27.05.2019,  18:48:05 | 0 comentarii | 226 vizualizari
Decizie amânată
de Loredana JUGLEA

Comisia de Apel a AJF Hunedoara a amânat luarea unei decizii în cazul AS Universitatea Petroșani vs. Inter Petrila.

Forul județean a amânat judecarea contestației introdusă de AS Universitatea Petroșani în contradictoriu cu CS Inter Petrila.
Vă reamintim faptul că la meciul de campionat din Liga a IV-a dintre Inter Petrila și Universitatea Petroșani, scor 13-0, echipa petrileană a fost contestată la AJF pentru că l-ar fi folosit pe jucătorul de 18 ani Daniel Vâtcă, ca fiind legitimat neregulamentar.
„Inter Petrila a schimbat statutul acestui jucător din jucător amator în jucător profesionist, și pentru acest lucru este un regulament în vigoare care trebuie respectat. Atât timp cât există litigiul, las comisiile abilitate să se pronunțe față de caz. Apoi după ce se va da o sentință vom discuta pe marginea ei”, a declarat Stelescu. 
O primă sentință este publicată pe site-ul oficial al AJF Hunedoara: „Universitatea Petroșani a introdus o contestație pentru dreptul de joc al jucătorului Vâtcă Robert Daniel (conform art.21.1.a + 21.2.1.b). Comisia de disciplină respinge ca nefondată contestația conform art.86.10.6 din RD. Echipa CS Inter Petrila se sancționează cu penalitate sportivă în valoare de 600 lei pentru neplata grilei”. Cazul este în pronunțare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitații

* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter