09.05.2019,  18:19:21 | 0 comentarii | 299 vizualizari
Gimnastică aerobică
de Loredana JUGLEA

La finalul acestei săptămâni, Sala sporturilor din municipiul Deva va fi din nou gazda întrecerilor din cadrul tradiționalei competiții internaționale la gimnastică aerobică, Cupa „Cetății”. Ca de fiecare dată, întrecerile de la Deva sunt cele care deschid sezonul competițional la această disciplină sportivă. Ediția nr. XXII se anunță foarte interesantă. 

Pe lângă sportivii clubului gazdă, și-au anunțat participarea la întrecerile de la Deva reprezentanți de la Școala Sportivă nr. 1 din Bălți (Republica Moldova), trei cluburi din Arad (CSM, Universitatea și Urania), UNEFS și Triumf Bucuresști, Farul și CSȘ 1 Constanța, CSȘ Gimnis Iași, CSȘ Petroșani și mai nou afiliatele secții de la Honey Bears București și ACSM Dunărea Giurgiu. De asemenea, vor fi prezenți și componenții loturilor naționale de juniori și seniori aflați în pregătire pentru Campionatele Europene din acest an.
LPS Cetate Deva este clubul organizator, în parteneriat cu DJST Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria municipiului Deva și Asociația județeană de gimnastică.
Competiția se va desfășura vineri (antrenamentele oficiale), sâmbătă și duminică, începând cu orele 10:00, intrarea spectatorilor fiind liberă.
Continuând seria rezultatelor bune obținute de către gimnastele de la LPS Cetate Deva menționăm că și gimnastele de la categoria a III-a, nivel 1 și 2, au avut o comportare excelentă la Campionatele Naționale Școlare organizate de către FR Gimnastică la Buzău, unde au cucerit un total de 9 medialii din care 5 medalii de aur, 2 medalii de argint, 2 medalii de bronz.
Sportiva Viviana Gânju, participantă la nivelul 1 de competiție a junioarelor, a cucerit o medalie de aur și titlul de campioana națională la individual compus. Tânăra sportivă legitimată la clubul devean a dominat și finalele pe aparate unde a cucerit alte trei medalii de aur la bârnă, paralele și sol dar și o medalie de bronz la sărituri, fiind cea mai completă gimnastă a concursului.
La concursul junioarelor III nivelul 2 de competiție Bianca Dinu, a fost printre protagoniste și a adus la palmaresul clubului o medalie de aur la bârnă, o medalie de argint la sărituri și o medalie de bronz la individual compus în timp ce Cristina Popescu a cucerit o medalie de argint la paralele.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter