15.04.2019,  20:24:48 | 0 comentarii | 255 vizualizari
De ieri, / Petroșaniul are buget local
de Corneliu BRAN

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Petroșani de luni, 15 aprilie, s-a aflat un singur punct, unul vital pentru comunitatea locală: aprobarea bugetului local pe anul 2019.

O țară întreagă a trebuit să suporte ifosele politicianiste ale președintelui țării, care, deși știa că nu are vreo șansă, a plimbat bugetul de la Ana la Caiafa. Rușinică, domnul președinte! Astfel, cu o întârziere... prezidențială, de luni Petroșaniul are buget local.
Miercuri, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a promis că va povesti puțin presei ce și cum e cu acest buget, pe care primarul Petroșaniului îl consideră anul acesta „mulțumitor”. Sau, oricum, mult mai bun decât cel de anul trecut.
Până atunci să vedem ce a declarat pentru ZVJ primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, după aprobarea în unanimitatea bugetului local: „E un buget axat pe funcționare a aparatului primăriei și pe câteva investiții de care Petroșaniul are nevoie. În mare și așa foarte rapid vă spun despre ce investiții va fi vorba: asfaltări de străzi, finalizarea celor două grădinițe (de la I.G. Duca și de la Școala Gimnazială nr. 2), îmbrăcarea a două terenuri de sport cu covor sintetic, amenajarea a șase locuri de joacă pentru copii, finalizarea lucrărilor ce ne revin la muzeu, finalizarea licitațiilor pentru anveloparea blocurilor propuse, noi parcări și amenajări de parcări în mai multe cartiere din oraș, printre care Aeroport, Petroșani Nord și zona centrală și altele care acum probabil îmi scapă. În principiu, sunt mulțumit de bugetul de anul acesta, dar să vedem și încasările, mai ales acel IVG de 60%. Abia după aceea putem vorbi cu adevărat dacă suntem mulțumiți sau nu. Va fi un an la fel de greu ca și cel care a trecut, sunt conștient de asta, dar vom încerca să facem față cum am făcut și până acum, astfel încât cetățenii noștri să se poată bucura de un oraș frumos, plăcut, civilizat, așa cum îi stă bine unui oraș de munte situat într-un cadru natural de excepție”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

* * *
Locuri de muncă


* * *
Publicitate


* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter