04.10.2018,  18:17:06 | 0 comentarii | 1400 vizualizari
Vulcan / Un biet sărman căruia i s-a pierdut urma
de Gheorghe OLTEANU

Am avut o mare surpriză la începutul lunii trecute. Coboram pe strada Pinului din Vulcan, când, pe banca de lângă scara a II-a a blocului „N”, l-am văzut pe Vasile Luca, bătrânul de aproape optzeci de ani despre care, în vară, scrisesem că este constant agresat de o bandă de tineri. Care-i intră în casă și bat la el, până le zice unde-și ține bruma de bani care-i mai rămâne din pensia-i mică.

În dimineața acelei zile
de 3 septembrie, Vasile o aștepta pe poștăriță, ca să-i aducă pensia. Era îngrijorat, fiindcă ar fi trebuit să vină pe data de întâi. „Îi vine azi cu banii – a comentat, în trecere, o femeie care intra în scara blocului -, iar mâine o așteaptă din nou!”. Nu are pensie mare. Numai șapte sute de lei, cum el însuși mi-a spus. Cea mai mare parte se duce pe mâncarea pe care i-o cumpără nepoata lui. Ce-i rămâne se duce pe „tributul” aplicat de derbedeii care-l vizitează constant. Bunăoară, chiar miercuri, 3 octombrie – din ceea ce mi-a spus cineva ieri dimineață - din apartamentul lui se auzeau strigăte deznădăjduite de „hoții, hoții!”. În cazuri din acestea mai intervin doi vecini de-ai lui, cel cu care stă ușă în ușă și cel de deasupra. Dar asta numai când oamenii sunt acasă. 

O vreme a stat
la nepoata lui. Atunci fata i-a schimbat ușa de la apartament cu una placată cu tablă. Aceasta nu are însă chedere, așa că mirosul îngrozitor dinăuntru răzbește pe casa scării. Deși nu mai fumează de câteva luni, în mână ține o brichetă pe care o tot învârte. Nici nu mai știe de ce s-a întors de la nepoată. Ori că l-a dat ea afară, ori că făcea el pe nebunul. Înclin să cred în varianta a doua. Treaba e că, de când a venit acasă, s-au reluat și incursiunile vagabonzilor. Nu des, dar apar. Îl întreb dacă a mai trecut pe la el careva de la primărie sau de la poliție. Răspunsul lui, al unui om sărman nebăgat în seamă, m-a lăsat fără cuvinte: „Nu, nu mai vine nimeni, probabil mi-au pierdut urma!”. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter