17.01.2019,  21:55:04 | 1 comentariu | 1098 vizualizari
Vulcan / Demisie în consiliul local
de Gheorghe OLTEANU

De ieri, în sala de ședințe a Primăriei Vulcan, scaunul din stânga doamnei consilier local ALDE Cristina Izsak a rămas gol. Nu pentru mult timp, e adevărat, dar pe el nu se va mai așeza nicidecum colegul ei de partid, împreună cu care a discutat și votat proiectele de hotărâre supuse dezbaterii aleșilor locali vulcăneni.

S-a întâmplat asta, 
fiindcă domnul de acum fost consilier local Dragu Petrică-Constantin și-a înaintat demisia din această funcție. De fapt, despre asta s-a și vorbit la punctul 1 al ordinei de zi a ședinței ordinare de ieri: „Proiect de hotărâre prin care se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al d-lui Dragu Petrică-Constantin”. Dumnea­lui nu a fost prezent în sală, ca să-și motiveze demersul, așa că amănuntul acesta a fost făcut cunoscut de către primarul Gheorghe Ile. După care, doamna președinte de ședință a supus la vot proiectul. Greșit, a constatat și doamna consilier liberal Eugenia Bărbiță, nu era nevoie de vot din moment ce doar că s-a luat act de înce­tarea mandatului.

Revenind la chestiune,
motivele demisiei sunt strict personale, iar ele au fost prezentate în cererea pe care domnul Costel Dragu a depus-o la primărie. De fapt, solicitându-i telefonic, dumnealui a zis exact ceea ce auzisem de la Ile. Cu puțin timp în urmă. Domnul Dragu și-a „băgat” ordonanța de la locul de muncă, iar în condițiile în care ar fi continuat să fie consilier local, nu ar mai fi beneficiat de ajutor de șomaj. Cât se poate de simplu. Dumnealui a aflat de această incompatibilitate și a făcut ceea ce era firesc să facă. A ales să nu mai fie consilier local. Posibilul său înlocuitor ar putea fi domnul profesor Elvis Stan, următorul din lista de douăzeci și patru de candidați cu care ALDE Vulcan a participat la alegerile locale din 2016.

De ce l-am întrebat
despre aldistul care ar urma să-i ia locul? Am făcut-o, fiindcă mi-am adus aminte despre o întâmplare de acum doi ani, petrecută la Cimitirul Eroilor din Coroești. La sfârșitul depunerii de coroane de flori, cineva a constatat că o coroană rămăsese uitată pe zidul nordic al micului cimitir. S-a lămurit rapid din partea cărui partid trebuia ea depusă. De la ALDE. Numai că, la eveniment, nu a fost prezent niciunul dintre cei doi consilieri locali ai acestei grupări politice, dar – interesant! – niciun alt membru ALDE. Ca atare, băieții din fanfară s-au pus din nou pe cântat, iar coroana a fost așezată la baza crucii de către doi membri PSD, colegi de coaliție cu cei absenți. Ca atare, după ce am aflat numele viitorului consilier local, mă bucur că rezerva de cadre ALDE din Vulcan există.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 cetatean18.01.2019,  09:44:55
Ce mare pierdere! ar trebui diminuate posturile de consilieri,iau banii degeaba,concret,ce fac astia pentru comunitate?nimic!rezultatul activitatii lor se vede in teren!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitații

* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter