• Scrisoare (deschisă) de dragoste

N-avea țara asta destule împrumuturi stupide; pe lângă halloween și valentines day a apărut – la Petroșani – și „Je suis… altcineva!“. O afirmație cel puțin ciudată dacă te gândesti că artiștii sunt egocentriști, orgolioși, unici și nu iubesc talentul… în cor. Eu nu sunt eu, sunt altul! Sunt… șeful meu!

Nu în sensul că mă conduc singur, ci că empatizez până la uitare de sine cu cel care mă conduce. Când îţi lipsește personalitatea, când nu ai coloană, când tu ești nimeni îți mai rămâne: „Je suis… altcineva!”. Dar dacă toți sunteți „altcineva!”, iar acel „altcineva!” nu mai e, înseamnă că sunteți nimeni?… După ce va trece și tornada asta, când vă uitați dimineată în oglindă ca să vă spălați pe dinți, pe față, pe ochi, pe conștiințe, să nu uitați totuşi să vă spuneți: „Je suis… EU!”. Nu altul, nu altcineva… Dacă măcar acum ați fi avut personalitate, ați fi aflat fiecare dintre voi cine e de fapt… dar așa, „Je suis… cine va veni!”… Să vă ajute Dumnezeu să gătiți în continuare la comun, până la adânci bătrâneți. Păcat că vă veți mânca între voi până la ultimul. Și acela, rămas singur, se va roade pe sine.
În tot scandalul ăsta cu medicii falși, poate că ar trebui înființată și o comisie formată din cetățeni mai presus de orice bănuială de blat (de exemplu: Diavolul, Bunul Dumnezeu și… Purcărete) care să ia la puricat si diplomele actorilor si regizorilor de teatru. Nu pentru că ar fi false, nu! Oamenii au învăţat – legal şi pe mulţi bani – să facă injecţii de suflet, să pună bandaje de cultură, să resusciteze marionete bolnave şi să transporte pe targă cadavre de personaje celebre fără să le scape pe scări de ciudă că nu au ei roluri principale. Comisia ar trebui doar să judece dacă actorii de la Petroșani pot juca un caracter. (așa li se spunea pe vremuri rolurilor, caractere!)
Ce repede șterg unii cu pisica – ca în reclame – experiențele colorate de pe afișele existenței lor artistice, fără să le fie frică de amintirile începuturilor. Ce ușor uită eforturile (bune – rele) ale celor care i-au împins în față când le tremurau genunchii. Cât de firesc li se pare să îi jignească pe cei care le-au șters cașul de la cioc și le-au arătat cum să zboare. Și totuși se cred porumbei voiajori deși se întorc „acasă” doar pentru că nu au casă și nu dau doi bani pe cei care le-au dat primele boabe din palme.
De câtă tâmpenie și țăție românească este nevoie ca să-ți „tatuezi“ pe tricouri „Je suis…” și să terfelești un simbol al luptei împotriva terorismului și a intoleranței asupra spiritului și umorului.
Ar trebui să credem că CJ-ul este o organizație teroristă, antisemită și criminală?…
P.S.: se poate muri de constipație dar nu și de lipsă de scaun directorial… Din păcate, nu se poate muri și din lipsă de rușine… La Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu“ nu o să moară nimeni!

N.R. Redacția „ZVJ” a înțeles cine este scroful și cine este copacul. Bravo, Andrei Mihalache!

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.