09.12.2018,  11:08:30 | 0 comentarii | 337 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Societatea antreprenorială studenţească – o prezenţă activă în mediul universitar petroșenean
de Ziarul Vaii Jiului

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 3262 din 16 februarie 2017, ale Legii Educației nr. 1/2011 (cu modificările și completările ulterioare) și ale Strategiei Naționale pentru Învățământul Terțiar 2015-2020, în cadrul Universității din Petroșani a luat ființă, în decursul anului universitar 2017-2018, Societatea Antreprenorială Studenţească (SAS-UPET), o structură fără personalitate juridică ce reprezintă un mecanism de sprijinire, dezvoltare şi încurajare a spiritului antreprenorial în mediul universitar. 
În anii 2017 și 2018, activitatea SAS-UPET a fost susținută, prin atragerea de   de finanțare de către un colectiv din cadrul Departamentului de Științe Economice care a participat cu succes la o competiție de proiecte organizată la nivel national de către CNFIS (Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior). Proiectul câștigat de Universitatea din Petroșani, și derulat în perioada mai-decembrie 2018, a fost denumit „Studenți antreprenori pregătiți la Universitatea din Petroșani pentru România de mâine” (START-UP) și a urmărit realizarea urmatoarelor obiective: 
Stimularea potențialului creativ în materie de antreprenoriat prin organizarea de întâlniri cu antreprenori din diferite domenii, implicarea acestora în acțiuni comune – ateliere de lucru, prezentări, evenimente ale mediului de afaceri etc.; 
Implementarea unor instrumente adecvate de dezvoltare a abilităților antreprenoriale, prin activitățile specifice SAS și organizarea de cursuri specific antreprenoriatului; 
Creșterea încrederii în abilitățile antreprenoriale prin organizarea și participarea echipelor SAS la competiții specifice (simpozioane studențești, sesiuni de pitch-uri, „Hakaton” în IT etc.). 
Prin alocarea unei sume totale de 70.400 lei (din care 64.000 lei a reprezentat suportul CNFIS, iar 6.400 lei cofinanțarea asigurată de Universitatea din Petroșani), conducerea SAS-UPET și echipa de proiect au proiectat și realizat o serie de activități specifice, ce au permis atât o continuare a demersurilor initiate în domeniul antreprenorial în anul precedent, cât și implementarea unor acțiuni și/sau competiții noi. 
Experiența din acest an a fost inedită fiindcă au fost constituite și s-au implicat 2 echipe motivate, între care a existat o permanent comunicare și colaborare armonioasă. 
Prima echipă este cea a cadrelor didactice, alcătuită din: conf. univ. dr. ec.  Codruța Dura, conf. univ. dr. ec. Claudia Isac, conf. univ. dr. ec. Dorina Niță, conf. univ. dr. ec. Mirela Monea, conf. univ. dr. ec. Imola Drigă, prof. univ. dr. hab. Eduard Edelhauser, asist. univ. drd. Raluca Dovleac, asist. univ. drd. Marius Rîșteiu. 
A doua echipă este cea a studenților, care, în urma unei selecții bazate pe criterii de performanță, au devenit bursieri SAS: de la Facultatea de Științe: Lavinia Marcu; Ana Maria Stejar; Mihaela Hariton; Silvia Josu; Denis Căițatu; de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică: Antonia Marcu, Dan Dumitru Manu; Andrei Berceanu; Alexandru Halit; de la Facultatea de Mine: Alexandra Hrușcă și Alexandru Pârjol. 
Munca celor două echipe a fost una intensă, iar entuziasmul, buna dispoziție și noile prietenii legate suntem siguri că vor continua. Dintre activitățile derulate în cadrul SAS-UPET în cadrul acestui proiect, evidențiem: 
Organizarea de intâlniri lunare cu antreprenorii și/sau persoane cu responsabilități în cadrul unor instituții legislative: Iuliu Winkler, europarlamentar hunedorean și cel care a prezentat avantajele Programului „Erasmus” pentru antreprenori; Bianca Samfiroiu – cea care a vorbit studenților despre motivație în afaceri și în activitățile sportive (în trecut, în paralel  cu preocupările sale legate de antreprenoriat, doamna Bianca Samfiroiu a participat la un maraton în Atena!); Nina Iapără, doctorandă a Universității din Petroșani în domeniul „Inginerie și management” - a prezentat secretele succesului în vânzările directe; David Remus, masterand al Universității din Petroșani, a încântat studenții cu experiențele sale și prin perseverența dovedită în materie de antreprenoriat etc.; 
Organizarea Sesiunii de proiecte de start-up și idei de afaceri –„Pitch Session”, ediția a II-a, la care au participat 20 de concurenți din universitate și două echipe care au reprezentat liceeni de la Colegiul „Hermes” din Petroșani și Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani; 
În colaborare cu Școala Doctorală, s-a organizat un „Hakaton IT” de 24 de ore de muncă continuă, un eveniment adresat studenților pasionați de lumea digială și care au avut posibilitatea să-și concretizeze ideile într-un start-up;
Întocmirea unei arhive cu idei și planuri de afaceri pe diferite domenii;
Organizarea și pariciparea la cursurile de „Business Mind”, respective Educație financiară și utilizare de platforme de cash-flow a peste 20 de membri ai SAS-UPET; 
Amenajarea unei săli de seminar pentru organizarea în sistem interactiv a seminariilor de Antreprenoriat; 
Participarea la acțiunile și webinariile „Junior Achievement Romania”; 
Publicarea, de către cadrele didactice implicate în derularea proiectului, a 100 de exemplare din volumul „Managementul afacerilor”, material dedicat transmiterii unui fond de cunoștințe antreprenoriale de bază celor interesați (volumul a apărut în luna noiembrie la Editura „Universitas”);
Editarea, de către o parte a studenților bursieri, a Revistei „Pro-Antreprenor”, ajunsă la cea de IV-a apariție. Revista cuprinde testiomoniale privind experiența participării studenților bursieri și a cadrelor didactice în echipa de proiect și 6 articole care abordează teme specifice antreprenoriatului, redactate de cadre didactice, reprezentanți ai mediului de „business” și studenți; 
Proiectarea și tipărirea de materiale promoționale personalizate, purtând sigla SAS-UPET (tricouri, afișe, roll-up etc.); 
Completarea „Colecției de Antreprenoriat și dezvoltare personală”  cu peste 50 de volume și organizarea unei întâlniri la Biblioteca Universității din Petroșani unde s-au dezbătut subiecte precum: importanța lecturii suplimentare pentru studenții antreprenori; modalitatea de alegere a cărților potrivite în raport cu nivelul de înțelegere și interesele particulare ale fiecărui student, avantajele cititului pentru formarea și consolidarea culturii generale a viitorilor antreprenori etc;
O activitate intensă pe pagina de Facebook și atragerea de noi membri din universitate și nu numai; actualizarea informațiilor de pe site-ul: www.upet.ro/sas; 
Participarea a doi membri SAS – Lavinia Marcu și Gabriela Ichim - la Şcoala de Vară de la Universitatea din Suceava; 
Organizarea intâlnirii intitulate sugestiv: „De sărbători. Afaceri de Crăciun!”.
De asemenea, este de evidențiat participarea deosebit de onorantă a studenților Universității din Petroșani, membri ai SAS, la „Simulatorul de Business – Educație managerială prin educație digitală în mediul academic”, o manifestare organizată în cadrul Universității „Petrol și Gaze” din Ploiești. La finalul acestei competiții, echipa SAS-UPET, formată din studenții Mirela Spalatu, Marius Tokes, Romica Verebcean, Nina Donțiu și Cristina Vulpe, s-a plasat pe prima poziție a clasamentului! 
Conducerea SAS-UPET și membrii Departamentului de Științe Economice implicați în proiectul „Studenți antreprenori pregătiți la Universitatea din Petroșani pentru România de mâine”, consider că este necesar ca activitățile finanțate prin proiect în cadrul SAS-UPET să continue în 2019 prin: permanentizarea organizării „Sesiunii de proiecte de start-up și idei de afaceri”; continuarea activităților de mentorat, cu implicarea antreprenorilor și a studenților/masteranzilor care sunt activi în mediul de afaceri; achiziționarea de cărți pentru „Colecția de Antreprenoriat” și editarea Revistei „Pro Antreprenor” nr. 5; editarea de cursuri și îndrumări utile celor care doresc să inițieze o afacere; desfășurarea Simpozionului Național Studențesc „Student, Stiință, Societate”, cu organizarea secțiunii speciale de „Antreprenoriat și idei de afaceri”; completarea și ținerea la zi a „arhivei de idei” și a planuri de afaceri; organizarea unei „Școli de Vară în domeniul antreprenoriatului”; amenajarea unei săli de curs pentru activitățile didactice dedicate etc.
Conf.univ.dr.ec. Codruța DURA, prorector învățământ la Universitatea din Petroșani



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter