16.04.2019,  18:40:38 | 2 comentarii | 329 vizualizari
Cinema „Cultural” Lupeni, în așteptarea „undei verzi” din partea CNI
de Corneliu BRAN

O a doua veste bună pentru lupeneni, după cea cu strada mare, primită tot marți, 16 aprilie, de la primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, vizează iubitorii de filme și pe tineri în mod special. Este vorba de reabilitarea Cinematografului „Cultural” din Cartierul Braia.

S-au trecut toate etapele depunerii de documentație pentru proiectul depus, așteptându-se doar decizia finală, undeva spre finalul lunii acesteia. Dar ce este cel mai important este faptul că ce a ținut de administrația publică din Lupeni s-a făcut, cu mari eforturi și cu multă trudă, dacă ținem cont că un asemenea proiect, unde Compania Națională de Investiții (CNI) va investi foarte multe zeci de miliarde de lei vechi, este amplu și cu o documentație laborioasă, care trebuie bine pusă la punct. „Chiar la finele săptămânii trecute, am depus ultimele clarificări ce ni se ceruseră. Trebuie să înțelegem faptul că aprobarea pentru un asemenea proiect de anvergură se obține într-un interval de timp destul de îndelungat. Am reușit săptămâna trecută să depunem în sfârșit varianta finală a proiectului, care mai trebuie acum să treacă printr-o ultimă comisie tehnică. Sperăm ca această comisie să se întrunească la finele acestei luni, sau, cel mult la începutul lunii viitoare. Dacă trecem și de acest test - și vom trece cu siguranță, fiindcă ne-am făcut temele foarte bine, am făcut proiectarea și PT-ul inclusiv –, lucrarea se va face în perioada următoare. Acest cinematograf va deveni într-un timp relativ scurt unul modern și funcțional, spre bucuria mea, a tinerilor din localitate și a tuturor celor ce iubesc să meargă să vadă un film bun la cinematograf. Țin să spun că nu ne-a fost ușor. Se începe cu un DALI, după care se face acest PT de care v-am zis. Eu am vrut în mod deosebit să facem PT-ul cu cei de la primăria noastră, tocmai pentru a nu se mai întârzia și cumva să scăpăm această oportunitate. Mi-a fost teamă că în momentul în care am lăsa acest document să-l facă CNI-ul, ar dura mult mai mult și s-ar putea ca PT-ul să nu mai ajungă la timp la licitație. Eu sunt convins că proiectul va trece de această comisie și, dacă avem noroc, cel târziu în iunie va începe licitația. Aceasta va dura două-trei luni de zile, hai să zicem toată vara, după care din toamnă ar putea începe lucrările. Ce pot să le spun lupenenilor cu siguranță, pe această cale, este că sunt sigur acum că cinematograful acesta va fi modernizat și va deveni funcțional așa cum am promis”. Dacă optimismul primarului nu pare deloc exagerat, ținând cont că este un obiectiv promis în campania electorală, înseamnă că peste vreo doi, maxim trei ani Lupeniul va fi al treilea municipiu din Vale care va avea un cinematograf repus în valoare și modernizat de aceiași companie de stat, după cele de la Petroșani și Vulcan. O Vale a Jiului cu o cifră de locuitori cu ceva peste 120.000, cu trei cinematografe noi și cochete înseamnă foarte mult la ceea punctajul privind calitatea vieții și a actelor culturale.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 lupenen17.04.2019,  11:42:09
KKT SI IUBIRE !ORASUL ASTA ARATA CA DRACU ,,,,DE VAZUT CLADIREA DE PESTE DRUM DE LIDL.CEEA CU PLANTATIE DE MESTECENI PE ACOPERIS... TINERETUL ARE NEVOIE DE LOCURI DE MUNCA CA SA AIBA BANI SA MEARGA LA CINEMAU TAU ....ZONA INDUSTRIALA FOSTA PLATFORMA VISCOZA ARATA CA LA CERNOBAL .DE CE NU SE ADUC INVESTITORII PE ACESTE PLATFORME? TE LAUZI CU CINEMAU TAU DE 2 ANI POATE PRINDE LA PENSIONARII VRAJALA ASTA DAR CU TINERETUL CUM RAMANE?
#2 Alt lupenean18.04.2019,  17:42:10
Ăsta, lupenean, ești se pare un liberal dat naibii care se dă anonim și care numai din gură dai... latri, da-de da-de te-or alege ăștia primar... Mă, pune naibii mâna și fă ce trebuie pentru partid și oraș, lasă plângerile și schimonoselile pe la forumuri... Că de ani de zile numai latri și iar latri, apoi râgâi de bine ce îți merge... că banii îți vin de la stat și de la partid și nu faci nimic pentru ei... apoi te pârțuiești că ai mâncat bine și ai tranzit... și apoi caști pe la ședințe, că nu îți pasă ție de oraș, de oameni, ci doar de tine. Ca și alții ca tine! Bă, tonomat ponosit, păi chiar tinerii de care vorbești și întrebi aiurea din mințișoara aia ta de bibilică, chiar ăia vor cinematograful! Tinerii îl cer și ei vor umple sala la film stai liniștit. Ce nu ți-e clar? Înțelegi, bade liberal de doi bani, pe care ăia din fruntea partidului te-au pus acolo (din păcate PNL e partid serios și istoric nimic de zis dar își alege prost oamenii) să faci treabă și de fapt nu faci nimic, doar stai pe forumuri și pe facebook? Vai și amar de logica ta de doi bani...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter