18.04.2019,  17:24:05 | 1 comentariu | 671 vizualizari
Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului Câmpu lui Neag- Cerna
de Alina PIPAN

În ședința de astăzi, 18 aprilie, a  Guvernului României, Primul- ministru Viorica Dăncilă a anunțat  adoptarea, HG nr. 20/2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Drum de legătură DN66A km 47+600 – km 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna (județul Gorj)”.

Hotărârea de Guvern prevede că finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Practic anul acesta Guvernul alocă bani doar pentru realizarea proiectării acestui drum, iar dacă bugetul va permite, eventual se va scoate la licitație și  executarea lucrărilor, deși este puțin probabil.  Oricum, este important că se dă investește cel puțin voință politică în acest proiect vital mai ales pentru Lupeni și Uricani, dar și pentru Valea Jiului.

”Tot în domeniul infrastructurii rutiere, adoptăm Hotărârile de Guvern privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Autostrada Lugoj-Deva și pentru Drumul Național care face legătura între Câmpu lui Neag și Valea Cernei, din județul Gorj. Facem acest lucru pentru a aduce mai aproape de finalizare lucrările pentru cele două obiective așteptate de cetățeni.

De asemenea, pentru susținerea comunităților locale, avem o Hotărâre prin care sprijinim autoritățile din Gheorghieni, județul Harghita, să modernizeze și să extindă patinoarul din localitate, pentru a face posibilă continuarea unui sport de tradiție în această zonă.

Torodată, sprijinim autoritățile locale din Pitești pentru construirea unei săli polivalente, care să poată găzdui competiții din diverse discipline sportive. Ambele proiecte, în valoare totală de peste 140 de milioane de lei vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin Compania Naționala de Investiții”, aceasta a fost declarația Primului- ministru, în cadrul ședinței de guvern, referitoare la investițiile în infrastructură.

CNAIR S.A.  și Ministerul Transporturilor, au semnat în data de 12.04.2019 Actul Adițional nr.2, la Contractul de Finanțare nr. 112/23.08.2017, pentru proiectul ”Reabilitare DN76, Deva-Oradea, Faza II”, (cod SMIS 2014+112112).

 

Prin semnarea Actului Adițional nr.2 se modifică Articolul nr. 3-Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 590.773.882,31 lei și va fi finanțat din Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională- 388.715.089,53 lei, 15% cofinațare proprie- 68.596.780,49 lei, restul de 133.462.012,29 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională  prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Dan19.04.2019,  08:24:00
Alo PSD dar drumul DN 7A de pe Cheile Jietului ???


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter