Discreționar, zbir, satrap, lacom după bani. Acesta este portretul care se desprinde din articolul „Bolșevicul Winklehner” publicat în „Minerul” (nr.2/ 28 februarie 1923), organul Uniunii Muncitorilor din Industria Miniera din România. Acuzațiile grave puse pe seama lui Winklehner, directorul general al Soc. Petroșani, de anonimul ziarist sunt demontate la 18 martie 1923 de „Gazeta Jiului” în „Atacuri neîntemeiate”. Prin poziția pe care o ocupă, Winklehner este cel mai important om din Valea Jiului și printre dei mai tari din județ.
Pentru a nu știrbi din „independența” ziarului, articolul este semnat de un extern, un anonim care semnează „Un maestru de mină”. Se vede de la o poștă că articolul este un comunicat de presă scris chiar de către societatea minieră cu scopul de a-i repera oboarea directorului general Winklehner. Cum tot de acolo se vede și faptul că „Gazeta Văii Jiului” este apărătorul din oficiu al ala acestuia.     

Bolșevicul Winklehner
Directorul General al Societății Petroșeni Winklehner, fostul consilier al Societății Salgotarjan, care în timpul de război, din puterile sale proprii - fără cunoștința Ministerului – a îmbrăcat haine de locotenent, a încins sabie de ofițer și profitând de starea de asediu, toți lucrătorii Societății i-a îmbrăcat în haine militare, le-a pus șapcă militară pe cap și i-a organizat în batalioane. Când a intrat armata românească, directorul Winklehner și-a condus batalioanele contra ei, și când a fost silit să se retragă a bombardat toate podurile după sine. Aventurierului acesta, din nou i-a venit pofta de bombardat, însă de data aceasta nu podurile, ci muncitorii și miniștrii.
Directorul General Winklehner în 12 Februarie a.c. (1923 - n.a.) din puterile sale proprii, a ordonat publicarea la toate minele Societății Petroșani, că el nu respectă contractul colectiv încheiat în 30 Decembrie prin deciziunile Ministrului Muncii. Deci, nici mai mult nici mai puțin, decât că respinge hotărârile ministeriale.
Directorul acesta, care suferea de grandomanie, nu s-a mulțumit numai cu nerespectarea contractului colectiv, ci a făcut și denunțuri contra muncitorilor poliției din Petroșani, făcându-i vinovați de faptul că au îndrăznit să publice muncitorilor hotărârile ministerului. Din cauza aceasta poliția din Petroșeni a început o prigoană contra unor muncitori, i-a citat la poliție și prefectul de poliție i-a terorizat acolo, i-a amenințat cu deținerea, făcând cercetări că oare ministrul a fost în drept să aducă astfel de hotărâri? A luat procese verbale de acuză contra tovarășilor, pe motiv că îndrăznesc să poarte la hotărârile ministeriale și să vorbească muncitorilor despre acestea.
Purtarea aceasta a d-lui Director General Winklehner dovedește că nu s-a schimbat întru nimic din cum a fost mai înainte, a rămas același pe care l-au cunoscut muncitorii, exploatator nemilos și prigonitor al muncitorilor, fiindcă din acestea trage foloase mari. Directorul General Winklehner e omul banului,  și pentru a ajunge la bani e capabil de orișice. Pentru acela nu respectă nici contractul acesta colectiv, fiindcă nu-i după placul lui - e adevărat că nici după al muncitorilor nu e - cu toate acestea nu îl respectează. 
În timpul din urmă muncitorii îl cunosc mai bine pe Winklehner despre purtarea mai nouă, fiindcă la orice vorbă îl apostrofează cu cuvântul de bolșevici. Apostrofarea are însemnătatea că el e hotărât în orice moment a denunța poliției muncitorii sub acuza de bolșevici. Și e știut că de acolo se înapoiază cu oasele frânte. Acuza aceasta a lui Winklehner o dezminte purtarea muncitorilor din timpul revoluției, căci ei atunci n-au vătămat pe nimeni, deși dispuneau de putere și ar fi putut să procedeze după plăcere.
Winklehner și-a uitat de toate acestea, deci să-i împrospătăm în minte lucrurile învechite. Anume, atunci când nu mai știa ce să facă de teamă, plângând s-a dus la Secretarul Cercual al minerilor de atunci – decedatul tovarăș Ciser – și ca cel mai disperat fricos s-a rugat să-i ia apărarea, fiindcă se teme că îl vor asasina muncitorii. Atunci i s-a spus să nu se teamă, căci muncitorii nu îi vot atinge fiindcă nu sunt fiare sălbatice.
Când au făcut muncitorii declarațiunea aceasta nu uitase purtarea din trecut a lui Winklehner, când îi îmbrăcase în haine militare și îi forța la muncă ziua și noaptea, în așa mod că erau disecați de toate puterile și că în fiecare noapte sufla alarmă și își scotea batalioanele de mineri pe dealuri, făcând manevră cu ele. Tot în timpul acela îi alimenta atât de rău, căci erau expuși pieirii de foame. Muncitorii n-au uitat nici aceia că în 1916, când și-au încrucișat brațele și s-au pus în grevă, pentru a câștiga o bucată de pâine mai mare spre a-și salva viața, directorul Winklehner i-a terorizat în modul cel mai brutal pentru a înfrânge greva. Le-a pregătit coșciuguri, le-a săpat gropi afară pe luncă și și-a condus batalioanele de mineri, care erau în grevă acolo, mai mulți dintre ei au fost scoși afară din rânduri, conduși lângă coșciugurile de lângă gropi, și în fața lor a postat soldați înarmați ca să tragă în ei. Toate acestea nu au fost uitate și totuși în timpul revoluției nu i s-a întâmplat nimic, fiindcă muncitorii așa înțelegeau lucrurile, că principiul nu le permite să se murdărească cu sângele unui astfel de mizerabil.
Au trecut timpurile când și muncitorii împărțeau dreptate și a venit din nou timpul nesățiosului de bani Winklehner, ca din nou să se poarte cu muncitorii după plac. Lui îi trebuie numai bani, pentru bani trăiește și bani nu poate câștiga decât din trupul muncitorilor. Pentru aceea nu respectează contractul colectiv, fiindcă îi prescurtează izvoarele cu bani, și lui îi place mai bine să aibă mână liberă, să plătească lucrătorii după plac, precum o făcea în vremurile vechi, când plătea munca, numai cu cât se ajungea pentru tutun. Contrar legii, a nu recunoaște un contract colectiv și ați însuși drepturile altora, precum Winklehner în prezent a despoiat muncitorii de drepturile lor oare nu e bolșevism?
De când au venit din nou vremurile lui Winklehner, mult sânge de muncitori i-a mânjit sufletul său, fiindcă orice prigoană și grevă ce s-a întâmplat în Valea de la el se trage. Greva din Martie 1920, tot el a mișcat-o, fiindcă nu a dat nici plată, nici alimente muncitorilor. Sângele lui Kapros și a lui Francisc Baricz, pe care i-au împușcat soldații în timpul grevei sufletul lui îl mânjește. În cea mai mare parte, prigoanele și chinurile ce au suferit muncitorii din partea autorităților de atunci și până acum, tot lui li se atribuie. Așa se vede că el își află plăcere în toate acestea, și dacă aceasta îi plăcerea lui, nu are decât să se bucure și mai departe de ea, fiindcă așa se vede că nu se găsește nimeni cine să-l împiedice de a-și îndeplini poftele bestiale. Însă, orice lucru își are sfârșitul său”.

Atacuri neîntemeiate
Primim și în interesul adevărului publicăm următoarele: 
„În numărul din 28 cor. al ziarului Minerul din Cluj a apărut un articol intitulat Winklehner bolșevicul, în care se atacă, pe lângă persoana amintită, și Poliția din Petroșani, din mâinile căreia nu mai poți să scapi cu oasele nefrânte. Ca unul care mă găsesc în situația de a cunoaște unele date autentice și de a judeca și cu mintea nepreocupată, Vă rog să dați curs constatărilor de mai la vale.
Într-un proces verbal luat de curând, șeful internaționalilor (sindicatele social-democrate, denumite și roșii) de aici, d. Sîrbu, a declarat că la Poliția de Stat nu a fost nici măcar intimidat și că în cazuri analoage ar fi purces la fel, atrăgând atenția oricărui bănuit asupra consecințelor. Deci, de unde vin oasele frânte la gazetă?
Cât pentru d. Winklehner i se fac trei capete de acuză, într-un stil pe care în locul său le-aș deferi parchetului. Anume: 1. a fost rău român sub regimul unguresc; 2. a săpat muncitorilor morminte și le-a pregătit sicriele; și 3) nu respectează contractul colectiv.
La punctul prim constatez că domnia sa este sublocotenent după prevederile legii. Ceea ce a făcut în 1916 trebuia să facă oricine care s-ar fi găsit în această situație chiar român să fi fost. Era o necesitate a epocii.
La punctul al doilea observ că sub un regim de stare de asediu dânsul nu avea nici un cuvânt. Sentințele le executau alții și împlinirea lor nu depindea de vreo persoană civilă, oricât de bine situată.
Punctul al treilea a fost o greșeală a centralei muncitorești internaționale din Cluj. Căci aceasta a întocmit un proiect de contract colectiv, sub care a iscălit în numele membrilor comitetului de arbitraj, câtă vreme adevăratul contract colectiv s-a subscris de cei în drept abia la 22 februarie (atacul Minerului este din 28). În chestia aceasta o să mai auzim și sentință judecătorească. La baza articolului cu pricina pare să fie învinuirea că dl. Winklehner este un mare doritor de a se îmbogăți. În privința aceasta sunt cu totul dezorientat.
Doar atât pot să spun, că societatea minieră, pe care aici dânsul o conduce, a făcut minuni de jertfă. Admirabilele școale din Vulcan și Livezeni, bisericile din Petroșani, Vulcan și Petrila, opera socială a societății Principele Mircea, mișcarea sportivă care a încântat pe Prințul moștenitor, și atâtea alte ajutoare culturale, cui se datoresc?
Până aici ne-am fi înțeles. Dar cum ajunge un organ al luptei de clasă și al acțiunii apatriotice să se ocupe de persoane sub raport național? Căci paginile lui ar putea să se umple și cu alte dureri imaginare, care nu l-ar face de râs”.
(Din volumul „Presa Văii Jiului de la Z la Z. 1887-1942/ Programe, polemici, cenzură, calomnii, campanii, atitudini”)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.