Articole de acelasi autor

La Muzeul Mineritului din Petroșani / Inspirat, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a comparat munca de cercetare a lui Marian Boboc cu munca minerului

O NOUĂ CONFERINȚĂ LA MUZEUL MINERITULUI

De la conferința de presă a senatorului PSD Cristian Resmeriță (II)

În căutarea evreilor de altădată / O preumblare pe Strada Mare a Petroșaniului

Primarul Petroșaniului a premiat / Șase cadre didactice pensionate

De la conferința senatorului Resmeriță (I): / „După foarte mult chin, după ani de zile, avem Complexul Energetic Valea Jiului SA...”

Premiate de primarul Petroșaniului, / 19 cupluri cu 50 și 60 de ani de căsnicie

Prin implicarea „Petro Aqua”, / Final de octombrie cu plutărit în Cetatea Alba

Pe linia ferată Bumbești-Livezeni. La un pas de tragedie

Primăriile vor stinge setea de înavuțire, pe seama oamenilor necăjiți, a Apa Serv Valea Jiului

Acum 100 de ani, înființa la Lupeni prima echipă de rugby din provincie, sub numele de „Jiul” Lupeni. Conform lui Marian Boboc, care a publicat în „Ziarul Văii Jiului” și în volume sale povești inedite ale sportului din Valea Jiului interbelică și antebelică (și care are în pregătire un incitant volum „Reprize din şampionatele Văii Jiului”), culorile echipei lupenene erau roșu și negru. Negrul simbolizează cărbunele, iar roșul - sângele vărsat pentru extragerea aurului negru de bravii ortaci veniți în Vale de prin toate părțile pentru obținerea unui trai mai bun. Jiul Lupeni, devenită în anul 1925 „Minerul” Lupeni, avea, după 1920, circa 5.000 de cotizanți pentru toate secțiile sportive, printre care și rugby-ul, acest bărbătesc și atractiv sport de echipă pe care-l practică în general numai caracterele mari și oamenii care înțeleg ceea ce înseamnă spiritul de echipă și sacrificiul, președintele secției de rugby la vremea aceea fiind Gheorghe Mihuț, un pasionat al acestui sport și un om dedicat sportului în general, chiar dacă la bază omul avea profesia de inginer. Pentru istorie trebuie reținut faptul că primul meci de rugby între o echipă din provincie și una bucureșteană are loc în toamna lui 1925, octombrie, atunci când studenții bucureșteni de la TCR Sportul Studențesc îi înving pe minerii de la Minerul Lupeni cu scorul de 11-5. Din formula de bază a primului 15 consacrat la Lupeni îi amintim pe următorii: Milie, Novac, Blasco, Savu, Cutec, Inte, Leonard, Schneider, Savu, căpitanul de echipă Socolescu, Vitosinsky, Zumdec, Cristea, Toth și Marcus. 
Vom continua foarte pe scurt cu istoria echipei de rugby din Lupeni. După începerea celui de-Al Doilea Război Mondial sunt ceva probleme, dar cu toate astea, în plină conflagrație mondială secția de rugby este afiliată la categoria „Promoție” cu sprijinul prințului Șerban Ghica. Este categoria unde își vor disputa meciuri patru echipe, printre care cele două din Vale, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni și alte două din București, Politehnica București și Rogifer București, după cum consemnează analele Federației Române de Rugby. Promovând la categoria „Onoare”, după meciurile aprig disputate între cele patru echipe, în anul următor, în plin război, Minerul Lupeni câștigă finala Cupei „Bujoiu” cu Tennis Club București cu scorul de 8-3, rezultat deloc surprinzător la acea vreme după cum scriau ziarele vremii, care consemnau printre altele faptul că „minerii i-au răpus pe tenismeni deoarece au avut o forță superioară în pachetul de atac”, jurnaliștii dându-i exemplu pe „minerii” Titi și Gică Ionescu, recunoscuți la acea vreme ca fiind unii dintre cei mai buni rugbiști din țară. După război, mai exact după anul 1954 și după reorganizarea Federației Române de Rugby, Minerul Lupeni continuă aventura în acest frumos sport în Divizia „B”, cu câteva tentative de promovare în Divizia „A” nereușite: în 1963 pierde meciul de baraj cu Rulmentul Bârlad, apoi în 1973 pe vremea antrenorului Mircea Suba și în 1986. Anul 1989 aduce promovarea echipei din Lupeni în Divizia „A”, un țel dorit și așteptat în orașul de pe Jiul de Vest de zeci și zeci de ani, cu o echipă din care au făcut parte mari jucători, unii regăsindu-se și sâmbătă pe arena lupeneană, alții plecând din păcate dintre noi (Dumnezeu să-i odihnească!): Pingert, Ceru, Coco Patrichi (un simbol al rugby-ului lupenean, care a a prins la lotul național trei meciuri importante, dintre care meciul cu Anglia de pe cea mai mare arenă londoneză din anul 1994 va rămâne unul de referință pentru rugbist, pentru club și pentru oraș și Vale), „Gusti” Aeftincăi (decedat), Kelemen, Sabău, Ștefan, Agavriloaie, Man, Borunghel, Boșneag, Mărmărean, Munteanu sau Varga, plus antrenorii Florescu și Balasz. Merită apreciat aici efortul Minei Lupeni și al R.A.H. de la acea vreme, condusă de directorul general Alexandru Blaj, prezent sâmbătă, precum și zbaterea neobositului Nicolae Ivănuș, președintele secției la acea vreme, fost rugbist, inclusiv la Minerul Lupeni, prezent de asemenea sâmbătă. Ca o scurtă paranteză, tatăl meu, Atanasiu Corneliu Bran, era medicul echipei (din 1975), urmat apoi de medicul Grigore Crișan, în perioada de glorie a echipei.
Că tot am vorbit de perioada de glorie, după reorganizarea secției, în mandatul președintelui Mihai Basarab și a fostului rugbist Radu Man în calitate de organizator, Minerul Lupeni ajunge în elita campionatului în 1992, asta și după o infuzie de jucători valoroși aduși cu un an-doi înainte din București, Alba Iulia sau Constanța, plus vreo doi-trei tineri din București, de la marile echipe Steaua, Dinamo sau Grivița Roșie, plus valorile locale cu care echipa a promovat.  Coco Patrichi, Văduva, Piu, Ceru, Jianu, Câșu, Scafariu, Nicoară, Ene Samir, Șușinschi, Sabou, Chiru, Pavăl, Mărmărean, Dimulesc, David, Pandelea, Boșneag, Gherghel sau Hossu își pun definitiv amprenta pe jocul cu mingea ovală de la Lupeni, scriind cu toții istorie, alături de antrenorii Vasile Bercu și Ovidiu Florescu, întreg staff-ul tehnic, conducerea Minei Lupeni și a CNH-ului de atunci, precum și a primăriei din localitate. De ce? Pentru că după accederea în elită, urmează un sezon 1993-1994 năucitor, în care Minerul Lupeni devine vicecampioana României, învingând pe nimeni alta decât Steaua București cu un neverosimil scor de 30-17 în Superligă! 
Meciul respectiv subsemnatul l-a văzut ca mulți alți lupeneni pe viu și pot spune că Steaua n-a mișcat în front atunci. De altfel, cum ne spunea sâmbătă și Coco Patrichi și cum știam și eu ca simplu spectator, Steaua și Dinamo erau înfrânte fără drept de apel de fiecare dată când veneau la Lupeni și chiar dacă arbitri țineau ca de obicei cu echipele așa-zis „grele” ale campionatului (cum se întâmpla de altfel și la fotbal), bucureștenii nu reușeau decât rar să învingă la Lupeni, forța gazdelor, dăruirea și ambiția fiind plusul în aceste dispute pe viață și pe moarte. După anul 1997, care a coincis cu „marea disponibilizare” din minerit sau „marea măgărie” cum ar spune unii pe bună dreptate, acest sport se stinge încet la Lupeni, lupenenii așteptând cu interes renașterea, cândva, a acestui minunat sport. Până atunci să ne ridicăm pălăriile în fața acestor oameni și alte zeci sau sute care au pus umărul pentru istoria acestei secții de rugby și care probabil n-au fost amintiți. Mai trebuie spus că, din păcate, rugbiul nu a fost jucat vreme de 100 de ani, să fim corecți, pentru că activitatea rugbistică a încetat în urmă cu mulți, mulți ani, la Lupeni.

Sâmbătă, 25 mai,
va rămâne cu siguranță o dată frumoasă pentru filele de istorie a rugby-ului din Lupeni. A fost ziua când s-au sărbătorit așa cum se cuvine cei 100 de ani de la înființarea secției de rugby la Lupeni. 
Au fost prezenți, începând cu orele 10:00, la Stadionul „Minerul” Lupeni foarte mulți iubitori ai sportului cu balon oval, câteva sute bune de oameni, pe o vreme mohorâtă dar fără ploaie, am zice că au ajuns la eveniment în primul rând foști rugbiști care au făcut istorie și care ani buni au adus performanțe sportului cu balon oval din localitate și regiune. Pe lângă ei, și destui iubitori ai acestui sport bărbătesc, oameni care zeci de ani n-au scăpat poate decât câteva meciuri, pasionați peste măsură, și iubitori de sport în general.

Fără ei n-ar fi fost nimic
Nu vrem să o lungim foarte tare, dar vrem să amintim câteva aspecte. „Creierul” acțiunii și omul care a venit primul cu ideea, dar și cel care i-a contactat pe foștii colegi, a fost căpitanul Coco Patrichi. El a fost susținut în demersuri de primărie și consiliul local, de primarul Lucian Resmeriță și de consilierul Cristian Roșu, aceștia punând umărul la punerea bazelor acțiunii și la organizarea ireproșabilă a evenimentului. Alături de ei, cum ne spunea și Coco Patrichi, au fost și oameni de afaceri din oraș, printre care și Emil Părău, în ceea ce a însemnat cazarea de la Straja a unor invitați. Iată ce se întâmplă când toată lumea trage la aceiași direcţie!

„Tineri” versus „bătrâni”…
După un meci între două echipe alcătuite din foști componenți, „tineri” (trecuți firește de prima tinerețe) cu „bătrâni” (cu inima și mintea încă tinere), unde veteranul Culiță Precup a intrat la 80 de ani pe teren, în aplauzele tuturor celor prezenți, arătându-ne tuturor că și un octogenar poate alerga și prinde o minge ovală liniștit (de apreciat vitalitatea acestui lupenean la această vârstă respectabilă!), primarul Lucian Resmeriță a acordat diplome și medalii tuturor celor prezenți, direct pe gazonul verde, într-o atmosferă caldă, prietenească, așa cum numai rugbiștii, oameni puternici, dar și inteligenți, pot să o ofere. Firește, înainte, n-au fost uitate Imnul de Stat al României și Imnul Minerilor, intonate de către fanfara municipiului, la ambele noi văzând oameni în tribună, sau pe teren, cu lacrimi în ochi și mâini pe inimi. Emoționant în orice caz…

Declarații la… „cald”
Deși nu s-a aflat printre beneficiarii financiari ai acestei manifestări sportive, „Ziarul Văii Jiului” îi alocă un spațiu generos. Trebuie spus tot aici că, pe lângă suporteri și „actorii” principali și cei pe care îi amintim mai jos, trei dintre ei fiind artizanii de bază ai acestui eveniment, au fost prezenți la stadion și consilieri locali, funcționari din primărie, precum și viceprimarul localității, plus o serie de oameni de afaceri locali, conducători de instituții locale. 
Vom reda mai jos trei declarații acordate de trei oficiali prezenți și o declarație acordată ziarului nostru de „inima” echipei, căpitanul de drept ce a făcut performanțe în acest sport, lupeneanul Coco Patrichi, coagulantul celor implicați sâmbătă la această plăcută și intimă acțiune sportivă și omul ce a jucat la o singură echipă, deși ofertele pentru el spre alte zări curgeau la vremea respectivă pe bandă rulantă.
Primarul Lucian Resmeriță: „Mă bucur că am reușit să organizăm la Lupeni un eveniment atât de important. 100 de ani de rugby la Lupeni nu este un lucru de ici, de acolo, vorbim de o perioadă în care la Lupeni s-a făcut sport și s-au realizat performanțe, care au adus prestigiu localității noastre și zonei în care ne aflăm. Ceea ce mă bucură cel mai tare este că azi, după cum vedeți, ne aflăm înconjurați de prieteni din lumea rugbiului, din lumea sportului în general, oameni care se bucură cu toții de această revedere, de faptul că-și revăd vechi prieteni și colegi, vechi cunoștințe. Și mă mai bucur de asemenea când văd că baza aceasta sportivă se află în viață, este plăcută, primitoare, are gazonul verde și este funcțională. Astea, toate, se datorează în primul rând administrației locale, care a reușit, cu toate greutățile, să întrețină terenul principal și terenurile anexă, să reabiliteze atât cât s-a putut tribunele, vestiarele și tot ce ține de această bază, astfel încât ea să fie funcțională. Aici, la acest stadion, s-a scris istorie în sportul local și al Văii Jiului și de aceea, cu toate problemele și greutățile financiare, noi facem totul pentru a nu pierde ce avem aici, cu speranța că vor veni vremuri mai bune și sportul de echipă, mă refer la fotbal și rugby, poate fi reactivat, la început, pentru o perioadă de tranziție, măcar la nivel de grupe de copii și juniori. Acesta este rolul nostru, de a păstra această bază sportivă, pentru că să știți că avem echipe de fotbal amator și sportivi din alte sporturi, cum ar fi atletism, care folosesc acest stadion pentru jocuri și antrenament. Marea mea plăcere este să văd azi pe toți acești oameni aici, pe mulți dintre componenții echipei de aur care au ajuns vicecampionii României către mijlocul anilor `90, dar și oameni din generațiile anilor `80 sau 2000, care de asemenea au făcut performanțe în rugby, cum ar fi de exemplu promovarea în Divizia A, sau menținerea echipei pe locuri onorabile în campionat. Îmi aduc aminte că de mic copil, după 1980, am fost adus la stadion la meciurile de rugby și de fotbal de tatăl meu, împreună cu fratele meu, și încă de-atunci el ne-a învățat tainele acestui sport cu balonul oval. Legat de sport și de sprijinirea acestuia, eu știu și faptul, din ceea ce constat zilnic în munca mea, că Statul nu mai poate să le facă pe toate, cum era în trecut. Ar fi importante și niște legi care să sprijine inițiativele mediului privat de susținere financiară a sportului, nu zic nu, dar ar fi foarte important și ca oamenii de afaceri să vină mai aproape de sport, sprijinind cum pot primăriile. Discuțiile pe această temă sunt în toi, există mai multe variante de discuții. Ceea ce este cert este faptul că primăria are alocați bani an de an pentru sport, atât cât își permite, firește, iar noi toți, în frunte cu mine, primarul localității, ne dorim să avem sport la Lupeni, inclusiv dacă vorbim de sporturile de echipă, cu tradiție. Vom vedea în viitor dacă această dorință se va și concretiza. Dar, repet, asta cu siguranță dacă se va schimba ceva, inclusiv pe linie legislativă”. 
Consilierul local Cristian Roșu: „Am avut plăcerea la finalul anului trecut să mă întâlnesc cu domnul Coco Patrichi, de altfel un prieten de-al meu, care m-a rugat dacă pot să îl ajut să organizeze un eveniment cu ocazia împlinirii a 100 de ani de rugby la Lupeni. Bineînțeles că am marșat pe această idee, deoarece mi-a făcut o mare plăcere să pot da o mână de ajutor sportului lupenean, sportului cu balon oval din localitate, cu atât mai mult că vorbim de un frumos și inedit jubileu, de un Centenar, dar și de faptul că sunt legat sufletește de tot ceea ce înseamnă Lupeni sau de tot ceea ce este legat de acesta, fiind născut și crescut aici. Mai mult, mă simt legat de acest sport și pentru faptul că tatăl meu, prezent azi aici și el, a fost unul dintre cei care a practicat rugby-ul la Lupeni și mă bucur acum să-l văd acum în tricoul cu numărul 6 și cât de fericit se simte la întâlnirea cu unii din foștii colegi. Din păcate, în Lupeni sportul cu mingea ovală a murit, nu mai avem echipă de rugby, ba chiar nici de fotbal. Asta este, vremurile pentru mișcarea sportivă sunt grele și sunt probleme pe care poate că le vom vorbi altcândva, că nu e cazul acum. Astăzi trebuie să ne bucurăm că participăm la acest regal rugbistic, la sărbătorirea unui Centenar atât de important pentru localitatea noastră. Cu siguranță, cei 100 de ani de rugby au fost prolifici nu doar pentru Lupeni, ci pentru întreaga Vale și de ce nu pentru tot județul. Sportul în general este, ca și cultura de altfel, cel mai bun ambasador pentru România în general, un transmițător de imagine nemaipomenit. Faptul că avem la Lupeni această istorie rugbistică, prin care am transmis imagine orașului, Văii Jiului și județului Hunedoara nu ne poate face decât mândri. Ca atare, trebuie să ne facă să luptăm cu toții pentru a reînnoda șirul istoriei acestui sport frumos jucat cu forță și cu inteligență pe teren. Mă bucur că azi îi putem vedea la Lupeni pe mulți dintre foștii componenți ai echipei de aur, dar și pe unii dintre cei care au promovat cu echipa în Divizia A, aș numi acea echipă de argint (ca să respect ierarhia sportivă – unii au promovat, ceilalți au ajuns vicecampioni, deși au existat jucători care au prins ambele performanțe, ceea ce mi se pare extraordinar). Mulți sunt veniți din alte părți, pentru că așa i-a dus viața, dar au venit la Lupeni cu drag, să-și întâlnească foștii coechipieri și să revadă orașul tinereții lor și zonele sale pline de amintiri frumoase pentru ei. Avem printre noi și un reprezentant al federației de rugby, semn că nici acolo nu se poate trece cu vederea istoria unei mari secții de rugby ale țării, fie ea și dintr-un oraș mai mic al României”.
Senatorul Cristian Resmeriță: „O acțiune foarte frumoasă și reușită. Doresc să felicit pe această cale Primăria municipiului Lupeni și pe domnul primar, Consiliul Local Lupeni și pe toți cei care au sprijinit și au făcut posibil ca această acțiune să se întâmple. Sunt 100 de ani de când există rugby în Lupeni, s-au obținut pe parcurs niște rezultate mai mult decât frumoase într-un sport greu, cu un circuit destul de închis, unde este greu să răzbați, aproape imposibil. Ceea ce mă face încă o dată să spun că având tradiție în acest domeniu sportiv la Lupeni este un fapt remarcabil și demn de apreciat de toată lumea. Mă bucur să văd aici în momentul de față oameni frumoși pe teren, oameni care au scris istorie în sportul local și județean, oameni frumoși și în tribune, care după cum vedeți gustă din plin bucuria revederii cu acești foști sportivi de performanță. Este de asemenea important că în tribune vedem și foarte mulți copii și adolescenți, ceea ce este extraordinar deoarece este momentul ca tinerii să mai facă și să mai vadă și altceva, decât să stea pe canapea sau fotoliu cu laptopul, tableta, telefonul sau cu calculatorul în față. Să știți că aveți în fața dumneavoastră un om care a crescut fără tabletă, ca și dumneavoastră de altfel, dar care s-a jucat mult în aer liber, a făcut sport, a alergat și așa mai departe, crescând frumos și fără atâtea gadgeturi și electronică – necesare nu zic nu, dar cu limită la o anumită vârstă tânără, când copilul e în creștere și dezvoltare. Asta mă face să transmit tuturor părinților, dar și copiilor, că trebuie azi găsit un anumit echilibru și între statul în casă și pe internet, sau învățat și ieșirea în aer liber și practicarea unor sporturi prin cale copilul sau tânărul să se dezvolte armonios și sănătos. Mă întrebați dacă rugby-ul ar trebui revitalizat la Lupeni… Nu pot să-mi dau cu părerea, dar ca lupenean pot spune că orice ar trebui revitalizat dacă a existat și a fost bine pentru oraș și comunitate. Problema este că trăim vremuri complicate unde banul public trebuie bine folosit și este limitat. Dacă acum mulți ani aveam echipe de fotbal, de rugby și așa mai departe, în divizia B sau C, în momentul de față nu mai avem. În toată țara e mai greu azi, și nu doar la Lupeni sau în Valea Jiulu  e aceiași situație. Totul ține de bani, este foarte greu să ții în momentul de față asemenea echipe și în orașele mari, dar în orașe sau municipii mai mici. Din păcate, anumite legi create care ar putea schimba soarta sportului în România, s-au împotmolit din cauza celor care trebuiau să le facă. Poate că, pe viitor, vom încerca să schimbăm, vorbesc de noi, cei din Parlament. Eu văd foarte simplă această situație. Spre exemplu, dacă o firmă oarecare ar face o sponsorizare mai mică sau mai mare, iar banii respectivi ar fi scăzuți din impozit, sau găsite soluții asemănătoare, atunci, cu siguranță, administrațiile locale ar fi ajutate puternic în încercarea lor de a ține măcar la nivel de copii și juniori, și, de ce nu și la seniori, echipe de sport de echipă, în domenii precum fotbal, rugby, handbal, baschet, volei sau mai știu eu ce. Să vedem ce se întâmplă pe viitor, dar actualmente e greu și pentru orașele mari, dar pentru cele mici, ca să țină echipe în sporturi de echipă mai ales, unde cheltuiala e foarte mare. Chiar astăzi am văzut că o echipă precum Academia Clinceni a promovat în prima ligă de fotbal. Vă dați seama, nu a intrat în prima ligă o echipă dintr-un oraș mare, ci o echipă dintr-o localitate cu 7.000 de suflete, susținută de un om de afaceri important. Toată stima pentru performanță, dar ce facem cu municipiile care au poate sute de mii de locuitori, au arene mari, dar n-au echipe în prima ligă, poate nici în a doua? Vă dați seama că sunt niște anomalii ce țin de bani în sport, care ar trebui reglementate, în primul rând, prin niște legi mai bine create și susținute de întreg parlamentul țării. Mă voi zbate pentru asta alături de colegi în viitorul apropiat, să încercăm această revitalizare a mișcării sportive, mai cu seamă la ceea ce ține de sporturile de echipă, cele mai populare, dar care azi suferă cel mai tare din cauza problemelor financiare”.
Coco Patrichi, căpitanul fostei mari echipe lupenene: „Mă simt superb și nu-mi vine să cred că am putut strânge azi, aici, atâția și atâția rugbiști și oameni ce au sprijinit acest sport la Lupeni. Mă bucur că cei mai mulți au spus prezent la chemarea mea și le mulțumesc pentru efortul de a veni, mulți din zone îndepărtate ale țării. Mulțumesc pe această cale domnului primar Lucian Resmeriță și consiliului local, dar și tuturor celor care ne-au sprijinit, consilieri locali, oameni de afaceri și alți oameni implicați activ în viața orașului. Anii petrecuți de mine la această echipă au fost ani frumoși și de nedescris, deoarece mi-ar fi frică să nu scap ceva de spus. Au fost 25 de ani care mi-au dăruit practic tot, având cele mai mari satisfacții și ca sportiv și ca om. Deși am avut câteva oferte de-a dreptul fabuloase la vremea aceea, de la echipe mari, eu nu am putut să mă rup de această echipă. Nu puteam să părăsesc clubul, coechipierii, minunatul public, care de-a lungul vremii a fost al XVI-lea jucător! Steaua și Dinamo veneau aici cu groază. Nu ne-au bătut decât după 1997, după Ordonanța aceea din sectorul minier, când au plecat foarte mulți din oraș, inclusiv destui și din echipă. Ne-a destabilizat definitiv acea Ordonanță… Abia de-atunci ne-au mai bătut și ei la Lupeni… Că până atunci nu ne bătea acasă nici Steaua, nici Dinamo. Când veneau parcă se predau direct. Dădeau peste echipa noastră ambițioasă, tânără, care combina viteza cu tehnica și forța, eram aproape invincibili pe teren propriu! Că m-ați întrebat și de lotul național… ce să zic, o experiență unică în felul ei, cu amintiri de neuitat, meciuri unde am fost titular, cu Anglia, la Londra, în Portugalia, sau cu Tunisia acasă. Când auzi Imnul României ai un sentiment de nedescris. Noi jucam atunci pentru țară, pentru glorie sportivă și mai puțin pentru bani. Lucrurile s-au schimbat între timp… Nu știu dacă e bine sau nu, dar parcă nu mai văd la sportivii de azi patriotismul și ambiția de altădată. Vorbesc aici de sporturile de echipă, că valori la individual mai avem și uneori mai vin rezultate bune pe plan internațional. Dar mult mai rar decât înainte și aici. Sportul, în general, în România părerea mea e că ar trebui revigorat și sprijinit mai mult financiar, în condițiile în care el este după cum se știe cel mai bun ambasador al unei țări. Închei prin a mulțumi încă o dată tuturor celor care ne-au sprijinit azi, prin a aduce mulțumiri celor prezenți și un pios omagiu celor care nu mai sunt printre noi. Hai, Minerul!”.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.