07.11.2018,  18:55:48 | 2 comentarii | 755 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ca sa vadă și Ile! / Cu astfel de „noroi” arunc eu peste Vulcan
de Gheorghe OLTEANU

Am ajuns la sensul giratoriu de la intersecția străzilor Traian și Parângului din Vulcan la sugestia unui prieten. Acesta mi-a scris pe messenger, rugându-mă să văd care-i rostul unui misterios cilindru de beton, gol pe dinăuntru - un butoi, i-am zis eu -, aflat pe zona verde, lângă una dintre trecerile de pietoni de aici.

Am mers
și nu mi-a luat mult, ca să-i deslușesc misterul. Tubul acesta gol a fost lăsat aici pe post de pubelă de gunoi. Explicația am găsit-o după ce am aruncat o privire în interiorul lui. Este, însă, posibil ca el să fi fost uitat aici de către constructorii care au lucrat la modernizarea străzii. Dacă e bună varianta asta, atunci ar fi bine să vină să și-l ia. Altfel, o să se umple de gunoi, iar cei de la salubrizare nu cred că-l vor goli, fiindcă, pur și simplu, obiectul nu figurează în documentele lor. În plus, „butoiul” reprezintă un real pericol pentru copii. Este mai înalt decât un puști de cinci-șase ani, iar șoferii care vin din partea de jos nu ar avea cum să-l vadă pe copilul singur care se pregătește să traverseze strada. 

Și că tot
am fost aici, am mai observat ceva. Pe partea cu blocul A6 cineva nu a încăput de bucată din gărdulețul frumos care străjuiește artera rutieră. 
Într-un loc e tăiat, iar unul din „ciucuri”, prins cu hefturi de sudură electrică, i-a fost zburat, pur și simplu, cu o lovitură dată cu un obiect contondent. O piatră, probabil. Asta e ce am avut de „mințit” pentru astăzi. Nu știu cu ce „noroi” am să arunc, mâine, peste Vulcan, dar vor avea grijă vulcănenii să-mi spună de unde să-l iau.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (2 )

#1 vasile08.11.2018,  10:38:59
ce sa vada ile gheorghe, el face pomana la biserica lui braicau mircea, de mihail si gavril,ute asa face campanie electorala ,, veniti si vedeti
#2 Mihai&Gavril09.11.2018,  07:25:20
Pe timpul slujbei religioase primaria a fost inchisa, cetatenii orasului erau obligati sa fie la biserica nu sa aibe probleme cu un biet tub care in viitor va fi soclu pentru o statue.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter