13.02.2019,  17:35:49 | 0 comentarii | 261 vizualizari
Scurtă călătorie în Ungaria şi Ardeal în primăvara anului 1862 (II) 
de Ziarul Vaii Jiului

Valea Jiului • Vulcan şi Pasul Vulcan • Cele două râuri şi traseul lor prin munţi • Zăcământul de aur şi zăcământul de cărbune • Văile învecinate Jiului

Păsări de pradă
O porţiune mare a ţinutului, deşi nu este chiar inaccesibilă, cu siguranţă nu este vizitată de străini; iar pădurile bogate şi prăpăstiile stâncoase ar putea să testeze limitele rezistenţei fizice a membrilor Clubului Alpin ori a altor turişti care par să dea târcoale Elveţiei ca şi când alt ţinut muntos nu ar mai exista. 
Se găsesc, de asemenea, aici, păsări de pradă dintre cele mai nobile şi având mari dimensiuni. Cei mai mari, vulturi aurii, cei mai mari dintre cele­lalte specii de vulturi, precum şi o unică diversitate de vulturi şi alte specii înrudite aparţin acestui ţinut. Studiul speciilor la Muzeul Naţional din Pesta ar fi un bun punct de a începe o călătorie în această vale, indiferent dacă vizitatorul îşi propune să se distreze utilizându-şi arma ori să îşi urmeze vocaţia pentru istoria naturii.
Trecătoarea spre Ţara Românească este situată la mare înălţime şi nici pe departe întotdeauna accesibilă. Pe timpul iernii, zăpada, iar în timpul primăverii şi verii, norii şi vântul sunt aproape la fel de periculoşi; şi nu se încumetă nimeni care să-l însoţească pe călătorul care ar insista să treacă, atunci când, în opinia autorităţilor, nu ar trebui să se încerce acest lucru. Drumul este atât de îngust,  într-o porţiune expusă din vârf, încât în fiecare an sunt înregistrate decese ale celor pe care vântul le-a luat pe sus.
Pasul poate fi trecut numai călare şi condiţiile de cazare din Ţara Românească sunt mediocre. În partea maghiară sunt foarte decente. La poalele trecătorii se află satul. Este mic şi răsfirat, dar arată îngrijit, iar casele sunt înconjurate de grădini. 

Cazarea la hanul Vulcan
Există şi un han, care oferă câteva paturi curate şi o canapea, toate lipsite de insecte. Nici felurile de mâncare nu sunt de lepădat, dacă vizitatorul poate să o facă pe gazdă să uite că a fost atât de ghinionistă încât să piardă, în ultima vreme, mai toate vitele şi alte bunuri şi să se îngrijească de nevoile oaspeţilor săi.
La ora sosirii mele, bietul om părea să se gândească la orice nou sosit ca la o grijă în plus, şi nu ca la un posibil profit. Adresa urări mai degrabă oaspeţilor care plecau, decât celor care veneau. Cu toate acestea, paprika1 (păpricaş mai bine zis) sa era foarte gustoasă; şi alte câteva preparate naţionale, oarecum mai puţin sofisticate, erau suficient de bune pentru a asigura o masă decentă, dacă era suficient timp la dispoziţie. Cu toate acestea, în cazul în care sunt anunţaţi, casa va fi găsită goală, în afară de ouă, pâine, vin şi cafea puţine lucruri putând fi preparate într-un interval scurt de timp. Niciuna dintre acestea nu are cum să fie altfel decât bună, iar proviziile nu se împuţinează. 
Drumul pentru căruţe care intră dinspre nord în Valea Jiului a fost descris ca având o traiectorie rectilinie din Pasul Vulcan. Traversează, într-adevăr, satul.

Observaţii referitoare la ovine 
Dincolo de sat drumul se termină şi se continuă cu o cărare pentru cai. Cu toate acestea, vara trecătoare este foarte circulată, atât de către oameni, cât şi de către animale domestice - bovine relocate, dar cel mai adesea oi, care sunt duse dincolo şi dincoace de frontieră pentru a paşte. În Vulcan există o mică taxă sau o regulă care impune înregistrarea numărului; iar, într-o zi, la întoarcerea după o zi de muncă, am fost reţinuţi o jumătate de oră la poartă, în timp ce o turmă enormă de oi au fost numărate.
La intrarea în oraş se află o simplă poartă de lemn sau barieră. Oile au fost direcţionate înspre un fel de ţarc dintre casa de taxare de lângă barieră şi o clădire de pe partea opusă, iar, cum drumul era închis, bietele animale zoreau pe cărarea îngustă cât puteau de repede, sărind una peste capul celeilalte pline de voioşie. Chiar şi mieii se găseau într-o stare de profundă uluială şi teamă, între timp fiind număraţi, verificaţi, alungaţi şi înregistraţi de doi dintre ofiţerii îmbrăcaţi în uniforme albastre şi foarte dispreţuiţi, care păzeau încasările. Turma număra sute de animale.

Bisericile în Valea Jiului
Nu este un alt sat din Valea Jiului demn de menţionat, deşi sunt câteva a căror denumire apare pe hartă. Majoritatea sunt doar aglomerări de câteva case sărăcăcioase, îngrămădite în dezordine şi fără să aibă măcar ceva care să semene a stradă. Totuşi, într-unul sau două dintre ele se găsesc căsuţe decente, şi în majoritatea biserici, nu mai răsărite, într-adevăr, decât colibele şi fără a fi evidenţiate de ornamente mai opulente decât de o foarte scurtă spirală de lemn ori de o mică cruce grecească. 
Unele biserici sunt separate complet de locuinţe; şi la depărtare de orice semn a prezenţei umane. Două astfel de biserici - una veche şi destul de neglijată după starea de degradare, iar cealaltă nu prea diferită ca aspect, dar mai nouă - sunt plasate pe o porţiune pitorească de pământ, între cele două braţe principale ale Jiului, unde se unesc să dea naştere râului principal şi se grăbesc printre valea îngustă dintre munţi. 
În vârful promontoriului este un perete, foarte dur şi foarte bine apărat, format din şist şi câteva bucăţi neşlefuite de calcar, şi se înalţă la cca. 60 sau 80 de picioare deasupra văii. Cele două biserici sunt cocoţate pe cea mai mică, mai îndepărtată şi mai inaccesibilă masă de şist. Este inutil să investigăm de ce vechea biserică nu a fost dărâmată ori arsă pentru a face loc celei noi. Cele două structuri, asemănătoare din toate privinţele, construite în întregime din lemn nevopsit şi fără absolut niciun ornament, cu excepţia micii spirale, stau acolo expuse intemperiilor şi, aparent, la mare depărtare de orice locuinţă. Totuşi, în apropiere există case şi oameni, pentru că, îndreptându-se spre locul de trecere a râului, puţin deasupra, deodată am fost întâmpinaţi de o simplă arie cântată la un fluier făcut din trestie; şi imediat a apărut un flăcău de cca. 8 ani cu instrumentul lui clasic, purtându-ne înapoi în timpul Arcadienilor şi, probabil, reprezentând o stare a populaţiei identică cu cea care l-ar fi întâmpinat pe un străin cam acum 2000 de ani.

Spălătoriile de aur
Chiar şi religia păgână a ţăranilor este minunat de puţin schimbată; îmbrăcămintea este, fără îndoială, aceeaşi; iar, dacă puţin mai multe unelte sunt făcute din fier, iar cuiele, armele de foc şi alte instrumente iau locul cuielor de lemn, arcului şi săgeţilor etc., totuşi, în mare, oamenii sunt neschimbaţi.
Unele dintre văile lăturalnice care se deschid spre Jiu, sunt foarte interesante. Sunt separate unele de alte de bariere foarte înalte şi este nevoie de mult timp pentru a ajunge de la una la cealaltă; dar timpul este utilizat cu folos, pentru că, astfel, este dobândită o cunoaştere mai bună despre mediul înconjurător. Două cele mai importante, alăturate cursurilor laterale, sunt Crivadia, în direcţie opusă Vulcanului, şi una mai scurtă care urcă spre impunătorul şi mereu înzăpezitul Parâng. Cea din urmă vale se remarcă în mod deosebit prin zona mare acoperită de vechile exploatări aurifere, un foarte bun indiciu privind caracterul şi aria acoperită de anticele locuri de căutare a aurului prin spălarea solului aurifer. Fiecare porţiune a unei mari terase, aflată la cca. 30 de picioare deasupra nivelului actual al râului şi ocupând câteva mile pătrate, este înţesată de mici puţuri şi găuri, adânci de câteva picioare, unde se proceda la căutarea aurului prin metoda arătată mai sus. Toate dealurile de deasupra acestei terase poartă semne similare şi se spune că acestea se întind chiar sus pe munţi. Nu sunt neglijate nici valea din aval, nici albia actuală a râului; aici, ţiganii încă practică această îndeletnicire atunci când soarele devine prea fierbinte pentru prelucrarea metalului şi nici o altă stare nu combină lenea, plăcerea şi profitul. 
După ce fac joncţiunea cele două braţe, râul, devenit deja rapid şi adânc, pătrunde cu îndrăzneală prin defileul muntelui şi continuă să îşi croiască drum, cu mici întreruperi, printr-un canal la fel de îngust. Pare a fi complet blocat de pădure şi rocă. Pădurea este deasă, acolo unde stânca nu este prea abruptă pentru a-i permite prezenţa. Râul se pierde curând printre cotloane, iar munţii înalţi par a se închide înapoia lui. Capătul de sus al Jiului valah este, de asemenea, maiestuos. Valea se îngustează repede dincolo de un anumit punct şi se micşorează gradual într-o simplă strungă; dar rămâne destul de largă preţ de mai multe mile, iar râul, venind dinspre zăpezile Retezatului, este deopotrivă adânc şi limpede.
Traducere de Ivona BERCEANU

(Capitolul IV, „A short trip in Hungary and Transilvanya in the spring of 1862”, profesor D.T. Ansted, London, printed by Woodfall and Kinder, Angel Court, Skinner Stree)



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter