28.03.2019,  15:33:27 | 0 comentarii | 1245 vizualizari
Aninoasa / Primăria are secretar tânăr și harnic
de Alina PIPAN

Conform Legii Administraţiei publice locale, fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a oraşelor are încadrat un secretar salarizat din bugetul local, care este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.

Aninoasa are norocul să aibă în această funcție un om tânăr, implicat. Numele lui este Gheorghe Simion Nelu. El a fost evaluat cu punctaj maxim pentru activitatea lui în cadrul primăriei. Dar ce poate acesta să facă atât de bine încât să primească 4.9 puncte din 5 pentru îndeplinirea obiectivelor și să primescă calificativul foarte bine?
În primul rând, secretarul este prezent la aproape toate ședințele de consiliu local, și răspunde oricărei întrebări din partea consilierilor. 
„Pe parcursul anului 2018, am participat la 20 de şedinţe ale consiliului local, am avizat 84 de hotărâri adoptate de consiliu, am sprijinit primarul oraşului la întocmirea a 89 proiecte de hotărâre şi 89 expuneri de motive, am întocmit 67 rapoarte de specialitate pe marginea proiectelor de hotărâre şi am sprijinit membrii comisiilor de specialitate la întocmirea a 76 de avize”.
Secretarul are obligația să avizeze pentru legalitate dispoziţiile emise de primarul oraşului, în anul 2018 secretarul avizând un număr de 374 de dispoziţii: „În anul 2018 nu a fost sesizată instanţa de contencios administrativ pentru revocarea unei hotărâri sau dispoziţii, toate fiind apreciate ca fiind legale de către Instituţia Prefectului”.
Secretarul preia unele din îndatoririle primarului când este absent: „În anul 2018 am oficiat un număr de 11 căsătorii, în calitate de ofiţer de stare civilă, am urmărit punerea în aplicare a dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi am coordonat activitatea privind registrul agricol semnând documentele specifice”. 
Secretarul  reprezintă interesele instituţiei în faţa instanţelor de judecată, precum şi a altor autorităţi jurisdicţionale formulând acţiuni, întâmpinări şi cereri de intervenţie în litigiile în care Primăria şi Consiliul local are calitate procesuală. 
„Pe parcursul anului 2018 am formulat 16 cererei de chemare în judecată, pentru modificarea unor acte de stare civilă, am formulat întâmpinări, cereri sau la răspunsuri într-un număr de 3 cauze în care UAT a oraşului Aninoasa are caracter de pârât. Menţionez faptul că nu au fost pronunţate soluţii nefavorabile primăriei Aninoasa, la nici un proces, în care am avut calitatea de parte, pe parcursul ultimilor 5 ani”.
Secretarul este responsabil de aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi a O.G. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în Primăria oraşului Aninoasa, în anul 2018 înregistrând şi transmiţând răspunsuri la un număr de 551 sesizări sau reclamaţii.
Pe parcursul anului trecut, în calitate de preşedinte a comisiei de evaluare a ofertelor pentru contractul de achiziţie publică ce are ca obiect „Proiectare şi execuţie lucrări de modernizare străzi de interes local pe raza oraşului Aninoasa”, secretarul s-a ocupat de oferte, a verificat îndeplinirea criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi; a realizat selecţia candidaţilor; a verificat conformitatea propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini. Procedura a fost finalizată după 6 luni de la iniţiere, întrucât, nefiind legiferate suficient de clar unele situaţii, evaluarea a făcut obiectul unor contestaţii, şi până la soluţionarea acestora a fost necesară suspendarea procedurii.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter