07.10.2018,  20:11:01 | 0 comentarii | 371 vizualizari
Fotbal. Liga a III-a / Meci de coşmar la Hunedoara
de Loredana JUGLEA

Sâmbătă după-amiază la întâlnirea dintre CS Hunedoara şi Naţional Sebiş, scenariu de film de groază pe „Michael Klein”.

Nici în cel mai negru coşmar al lor hunedorenii nu îşi puteau imagina că echipa lor, neînvinsă pe teren propriu în actualul campionat, va încasa cinci goluri într-o singură repriză. Asta după ce la pauză conduceau cu 2–0, iar finalul primei părţi a fost unul în care formaţia gazdă a ratat desprinderea şi mai categorică pe tabelă, irosind trei ocazii rarisime. În cele din urmă, oaspeţii din Sebiş, beneficiind şi de schimbări mai mult decât inspirate efectuate de antrenorul Cojocaru, s-au impus cu un 5-2 imposibil de anticipat. De notat că în special introducerile lui Szekely şi Petculescu au schimbat faţa jocului, primul câştigând categoric duelurile individuale cu stoperii adverşi, iar al doilea punctând cu şuturi de la distanţă care au întors scocul de la 2–1 la 2-3 în numai două minute.
„Acum, la cald, nu găsesc nici o explicaţie pentru ce s-a întâmplat în repriza a doua. Le-am spus la pauză că meciul nu e gata, că 2-0 e cel mai periculos scor. Noi nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut în prima repriză, puteam să intrăm cel puţin cu un 3–0 la pauză. A urmat în partea a doua un blocaj total, după cele trei goluri primite în numai şase minute care au turnat plumb în picioarele noastre. Băieţii chiar spuneau după meci cât trebuie să marcăm ca să câştigăm şi noi?! Mergem în etapa viitoare la Ocna Mureş să ne luăm punctele înapoi, nu mai avem altă variantă”, a spus Mircea Alic, antrenor principal CS Hunedoara.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter