08.10.2018,  18:33:35 | 0 comentarii | 342 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Centrul Cultural Român din Montreal / Expoziţie personală de pictură - Petrică Birău 
de Corneliu BRAN

La invitația scriitorului Leonard Ionuț Voicu, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, artistul plastic petrilean Petrică Birău va expune în Canada expoziţia de pictură „Oameni şi locuri din România”.

Vernisajul lui Petrică Birău, din Cimpa-Petrila, va avea loc duminică, 21 octombrie. Expoziţia va fi prezentată de Leonard I. Voicu. Curatorul evenimentului ce va avea loc la Centrul Cultural Român din Montreal va fi doamna Rodica Vinca, invitată în mod special cu această ocazie, de asemenea un pictor român apreciat.
Expoziția din Montreal va cuprinde peste 20 de creaţii proprii, în general vorbim de portrete, dar și de peisaje realizate în locurile natale, care doresc să ilustreze preocuparea mea pentru surprinderea specificului unor locuri dragi mie şi plăcute ochiului. Fiind un mesager al culturii Văii Jiului, sper să fac şi de data aceasta, peste Ocean, o bună propagandă culturii zonei noastre şi le mulţumesc celor care mi-au făcut invitaţia şi au făcut posibil să pot organiza acest vernisaj. Sper ca expoziţia mea să placă, iar la întoarcerea acasă ZVJ va afla primul cum a fost acolo, la fel şi cititorii cotidianului dumneavoastră, un ziar care întotdeauna a sprijinit cultura şi, în mod special, cultura locală”, ne-a declarat petrileanul Petrică Birău.  
În prezentarea făcută autorului petrilean pe catalogul expoziţiei, doamna Rodica Vinca menţionează atât de plastic şi în câteva fraze constatările sale legate de tablourile pictorului din Cimpa: „Pictura lui Petru Ilie Birău poate fi caracterizată în câteva cuvinte: culoare şi candoare, o măiestrie generoasă a nuanţelor şi o complexitate specială de simţăminte magice pe care compoziţiile sale pot să le stimuleze în sufletul privitorului. Sunt lucrări în care culoarea sfâşie în raze de lumină portrete, chipuri brăzdate de trecerea vremii, priviri albastre, obosite, mici licăriri a ceea ce a fost, a ceea ce a trecut. Conceptul şi cromatica sunt mânuite cu măiestrie, cu recunoştiinţă, dar şi cu o dulce smerenie, prin care pictorul obţine forma o concretă a senzaţiilor şi a percepţiilor, evidenţiind voluptatea sărăciei, subtil înnobilată. Artistul Petru Ilie Birău este un maestru al compoziţiei prin care dă expresie sentimentelor, bucuriei, plângerii, atingând forma delicată a unei picturi complete”. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter