17.02.2019,  12:33:07 | 5 comentarii | 1013 vizualizari
Cristian Roșu (PNL Lupeni): „Opriţi bătaia de joc la adresa pensionarilor din Valea Jiului”
de Cătălin DOCEA

Liderul liberalilor din Lupeni a răbufnit, sâmbătă, pe rețeaua de socializare Facebook. Într-un mesaj adresat direct guvernanților, adică PSD și ALDE, Roșu arată că promisiunile făcute pensionarilor din Vale sunt nerespectate chiar și la această oră.

„Trebuia să le recalculați pensia (celor ieșiți la pensie înainte de anul 2011) începând cu anul 2016. Nu ați făcut-o! Dimpotrivă, oamenii sunt umiliți pe holurile tribunalelor în așteptarea unei sentințe favorabile pentru o lege pe care n-ați respectat-o. Le-ați promis o nouă recalculare, începând cu 1 octombrie 2018 (cu bună știință le-ați furat aproape 3 ani, lună de lună, din banii cuveniți). Suntem în februarie 2019, nici acum nu le recalculați pensiile”, arată consilierul lupenean.
Ținând cont de solicitările pensionarilor, parlamentarii PNL au depus un amendament la Legea Bugetului de Stat prin care cereau respectarea legii și majorarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019, cu 9% (dacă tot este excedent bugetar). Din păcate, parlamentarii PSD-ALDE au votat împotriva majorării punctului de pensie. Pentru a justifica votul împotrivă, cei de la PSD-ALDE au încercat să păcălească pensionarii cu o creștere a punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, nu 1 ianuarie 2019, așa cum PREVEDE LEGEA! 
Argumentat, liberalul Cristian Roșu arată cum cei de la PSD și ALDE uită să le spună pensionarilor câți bani pierd. 
„La o pensie de 2.000 de lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 180 lei/lună, adică 2.160 de lei într-un an. Prin propunerea celor de la PSD-ALDE, de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obține o mărire de doar 1.200 de lei (300 lei/lună x 4 luni - septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar pierde 960 de lei în anul 2019. La o pensie de 3.000 de lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 270 de lei/lună, adică 3.240 de lei într-un an. Prin propunerea celor de la PSD-ALDE de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obține o mărire de doar 1.800 de lei (450 de lei/lună x 4 luni  septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar pierde 1440 lei în anul 2019.
La o pensie de 4.000 de lei, majorarea cu 9% de la 1 ianuarie 2019 ar fi însemnat un plus la pensie de 360 lei/ lună, adică 4.320 de lei într-un an. Prin propunerea celor de la PSD-ALDE de majorare a punctului de pensie cu 15% din 1 septembrie 2019, se obține o mărire de doar 1.920 de lei (600 lei/lună x 4 luni - septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2019). Astfel, fiecare pensionar pierde 1.920 de lei în anul 2019”, se arată în postarea distribuită sâmbătă de consilierul local lupenean.
Săptămâna trecută, pe aceeași rețea de socializare, și senatorul hunedorean Eleonora-Carmen Hărău a publicat în mod repetat informații de la discutarea legii Bugetului de Stat. „Dacă bugetul Asigurărilor are 2,9 miliarde excedent, așa cum zice PSD, de ce mărește pensiile doar în septembrie?”, se întreba, pe bună dreptate, parlamentarul PNL.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (5 )

#1 tsunami17.02.2019,  19:31:11
ce sa inteleaga pensionarii ca numai prin instanta vor mai avea sansa daca or mai avea sa primeasca banii din 2016 incoace ?? La fel cum le au venit la cativa si pensia marita si banii pana in decembrie 2018 ,Deci softul funtioneaza perfect pentru unii si pentru altii ministrul o tot da la tv cu propaganda ca softul e ok si in cateva saptamani o sa ne umple de bani .Aceeasi placa canta in fiecare luna .Se pare legea e numai pentru unii.E super nu ?? Oare care e motivul de toti cei abilitati tac malc la aceasta chestie ?
#2 simon18.02.2019,  06:19:13
Cine vorbește,cel ce este PD-LIST sub acoperire in PNL-ist alături de evazioniști.
#3 Gheorghe din Vulcan18.02.2019,  07:51:44
Votind PSD vă meritați soarta.Va pup!!!
#4 Mihai18.02.2019,  08:04:39
PNL cand a fost la guvernare ce a facut pentru pensionari ??? PNL cand au fost la guvernare de ce nu au asfaltat drumul DN 7A spre Voineasa , drumul spre Herculane , ... ???
#5 Pensionar liberal18.02.2019,  08:54:51
Daca tot esti asa bun la calcule,de ce nu calculezi cati bani au pierdut actualii pensionari din cauza partidului tau de hoti atunci cand a fost piticul boc prim-ministru?Stii cati ani fostii mineri de atunci(actualii pensionari) nu au primit nicio majorare la salariu?Stii cat au pierdut la pensie din cauza legii votata noaptea ca hotii si cu voturile numarate din doi in doi de Anastase Roberta?Voi recitati aceiasi poezie pe care o dicteaza betivul vostru presedinte de partid,nu sunteti in stare sa aveti idei proprii si sa vedeti realitate...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter