06.02.2019,  18:25:54 | 1 comentariu | 892 vizualizari
Uricani / Un posibil generator de noi locuri de muncă
de Gheorghe OLTEANU

Nu trebuie să mire pe nimeni că Dănuț Buhăescu se luptă din răsputeri, pentru a vedea că, din cariera Șiglău, se scoate din nou cuarț. Deși perspectiva nu-i tocmai apropiată, primarul din Uricani sprijină demersurile unei societăți comerciale românești, asociată cu o alta din Franța, pentru ca deschiderea carierei să se realizeze. 

Nu intru în amănunte
referitor la cine și câtă pușcărie a făcut și cine a fost achitat pentru șmecherezele petrecute la carieră, ci mă voi rezuma la situația actuală. „Zăcământul de cuarț a fost deblocat din sechestru, cum spune și Dănuț Buhăescu, dar nu se poate ajunge la el, fiindcă terenul de la suprafață trebuie plătit”. El este deținut de către două bănci care cer pentru el suma de cinci milioane de lei. Or, românașii și franțuzii au cam strâmbat din nas la auzul sumei ăsteia. Ei ar vrea ca, dacă nu se mai lasă din sumă, măcar să li se dea posibilitatea s-o achite în rate. Negocierile au loc și în momentul de față, iar primăria așteaptă cu interes finalizarea lor.

Dacă extracția
de cuarț se va relua, la carieră vor apărea cel puțin trei sute cincizeci de locuri de muncă, ceea ce ar fi excelent pentru orașul Uricani. În plus, primarul Dănuț Buhăescu este dispus ca, printr-o hotărâre de consiliu local, să le ofere investitorilor terenul ecologizat din zona fostei mine și preparații uricănene.
„Noi nu putem interveni în nici un fel în desfășurarea negocierile cu Banca de Scont și Banca Astra, dar este în interesul nostru să facem ce putem, pentru a-i ajuta pe investitori”, a zis, în încheiere, mai marele Uricaniului.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (1 )

#1 Dan Meza 07.02.2019,  12:50:27
Ar fi singura investitie reala si majora pentru o localitate aflata deja in prapastie .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

* * *
Locuri de muncă


* * *
Publicitate


* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter