05.11.2018,  18:40:19 | 0 comentarii | 1107 vizualizari
Vulcan / Despre cel mai cel bloc de locuinţe sociale
de Gheorghe OLTEANU

• „Va fi un complex al tineretului în zona respectivă” • „Vulcanul nu a mai avut asemenea apartamente mari și astfel distribuite” • „S-a făcut ceva deosebit, iar selectarea a fost foarte riguroasă”. • „Este cea mai modernă centrală pe gaz din România”. • Acestea sunt câteva dintre laudele pe care primarul Gheorghe Ile i le-a adus blocului social C1 de pe strada Căprioara, nr.3 din Vulcan, care, nu peste multă vreme, își va primi locatarii.

Reparațiile capitale
ale acestui imobil, fost ba bloc de garsoniere destinat celor angajați la mina Paroșeni, ba cazarmă, au fost terminate anul trecut. Atunci, primarul promisese că înmânarea cheilor locuințelor sociale ar urma să aibă loc de Crăciun. Numai că nu a fost să fie așa. Toate erau bune și la locul lor, numai că lipsea ceva: sursa de încălzire a locuințelor. Așa că festivitatea a fost amânată. Rezolvarea acestei probleme a luat destul timp, fiindcă a fost nevoie de fel de fel de avize, pentru procurarea, montarea și obținerea autorizației de funcționare a centralei de gaz. „Cea mai modernă din România”, cum a lăudat-o însuși mustăciosul de la vârful primăriei vulcănene.

În ședința de consiliu
local de luna trecută s-a aflat că este gata și lista de priorități de repartizare a locuințelor sociale din acest bloc. Cel care a trudit la întocmirea ei este viceprimarul Cristian Merișanu. Comisia condusă de el le-a trecut prin sita criteriilor de atribuire a unei locuințe pe toate persoanele care au depus dosare începând din 2006-2007. Asta, fiindcă a trebuit să fie văzut dacă, de atunci, au intervenit schimbări în situația familială a solicitanților. Prioritate la repartizare au avut tinerii căsătoriți de până-n 35 de ani, urmați de cei care nu au apucat să facă pasul în fața ofițerului stării civile, iar pe locul al treilea figurează „alte persoane”. Pe net a circulat o listă cu numele și prenumele norocoșilor care se vor muta în casă nouă, lucru care, s-a văzut, l-a cam enervat pe Merișanu. De ce oare? O fi în pregătire o alta? 

Asta nu a împiedicat-o, însă,
pe doamna consilier local liberal Jeni Bărbiță să-l felicite pe viceprimar pentru strădania lui, fiindcă, l-a compătimit dumneaei, „a fost foarte greu să-i trieze pe solicitanți”. Independentul Florin Govor a fost curios să afle dacă cei rămași pe margine vor avea prioritate la repartizarea locuințelor din următoarele blocuri sociale – C2 și C3 – care urmează să fie date în folosință după terminarea lucrărilor. Da, i-a răspuns vicele, care-i șeful comisiei de repartizare, dar, până atunci, „se adună și alte dosare”. După care a urmat delirul laudativ al lui Gheorghe Ile. Acela cu complex al tineretului, cea mai modernă centrală pe gaz și că în Vulcan nu a mai existat așa ceva. Chiria pentru o garsonieră a fost stabilită la 85 de lei, iar pentru un apartament chiriașul va plăti 150 de lei. Curentul consumat îl privește pe fiecare locatar. Altcumva este cu plata căldurii. Ea va fi împărțită pe fiecare locuință, iar locatarii o vor achita, pe baza unor contracte individuale, în funcție de suprafața radiantă. Ceea ce se va consuma cu încălzirea holurilor se va împărți pe apartamente. Va fi, cu totul, cam 200 de lei de fiecare, a apreciat Ile. Nu se știe încă data exactă când noii locatari își vor primi cheile locuințelor. Nu ar fi exclus ca evenimentul să aibă loc tot undeva în preajma Crăciunului.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter