04.02.2019,  19:30:01 | 0 comentarii | 561 vizualizari
La Junior’s Cup Indoor / Copiii lui Damian Militaru pe locul 2
de Loredana JUGLEA

Clubul Masters Sports Haţeg a organizat cea de-a treia ediţie a competiţiei Ţara Haţegului Junior’s Cup Indoor, care s-a bucurat anul acesta şi de sprijinul Federaţiei Române de Fotbal.

Turneul a avut loc la Sala Sporturilor din Haţeg, între 1 şi 10 februarie 2019, cu participarea echipelor alcătuite din fotbalişti născuţi între anii 2006 şi 2011. S-au înscris 40 de formaţii de copii (între 8 şi 13 ani) de la 18 cluburi, reprezentând nouă judeţe ale ţării.
În calitate de reprezentanţi ai FR Fotbal, au supervizat întrecerile şi au onorat festivitatea de premiere Gheorghiţă Geolgău şi Mihai Stoichiţă. 
Copiii de la „Școala de Fotbal Damian Militaru” din Petroșani au avut o evoluție foarte bună, fiind felicitați de antrenor. „Vreau să-i felicit pe copiii care au crescut de la un turneu al altul, dar și pe organizatorii acestei competiții”, a spus Damian Militaru.
Cosmin Kanduth, Damian Militaru, Sorin Ghițan și Cristi Costa sunt cei care se ocupă de grupele de copii.
Grupa de copiii 2008 s-a clasat pe locul secund, avându-i în componența sa pe: Petre Vochițoiu, Erik Mitrofan, Denis Turbuțan, Sabin Chircu, Ianis Irimie, Alexandru Ursu, Dragoș Popa, Robert Călin, Victor Hegheș, Patrick Liteanu, Marian Diaconu. Andrei Petroesc, Pedro Vreja. 
Grupa 2006, s-a clasat pe locul 4, din șase echipe: Albulescu, Mitrofan, Motoca, Sardi, Șerban, Mihai Adrian, Răspopa, Bădulescu, Priscureanu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter