29.10.2011,  15:20:35 | 0 comentarii | 539 vizualizari
Sport. Ultima oră.
de Loredana JUGLEA

Șahiştii de la Vulcan confirmă din nou. La Reşiţa, a avut loc concursul de şah Trofeul „Caraş Severin” (destinat jucătorilor sub 12 ani). Turneul a fost organizat de Asociaţia Judeţeană de Șah – Caraş Severin şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport – Caraş Severin. Au participat 42 de sportivi de la CS Vulcan, CS Mediator Giarmata Vii, CSS Nr.1 Timişoara, CS Talbot Reşiţa, CS Muncitorul Reşiţa, CS Flacăra Parta Timişoara, CS Sânandrei Timiş. Secţia de şah a CS Vulcan a fost reprezentată de 9 sportivi însoţiţi de antrenorul Teodor Berinţan şi de preşedintele secţiei Dorel Șchiopu. La această competiţie regională CS Vulcan a obţinut 3 medalii: Adrian Graure – locul 3 la general, băieţi (10 ani); Andrei Secrieru – locul 2 la categoria băieţi (8 ani); Maria Georgiana Secrieru – locul 3 la categoria fete (10 ani). Turneul s-a desfăşurat în sistem elveţian, pe durata a 7 runde, timp de gândire 61 de minute/jucător fiind omologat şi înregistrat la Federaţia Română de Șah în vederea acordării de norme, clasificări şi rating CIV.

 
 
17 medalii la Campionatul Naţional de taekwondo pentru Clubul „Pantera Neagră”
Sportivii de la Clubul de TaeKwondo ITF „Pantera Neagră” Petroşani a participat la Campionatul Naţional de Copii ce a avut loc la Sibiu. Sportivii pregătiţi de Ionuţ Lascău au obţinut patru locuri I, şase locuri II şi patru locuri III. Meritele aparţin sportivilor Denisa Lascău, Cristina Nicola, Robert Elekeş, Miruna Negrean, Ana Baleia, Larisa Kalai, Daniela Kadacs, Oana Răducu, Denisa Pădurariu şi Adriana Furdui. „A fost o competiţie foarte grea pentru elevii mei şi s-a muncit mult pentru obţinerea acestor rezultate. Mă aşteptam la mai multe medalii dar din păcate unii dintre sportivii mei s-au bătut singuri. Tragem linie şi o luăm de la capăt pentru că avem în faţa noastră Campionatul Sud Est European ce va avea loc în luna mai, la Cluj”, a declarat pentru Ziarul Văii Jiului, Ionuţ Lascău.
 
 
La borna 27
Jucătorul echipei de fotbal Jiul Petroşani, liga a IV-a, Ovidiu Popesc a ajuns la 27 de goluri marcate în acest sezon astfel că acesta îşi consolidează poziţia de golgheter al Campionatului Judeţean. Venit de la Retezatul Haţeg la începutul returului, Ovidiu Popesc a reuşit 7 goluri în 5 partide. „Am venit la Jiul cu gândul de a merge la baraj şi de a promova în Liga a III-a. Am deja două baraje pierdute sper ca la al treilea să fie cu noroc. Până atunci mă voi pregăti cu seriozitate”, a declarat jucătorul pregătit de Daniel Huza şi Damian Militaru.
 
 
Portarii viitorului
Cunoscutul antrenor cu portarii din Valea Jiului, Stelian Homan, are în pregătire la Universitatea Petroşani, una dintre puţinele echipe din judeţ care au grupe de portari. 8 portari talentaţi, doi dintre ei cochetează deja cu Selecţionata Judeţului Hunedoara. Sandală Darius, Lucian Botu, Adrian Ozarchievici, Mădălin Alboi, Răzvan Îngustu, Alexandru Pasăre, Alexandru Kiorean, Bogdan Dănescu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani. „Sunt portari foarte talentaţi de care cu siguranţă veţi mai auzi. Nu am portari înalţi pentru că eu nu sunt adeptul portarilor gen Pantelimon, care sar la minge şi scapă mingea din mână.. Cei care au înălţime de 2 metri să meargă să joace în Anglia”, spune Stelian Homan.
 
 
Mureşul în zona retrogradării
Mureşul Deva a suferit a doua înfrângere din retur şi a coborât în clasament în zona nisipurilor mişcătoare, la numai patru puncte de locul 14, singurul retrogradabil. Chiar dacă eşecul din deplasare cu Alro Slatina era previzibil, scorul de 5-1 (4-0) încasat de deveni este ruşinos şi prevesteşte zile grele pentru echipa antrenată de Constantin Olariu.
 
Remize albe pentru echipele hunedorene
Ambele echipe hunedorene din Liga a III-a, FC Hunedoara şi CFR Simeria, au remizat, fără gol, în meciurile disputate în deplasare în etapa din week-end. Rezultatele le îndepărtează şi mai mult pe cele două combatante de obiectivul de promovare, fixat la startul returului.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter