20.05.2019,  18:33:18 | 1 comentariu | 353 vizualizari
Oltenii nu se înțeleseră între ei… / Energeticianul – aproape în Liga a III-a 
de Loredana JUGLEA

Meciul orgoliilor din liga a doua s-a jucat la Petroșani și a dat câștig de cauză echipei lui Condescu. Pandurii Tg. Jiu s-au impus, iar Energeticianul Tg. Jiu e pe loc retrogradabil.

Energeticianul a pierdut în fața rivalei Pandurii Târgu Jiu, acasă, după ce a deschis scorul. Un meci plăcut ochiului și celor aproximativ 700 de spectatori, dar și cu multe greșeli tehnico-tactice. Cu mari probleme în apărare, acolo unde Energeticianul a păcătuit în ultimele jocuri, trupa care evoluează la Petroșani încă speră să se mai salveze, iar șanse sunt. Mici, dar sunt…
Scorul de la Petroșani a fost deschis în minutul 9. Gârbiță şutează, Costache respinge în faţă la Vlad Rusu, care trage din 6 metri, mingea loveşte bara, în interior, şi e prinsă de portar, dar arbitrul decide că a depăşit linia porții şi dictează gol. Egalitatea va fi restabilită în minutul 28: Gabriel Dodoi marchează cu un şut care a lovit şi bara. Ionică are în minutul 37 o bună oportunitatea de a înscrie, dar din 3 metri reia mult peste poartă. De altfel, meciul a fost unul deschis cu atacuri succesive la ambele porți. Cele mai mari ocazii de a marca le au gazdele dar acestea irosesc șansă după șansă prin Vlad Tudorache, Ionică și Vlad Rusu. Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, Pandurii dau lovitura de grație în minutul 87. Atunci, din pasa lui Blejdea, Dodoi reușește dubla care o menține pe Pandurii în cărțile salvării. Gazdele au șansa egalării pe final, dar Vlad Rusu irosește o mare ocazie când din șase metri șutează slab. 
Partida de la Petroșani i-a dat palpitații mari lui Marin Condescu, care a preferat să urmărească jocul alături de spectatori, și nu de la tribuna oficială, acolo unde stau de obicei oaspeții. Cei care au stat alături de Condescu au mărturisit că acesta a tremurat serios până în minutul 90. 

Energeticianul - Pandurii Târgu Jiu: 1-2
Stadion: Jiul (Petroşani - Hunedoara); în tur: 0-2;
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); asistenţi: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara).
Energeticianul: Vic. Buga - Gunie, Guiti, M. Ioniţă, Andr. Dragu - R. Enache (Cenaj 57'), Gîrbiţă (Maxin 70') - Vl. Tudorache, Rob. Petre, Vl. Rusu - C. Ionică (cpt.)(Al. Popescu 84')
Antrenor: Viorel Tănase
Pandurii: Al. Costache - Brînzan (cpt.), D. Ciobanu, Rob. Gheorghe, Al. Vasilescu - Vodă (Dănescu 70'), Raiciu - Tudoran, Dodoi, Blejdea (Şendroiu 89') - P. Popescu (Măicăneanu 90+3')
Antrenor: Adrian Bogoi.

5 (din 4) retrogradabile
Două etape au mai rămas de disputat din campionatul Ligii 2, ediţia 2018-2019. Situaţia în privinţa luptei pentru evitarea retrogradării s-a simplificat în mare parte. Patru echipe au retrogradat deja matematic.
În urma rezultatelor obţinute sau a jocurilor rezultatelor, s-au salvat matematic şi Luceafărul Oradea, UTA, Metaloglobus şi Ripensia.
În ultimele două etape, lupta pentru evitarea ultimei poziţii retrogradabile se va da între cinci echipe: Energeticianul, Pandurii, SSC Farul, Daco-Getica şi ASU Politehnica.
ASU Politehnica se află la şase puncte distanţă de Energeticianul, dar nu este salvată matematic, fiindcă la rezultate direct stă prost (0-0 la Timişoara şi 1-2 la Petroşani). Tot la şase puncte sunt şi cei de la Ripensia, însă aceştia stau mai bine la rezultate direct cu trupa lui Viorel Tănase (3-2 la Petroşani şi 1-1 la Timişoara), astfel că şi-au asigurat menţinerea în Liga 2, cu toate că au încasat un 1-4 la Mioveni.
Energeticianul are acum cele mai mici şanse să se salveze de la retrogradare având în vedere şi adversarii pe care urmează să-i întâlnească în ultimele două etape. Echipa antrenată de Viorel Tănase se deplasează în weekendul următor la Bucureşti, pentru meciul cu Metaloglobus, o formaţie greu de învins mai ales pe teren propriu, iar în ultima rundă întâlneşte actualul lider, Chindia, care probabil va fi promovat matematic la acea dată.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 HORGA MIRON21.05.2019,  07:49:43
ASA A VRUT SEFUL....SARCINA!!!!DE CE NU A ATRAS SUPORTERII CA SI CU...SIRINEASA ,DE CE A RENUNTAT LA DULCA.DE CEA RENUNTAT LA TOTI JUCATORII CU EXPERIENTA,A ADUS TINERI FARA EXPERIENTA SI L-A LASAT PE NECUNOSCUTUL ZIMA CAND DE 6-7 MECIURI ECHIPA N U A DAT GOL .... DE CE LA MECIUL DE LA BRAILA (acolo s-a pierdut totul) NU ERAU PLATILE EFECTUATE CATRE JUCATORI DE CE ,DE CE ,DE CE...FIIND CA ASA SI-A DORIT DOMNIA SA!!!!!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter