16.05.2019,  17:12:10 | 4 comentarii | 1462 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Autorităţile vor rezolva problema mașinilor de vânzare, expuse pe banda I
de Corneliu BRAN

Mașinile parcate pe banda I a „străzi mari” a Petroșaniului, pentru a fi comercializate, dau de furcă autorităților locale. Care, în frunte cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, sunt hotărâte să eradicheze un asemenea comportament rutier, neconform cu legalitatea. 

„În primul trimestru al anului 2019 au fost desfășurate trei acțiuni privind autovehiculele expuse pe domeniul public, fiind depistate 19 mașini care intrau sub incidența prevederilor HCL 93/2010. În aceste cazuri au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale asupra deținătorilor unor astfel de autovehicule, restul neputând fi identificate deoarece nu aveau montate plăcuțele de înmatriculare. În cel de-al doilea trimestru aceste acțiuni continuă și la finalul trimestrului vom prezenta public cum a stat situația. Ceea ce ați văzut azi pe strada principală este în atenția noastră. Vom încerca identificarea proprietarului, însă de multe ori această verificare merge greu, durând uneori și perioade mai lungi de timp, timp în care mașinile tot acolo rămân, încurcând traficul auto. Din păcate, la Petroșani nu există în acest moment un serviciu de blocare a roților și de ridicare a acestor mașini, astfel că noi ne desfășurăm activitatea pe hotărârea de consiliu local care prevede identificarea proprietarului de autovehicul și sancționarea acestuia conform prevederilor legale. Nefiind plăcuțele de înmatriculare pe mașină este destul de greu de identificat foarte repede cine este deținătorul mașinii respective și chiar dacă rezolvăm ulterior prin metode specifice muncii noastre și aflăm cine deține respectiva mașină, inclusiv adresa acestuia, situația poate dura ceva vreme. Mai sunt și cazuri când ajungem la vechiul proprietar, în condițiile în care mașina este expusă la vânzare de actualul proprietar, dar fără acte, deoarece nu există un contract de vânzare-cumpărare. Sunt tot felul de situații de care ne izbim. Astăzi, de exemplu, un proprietar de Ford foarte vechi, somat de către noi să se prezinte la sediul poliției locale, a venit și ne-a zis că el nu știa că nu e voie să pună afiș pe mașină cu vânzarea ei, or dacă știa acest lucru nu se încurca. Ne-a spus că decât să plătească 500 lei amenda, mai bine îi dă foc mașinii, că și așa nu primește bani mulți pe ea. Acesta e un caz și vă spun drept că l-am lăsat doar cu un avertisment, nu i-am dat amenda, dar există oameni care parchează spre vânzare și trei-patru mașini, poate și mai multe. Aici e marea problemă cu aceste mașini. Că dacă un locatar din bloc își parchează mașina la stradă, îl înțelegi, că poate nu are unde, dar când un alt locatar parchează cinci mașini, din care patru sunt la vânzare, nu mai ai ce să înțelegi…”, ne-a explicat șeful Poliției Locale Petroșani, Nicolae Stăncioi.
Șeful poliției locale reamintește că autoritățile locale au stabilit că singurul spațiu din localitate unde pot fi expuse mașinile la vânzare este strada Lunca – mai exact parcarea din fața Complexului Sportiv „Jiul”. Asta s-a făcut la intervenția posesorilor de mașini, care motivau că nu au un spațiu în oraș unde să le comercializeze, așa cum este și prin alte locuri. Ca atare, primăria a ascultat doleanțele cetățenilor respectivi și prin consiliul local a emis Hotărârea 125/2010 prin care se care se prevede acest drept.
Am stat de vorbă puțin pe acest subiect și cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. „Da, este o problemă cu acești cetățeni care nu înțeleg că prima bandă de pe strada principală nu este făcută pentru ca dumnealor să-și țină mașina expusă la vânzare. Poliția locală are rolul de a-i identifica și sancționa pe toți aceștia, deși există și situații când greu pot fi găsiți proprietarii dacă mașinile respective nu au numerele de înmatriculare pe ele și dacă după ce sun sunați pe un număr cu cartelă își schimbă numărul de telefon, știind că au de-a face cu poliția locală. Vom încerca să găsim și alte soluții. Poate ne vom gândi inclusiv la un serviciu de ridicare al mașinilor, eventual să facem un contract cu o firmă în domeniu care deține platformă de transport. Vom vedea…  Oricum trebuie făcut ceva cât mai repede pentru că, într-adevăr, traficul auto la oră de vârf pe strada principală este îngreunat și de aceste mașini expuse pe banda întâi a drumului”, a menționat primarul Petroșaniului.  
În ziua documentării noastre, joi, la câteva ore după discuția cu șeful poliției locale, alți trei proprietari ai unor astfel de mașini au fost somați de polițiștii locali și s-au prezentat la sediul poliției locale, în două cazuri dându-se sancțiuni conform legii.


Comentarii articol (4 )

#1 misu16.05.2019,  20:17:16
Penibili. Astia nu mai au ce face? Sunt 5-6 masini care au o hartie in geam, ce e asa mare deranj?
#2 Ioan18.05.2019,  23:15:52
Aici lumea vinde lucruri pentru ca nu mai au din ce trai uni iar altii vor sa plece e vai de noi sa stiti Domnilor la costume.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter