10.02.2019,  11:42:18 | 0 comentarii | 485 vizualizari
Vulcan / Tot despre gropile de la calea ferată
de Gheorghe OLTEANU

Deși a trecut puțin timp de când am scris despre ele, trebuie neapărat să revin la articolul în care le făceam reclamă gropilor care au năpădit pasajul CFR de la trecerea cu barieră de pe strada Teodora Lucaciu din Vulcan.

M-a sunat
cineva care a lucrat în domeniu și care cunoaște foarte bine peisajul feroviar. Omul m-a întrebat din prima dacă la toate liniile de cale ferată betonul din pasaj e paradit. I-am zis că da. De ce a vrut să știe asta? Simplu. Liniile de cale ferată din partea nordică, adică în sensul de mers spre Crividia, sunt ale fostului EPCVJ. Fiind uzinale, de ele  și de ceea ce aparține de ele ar trebui să se îngrijească Preparația Coroești. Celelalte îi aparțin Regionalei CFR Timișoara sau care o fi având responsabilitate în zona aceasta.  

Acum mi-e clar.
Nu se știe când vreun mahăr de la regională o să dea pe aici, mai ales că, dinspre și spre Lupeni, vin și merg (încă) numai trenuri de marfă. În privința gropilor dintre liniile de cale ferată uzinală nici nu mai trebuie să ne gândim că le va astupa epecevejeul. Cine să se mai sinchisească de ele, din moment ce, de la mina Paroșeni, nu mai circulă nicio trasă de cărbune?  Și când venea, erau porțiuni de cale ferată deteriorate, aveau loc des deraieri ale vagoanelor, dar nici vorbă să fie reparate. Nu se făcea nimic, fiindcă se știa că Paroșeniul va fi închis. 

Atunci
pe cine să-l intereseze niște gropi care le dau de furcă autovehiculelor care trec dintr-o parte în alta peste liniile de cale ferată? Numai administrația publică locală ar mai putea să facă ceva. Fie să-i atenționeze că-i va amenda pe cei care ignoră să-și facă datoria – vă amintiți modul în care a procedat primarul de la Lupeni când cu gara lăsată de izbeliște -, fie că va avea grijă ea însăși să repare pasajul CFR odată cu lucrările de modernizare a drumului, care urmează să fie făcute de la Crividia până-n oraș. Rămâne de văzut care va fi varianta aleasă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter