17.04.2019,  13:34:19 | 2 comentarii | 519 vizualizari
Protest la teatru pentru ”execuția” politică a lui Cosmin Rădescu. N-am văzut nicio pancartă de protest la numirea la fel de politică a acestuia
de Alina PIPAN

Grevă la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu”. Protestul actorilor și celor care susțin Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” este unul de susținere a managerului Cosmin Rădescu, care a picat evaluarea Consiliului Județean Hunedoara. Ar fi trebuit să obțină minim nota 7, dar a obținut 6,5.

Nu știm cum s-a desfășurat evaluarea, dar toți partizanii instituției susțin că a fost o ”execuție” polică a lui Rădescu. Să nu uităm, la fel a plecat de la conducerea teatrului și Nicoleta Bolcă, tot politic. Cei doi manageri ai teatrului mai au ceva în comun, au fost susținuți politic și pentru numirea în funcție, doar că de partide diferite. Așa se întâmplă mereu, cum se schimbă șeful de la județ, se schimbă și directorii. Este o practică nedreaptă, ineficientă, în defavoarea oricărei instituții, la fel de bine împământenită ca și șpaga. Până nu ne emancipăm politic nu putem scăpa de aceste practici, dar nu putem striga în gura mare ”Lupul, mă!”, când pe noi lupul ne-a uns în fruntea turmei.

Lucrurile însă nu se discută doar politic. Actorii își susțin managerul, sunt mulțumiți de activitatea lui, tocmai de aceea protestează, și îl vor în continuare la conducere. Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” a fost, pe perioada cât a fost Cosmin Rădescu manager, deschis altor spectacole de talie națională, a avut o activitate bogată, Rădescu a realizat o gală aniversară reușită ( și aceasta din urmă, bineînțeles, tot cu susținere de la județ). Actorii au piese bune, apreciate, au jucat local, în deplasare, au dat curs și unor proiecte personale. Din afară, din punctul de vedere al spectatorului, al consumatorului de artă, lucrurile arată foarte bine.

Nici performanța managerială nu se discută politic. Ea se discută statistic, pe hârtie, în cifre, procente, evaluatori de performanță. Toate aceste date nu sunt la îndemâna publicului larg, nici la îndemâna actorilor, nu stau scrise pe pancarte. Nici acest aspect nu se poate trece cu vederea, pentru că totuși vorbim de un post de manager, nu un titlu de popularitate ”Cel mai bun băiat din teatru”.

În momentul de față, situația creată nu are decât perdanți. Actorii își pierd directorul pe care îl susțin, Cosmin Rădescu își pierde doar funcția de manager, nu și calitățile de actor, iar conducerea Consiliului Județean Hunedoara pierde puțină popularitate electorală.  Foarte important este să nu piardă și cetățeanul, spectatorul în speță,  ceva, accesul la cultură, la piese de teatru, pentru că atunci toate taberele vor fi nu doar perdante, ci și vinovate.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Nicu Ivănuș18.04.2019,  07:07:31
Corect, obiectiv și corect articolul...
#2 Maria Valean18.04.2019,  14:18:16
Vai de mine ! Moare cultura ! Norocul nostru providential cu acest directoras Radescu numit cu pile de la judet...Dar pe atunci nu protesta nimeni pe scari.Pentru ca omul castigase un concurs de imprejurari fericite...Asa ca draga Cosmine fii barbat si nu uita proverbul acela cu groapa sapata altuia.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter