19.05.2019,  20:02:02 | 0 comentarii | 333 vizualizari
În urmă cu 90 de ani / La Lupeni bătaia comuniștilor era ruptă din raiul social-democrat
de Marian BOBOC

Ca o reacţie împotriva influenţelor comuniste şi naţional-ţărăniste în mediul muncitoresc, liderii sindicatelor social-democrate convoacă la 10 martie 1929 la Palatul Cultural Lupeni o mare adunare şi Conferinţa sindicatelor din Valea Jiului la Petrila.

Minerul, publicaţia Uniunii muncitorilor mineri, găzduieşte relatări despre ambele acţiuni sindicale.
Marea întrunire de la Lupeni este descrisă astfel: „Duminică, 10 martie, a avut loc la Lupeni o mare manifestaţie muncitorească. Sindicatele au convocat o întrunire publică pentru a se protesta împotriva uneltirilor comuniste şi naţional-ţărăniste. La întâlnirea aceasta a luat parte şi tov. Teodor Roznovan, deputat social-democrat, care a fost întâmpinat în gară de o mulţime imensă de muncitori. S-a format un cortegiu, în frunte cu fanfara muncitorilor, care a parcurs drumul până la sala din Palatul Cultural, unde a avut loc întrunirea. Au participat peste 3.000 de muncitori. Întrunirea a fost deschisă în sunetele internaţionalei. Tov. M. Moldovan a adus la cunoştinţă ordinea de zi. Tov. Roznovan, luând cuvântul a vorbit despre luptele dintre clasa muncitoare şi clasa burghezilor, a vorbit despre organizaţiile amsterdamiste (sindicatele social-democrate afiliate Internaţionalei de la Amsterdam - n.r.) care sunt o forţă colosală în toată lumea şi apoi a condamnat tactica criminală a comuniştilor, care sunt în legătură cu liberalii şi cu societăţile de exploatare a minelor. A dat exemplu din alegerile generale de astă-toamnă, când, comuniştii au primit ordin de la Moscova că acolo unde ei nu-şi pun candidatura să voteze listele liberale, pentru că liberalii sunt un partid de dictatură. Tov. Roznovan a îndemnat pe muncitori să fie cuminţi şi să se păzească de comunişti, căci comuniştii nu fac altceva decât înşeală, sparg sindicatele şi sunt în slujba Siguranţei. Au mai vorbit apoi tovarăşii Miclea Ştefan, preşedintele minerilor din Petroşani, Gheorghe Bud, preşedintele minerilor din Aninoasa, şi Bauer, în numele comitetului cultural. Întrunirea a cerut ridicarea minimului de existenţă impozabil şi a votat o rezoluţie în care muncitorii declară că vor lupta prin toate mijloacele pentru menţinerea unităţii sindicatelor. Cei care vor mai încerca să spargă mişcarea vor fi împiedicaţi de a mai lucra. Marea întrunire s-a sfârşit într-un entuziasm grandios”.
Cronicarul anonim al întâlnirii mai consemnează şi niscai răfuieli produse între social-democraţi şi comunişti: „În timpul întrunirii, muncitorii, luând cunoştinţă de intenţiile criminale ale comuniştilor, convingându-se că moscoviţii sunt agenţi liberali şi că chiar în timpul acelei întruniri ei ţin o consfătuire cu delegaţi din Timişoara, Braşov, Arad etc. pentru a fixa planul unui nou asalt împotriva sindicatelor noastre, amsterdamiste, câteva grupuri de muncitori s-au dus la acea consfătuire şi i-au bătut pe comunişti aşa precum meritau. Comuniştii au scăpat numai în urma intervenţiei jandarmilor”.
Sindicaliştii mai sunt atenţionaţi, în încheierea articolului, şi despre pericolul nou-apărutelor „sindicate” naţional-ţărăniste (care vor juca un rol criminal la 6 august 1929, la Lupei): „Atragem atenţiunea muncitorilor că dacă prin solidaritatea lor au reuşit să scape de agenţii comunişti, nu mai puţin însă ei trebuie să lupte şi împotriva naţional-ţărăniştilor care au intenţii necurate. Şi ei caută să spargă unitatea sindicatelor din Valea Jiului, prin aşa zise sindicate naţional-ţărăniste. Muncitorii să nu permită nici un act care ar putea să atingă în unitatea organizaţiilor lor şi să lupte şi împotriva acelor conducători din chiar sânul lor, care nu sunt decât unelte ale stăpânitorilor, agenţi de-ai societăţilor exploatatoare şi, totodată, agenţi de poliţie”.
Şi Solia Dreptăţii, organul PNŢ Hunedoara, sub titlul Ofeniva social-democrată, face referire la aceste incidente: „Comuniştii veniţi din Petroşani şi din alte părţi au încercat să ţie o adunare de constituire în localul social-democraţilor din Lupeni. Aceştia încă ţineau o adunare sub conducerea d-lui deputat Roznoveanu. Auzind de îndrăzneala comuniştilor, social-democraţii au plecat în massă şi au bătut pe comuniştii puţini, adunaţi în localul lor, iar pe conducători i-au predat jandarmilor. Cu mare greutate au scăpat comuniştii de urgia social-democrată. În Lupeni, socialiştii sunt stăpâni pe situaţie”.
După o astfel de întâmplare se poate spune, fără să greșim, că în 1929 la Lupeni bătaia comuniștilor era ruptă din „raiul” social-democrat…
Marian BOBOC



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter