03.11.2011,  12:57:10 | 0 comentarii | 362 vizualizari
"Dacă nu ieşeam cu declaraţii nu eram băgaţi în seamă"
de Loredana JUGLEA

Mihai Basarab, preşedintele echipei de fotbal Minerul Lupeni, spune că Federaţia nu ar fi băgat în seamă gruparea sa dacă nu ar fi ieşit cu declaraţii în presă. „Imediat după ce a apărut articolul referitor la faptul că Federaţia nu bagă în seamă cluburile mici m-a sunat domnul Stângaciu de la Federaţie să se scuze. Eu l-am înţeles că are foarte multă treabă că acolo ajung mii de memorii, dar când primim câte trei faxuri pentru un jucător mă pune pe gânduri. Noi putem fi presaţi, dar alţii nu”, a opinat oficialul revenit de puţină vreme la club. Federaţia Română de Fotbal a ţinut să răspundă preşedintelui Mihai Basarab, prin vocea lui Adrian Stângaciu, cel acuzat că ignoră faxurile trimise de Minerul Lupeni cu privire la litigiul cu UTA pentru o datorie de 6000 de euro.

"Nu este adevărat că am ignorat sesizările celor de la Minerul. I-am informat telefonic asupra situaţiei, dar nu pot discuta cu toate persoanele din club. Problema este cât se poate de simplă: UTA Arad a făcut apel şi acesta va fi judecat joi", a declarat pe liga2.ro, secretarul Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter