11.12.2018,  11:37:02 | 0 comentarii | 523 vizualizari
Petre Mărginean se retrage și din PSD
de Alina PIPAN

Președintele Salvital, Petre Mărginean, a anunțat astăzi, 11 decembrie, că părăsește PSD. Petre Mărginean, fost primar al Devei, a mai făcut parte și s-a retras, de asemenea, din PC și PNL. 

Este o tradiție ca la final de an oamenii să tragă linie, să-și facă un bilanț personal, profesional. Iar 2018 a fost un an complicat, greu, special. A fost un an al calamităților pe tot globul, al mișcărilor de stradă în Europa, al luptelor politice în România. Un an în care unii s-au implicat să sărbătorim și să simțim Centenarul Marii Uniri, iar alții s-au luptat să ne dezbine.

A fost un an al incertitudinilor și pentru SMURD SALVITAL, Serviciul din care fac parte aproape 90 de paramedici care acționează pe urgențe în tot județul. Am trăit să vedem cum, politic, se ia decizia ca X primari să se retragă din Asociație și să pună în pericol activitatea paramedicilor. Din fericire, există încă politicieni responsabili, care înțeleg că viața omului este mai presus de culoarea politică. Tot din fericire, conducerea Consiliului Județean împreună cu consilierii au înțeles importanța acestui serviciu pentru județul Hunedoara și au făcut pași importanți pentru susținerea paramedicilor Salvital. Să ne amintim mereu, “Salvezi o viață, salvezi o lume!”.

Din punct de vedere politic, a sosit vremea să mulțumesc colegilor din PSD care au fost alături de mine, în ciuda momentelor tensionate. Nu este puțin lucru să fii membru al celui mai mare partid politic din România. Pentru mine a fost o expeiență interesantă. Am întâlnit în PSD prieteni vechi, am cunoscut și oameni extraordinari. Le mulțumesc tuturor pentru susținere! În mod special, îi mulțumesc președintelui PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor care s-a dovedit un om responsabil și integru.

Închei prin a anunța retragerea mea din PSD. Mulțumesc Organizației PSD Deva și le doresc să fie uniți și implicați și pe mai departe în dezvoltarea orașului.

Tuturor, le doresc Sărbători de Decembrie frumoase, să fie o lună a bucuriei, a speranței și a păcii!

Petru MĂRGINEAN



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter