mai bună, aceea de a continua şi în această iarnă cu funcţionalitatea reţelei de termoficare de la Paroşeni la Petroşani, astfel încât abonaţii să aibă căldură”.
Apoi, a urmat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, care ne-a spus în treacăt, tot la Petroşani, că deşi nu e problema consiliului judeţean la nivel politic decizia nu poate fi decât aceea ca să se continue furnizarea agentului termic în caloriferele petroşenenilor, fiind vorba de peste 2.000 de abonaţi, în acest sens căutându-se şi găsindu-se soluţii.
Nu în ultimul rând, pe această temă am stat de vorbă pe scările Universităţii din Petroşani, după gala de deschidere a noului an universitar, cu directorul general Dioane. „Deci, clar, noi asigurăm termoficarea în Valea Jiului. Fără doar şi poate va fi termoficare centralizată la Petroşani iarna aceasta! Am spus şi celorlalţi din presă treaba asta, vă spun şi dumneavoastră, petroşenenii abonaţi la termoficare să stea liniştiţi, vor avea termoficare, deoarece CEH va participa la licitaţie”, ne-a spus directorul general al CEH. L-am întrebat cum va face totuşi cu cărbunele, ştiind dintr-o conferinţă de presă a senatorului PSD Cristian Resmeriţă, dar şi din alte surse, că stocul de cărbune era săptămâna trecută pe zero.
„Cu cărbunele pentru termoficare ne descurcăm, o să fie, veţi vedea. Vom lua şi din import, va fi şi din producţia din Valea Jiului... Vor fi stocuri de cărbune la iarnă şi pentru Deva-Mintia şi pentru Paroşeni. Deci, în concluzie, în funcţie de temperaturile de-afară, termoficarea va porni la Petroşani. Şi nu în decembrie, cum m-aţi întrebat, ci mai repede cu mult, în noiembrie”.
În fine, ultimul, dar nu cel din urmă, interviervat de noi luni, 1 octombrie, a fost primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, care la ieşirea din Universitate ne-a spus, legat de această temă, următoarele: „Da, mi-a fost cam frig şi mie azi aici, universitatea fiind un abonat al termoficării... Legat de această chestiune, după cum am spus, vom scoate la licitaţie... Au fost nişte probleme administrative de preluare a patrimoniului de la SC Termoficare către primărie, pentru a putea să le scoatem la licitaţie, dar s-au rezolvat sau se rezolvă şi sper ca săptămâna viitoare să fie deja licitaţia. Va dura 30 de zile, după care vom avea un câştigător. Dacă Complexul Energetic Hunedoara va participa şi va câştiga această licitaţie, cu siguranţă va fi căldură din noiembrie”.

Planul B
Fiindcă cu termoficarea au tot fost probleme, primăria din Petroşani a trecut la planul B. După cum se ştie, în anii trecuţi în grădiniţele, şcolile şi liceele petroşenene au fost montate centrale pe gaz pentru a exista şi această variantă de rezervă. Chiar dacă ar fi funcţională termoficarea acum, căldură nu s-ar da până ce timp de trei nopţi consecutive nu s-ar înregistra temperaturi foarte mici, evident că în şcoli trebuie trecut la sistemul de încălzire pe gaz, deoarece în momentul de faţă temperatura în multe săli de clasă este cu mult sub 20 de grade Celsius, chiar dacă afară câteodată mai dă soarele. Cu toate acestea, în unele şcoli şi licee, caloriferele au rămas reci, iar motivul este unul de-a dreptul halucinant şi ţine de directorii de şcoli „care n-au făcut tot ce trebuie”, după cum ne-a spus primarul Iacob-Ridzi, adică „un simplu demers de o zi, să scoată de pe SEAP o firmă şi să încheie un contract”... Iar acest lucru a ajuns şi la urechile inspectorului principal Maria Ştefănie, prezentă de asemenea la gala de deschidere a noului an universitar, nici acestei doamne nefiindu-i foarte plăcut să audă această veste din mai multe surse, inclusiv de la primar! Dar iată declaraţia oficială a primarului Petroşaniului în legătură cu lipsa de căldură din unele şcoli şi licee din localitate, făcută întregii prese locale luni la primărie: „Constat că în unele şcoli nu s-a dat căldură. Eu de săptămâna trecută am dat dispoziţie să se dea drumul la căldură în şcoli şi grădiniţe, dimineaţa între 6:00 şi 10:00, atunci când este mai frig. Unele şcoli au dat drumul, altele nu, pentru că sunt şcoli care nu au contract de mentenanţă cu o firmă specializată, care să dea drumul la centrală şi să întreţină această centrală pe gaz, centrale care există acum în toate şcolile. Acum, nu pot să mă duc să deschid eu gazul la toate şcolile, e treaba directorilor şi a conducerilor din aceste unităţi şcolare! Deci, dumnealor trebuie să facă contract cu o firmă specializată, astfel încât să poată să dea drumul la căldură. Din ce ştiu eu, probleme sunt la I.G. Duca şi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter