29.10.2018,  18:55:55 | 0 comentarii | 380 vizualizari
Fotbal. Liga a III-a / Victorie cu chiu, cu vai
de Loredana JUGLEA

Echipa de fotbal din Liga a III-a, CNS Cetate Deva a evoluat pe teren propriu și a reușit să câștige, chinuit, ce-i drept, dar la final contează obținerea celor trei puncte puse în joc, cu scorul de 2-1 în fața celor de la FC Avrig. Astfel, devenii își mai îmbunătățesc zestrea destul de săracă de puncte și, chiar dacă sunt, încă, tot pe un loc retrogradabil, pot aborda cu ceva mai mult optimism ultima treime a turului de campionat. Golurile învingătorilor din acest meci au fost înscrise de Voinea (min. 8) și Fetiţa (min. 11), în vreme ce oaspeții au redus din handicap prin Cornea (min. 45). Astfel, cei de la CNS Cetate rămân tot pe locul 13, primul retrogradabil direct, la egalitate cu cei de pe 12, Ghiroda și Giarmata Vii.

Etapa viitoare cei de la CNS Cetate vor avea o deplasare ce se anunță a fi dificilă, la echipa de pe poziția a cincea, Crișul Chișinău Criș (18 puncte), care, în runda precedentă, a pierdut, în deplasare, derby-ul arădean cu Gloria Cermei (6, 18p), cu scorul de 2-1.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter