07.12.2018,  15:39:22 | 0 comentarii | 493 vizualizari
La Vulcan a început reabilitarea parcărilor și trotuarelor, cu bani de la bugetul local
de Alina PIPAN

Primăria Vulcan a bătut palma cu un constructor local pentru reabilitarea unor parcări și trotuare din localitate, pentru suma de 380.600 lei. Constructorul, același care a realizat și reabilitarea centurii de la Petrila, a fost zorit să-i dea bătaie cu proiectul de reabilitare, indiferent de vreme. Acesta  se va ocupa nu doar de obținerea autorizațiilor de construcție, dar și de proiectul tehnic și execuție la un loc.

Vineri, 7 decembrie, se asfalta  la blocurile F4 - F7. Da, se poate asfalta și pe timp de iarnă, cu respectarea cerințelor tehnice specifice. Se lucrează la refacerea căilor de acces pentru autoturisme, pentru pietoni și realizarea de locuri de parcare și pentru această zonă. Primarul spune că aceste lucrări  reprezintă unul din obiectivele de lucrări stabilite pentru acest an, doar că ar fi fost mai inteligent ca lucrările să fie atribuite mai în primăvară, iar constructorul să fi avut timp să lucreze astă- vară, și pe timpul toamnei, nu să fie zorit, acum, la finalul anului, dar ca să nu zică lumea că nu și-a atins primarul obiectivele.

În primăvara anului 2019, primăria va scoate la licitație locurile de parcare pentru proprietarii autoturismelor din proximitate. Directorul Serviciului ADPP din cadrul Primăriei, ing. Cristian Popa, estimează finalizarea acestei lucrări până la jumătatea săptămânii viitoare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitații

* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter