29.05.2019,  18:01:51 | 0 comentarii | 309 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Cei mai pricepuți sanitari, / Elevii Colegiului Economic „Hermes” și ai Școlii Gimnaziale nr. 7 
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

La Petroșani, concursul Concursul „Sanitarii Pricepuți” a fost organizat în această lună de Crucea Roșie Petroșani. La fel ca și anul trecut, primăria a dat o mână de sprijin partenerilor de la Crucea Roșie, punând la dispoziție Sala de Marmură.

4 echipaje calificate
La concursul desfășurat după mijlocul lunii, s-au calificat echipajele de elevi din clasele gimnaziale de la școlile nr. 6 („Carmen Sylva”) și nr. 7 (din Aeroport), iar din clasele liceale, echipaje de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și de la Colegiul Economic „Hermes”.
În cadrul concursului de prim-ajutor acordat victimei, elevii prezenți la concurs au putut să demonstreze din plin cât de bine stăpânesc tehnicile de prim-ajutor învățate și să arate că sunt bine pregătiți în orice situație. Cele două probe, teoretică și practică, au scos în evidență cele mai bune echipaje și cei mai bine pregătiți elevi. La proba teoretică, tinerii au avut de demonstrat cunoștința noțiunilor legate de istoria Crucii Roșii și Semilunii Roșii. La proba practică au rezolvat în timp util anumite cazuri, punându-și la lucru aptitudinile practice câștigate în urma exercițiilor practice de pregătire.

Echipajele Școlii Gimnaziale nr. 7 și ale Colegiului Economic „Hermes” - cele mai bune
După câteva ore de concurs, cei mai bine pregătiți dintre elevii de la școlile petroșenene, ediția 2019, s-au dovedit a fi elevii Școlii Gimnaziale nr. 7, Andreea Raluca Nicolescu, Karmina Laura Panaite, Nicoleta Voina, Florina Miriam Todea, Maria Patricia Mihai, Eduard Bociu și Maria Alexandra Ciurea, coordonați de prof. Cristina Sîrbu, de altfel și președintele Crucii Roșii Petroșani.
Remarcabil este faptul că la una dintre probe, acest echipaj a acordat primul-ajutor unei victime care prezenta bășici la nivelul antebrațului drept, pielea rănitului fiind roșie ca urmare a arderii accidentale cu ceai fierbinte, iar la nivelul gleznei stângi se putea observa o umflătură, fiind vorba de o zonă deosebit de dureroasă. „Ca niște profesioniști, elevii au știut cum să acorde primul-ajutor, aproape fără greșeală”, ne-a declarat Felicia Vitan, secretarul Crucii Roșii Petroșani și unul dintre jurați cei ce au făcut parte din juriu.
Din cealaltă categorie, liceu, câștigători au fost elevii Colegiului Economic „Hermes”, cu echipajul format din următorii elevi: Daiana Iloiu, Dariana Victoria, Alexandru Bogdan Clenciu, Denisa Peter, Roxana Podina și Maria Miclea, coordonați de prof. Leonica Popescu. 
Cazul cel mai complicat pe care acești tineri l-au avut în concurs a fost o victimă aflată într-o încăpere intoxicată cu monoxide de carbon. Elevii de la „Hermes” au acordat prompt primul-ajutor, într-un timp foarte bun, câștigând astfel competiția locală la nivel de licee.

Sprijin pentru buna organizare
La final îi felicităm și noi pe toți câștigătorii și mai trebuie să spunem că acest concurs n-ar fi fost posibil fără implicarea și sprijinul doamnelor Cristina Sîrbu, Felicia Vitan, de la subfiliala de Cruce Roșie Petroșani, precum și a doamnei Simona Hirieașu, de la subfiliala de Cruce Roșie Lupeni, precum și a domnilor Ion Bunea din cadrul Primăriei municipiului Petroșani și Radu Chința, directorul cluburilor copiilor pe Valea Jiului. 

Rezultate bune și la județ - pentru petroșeneni
Între timp, la Ilia, s-a disputat și faza județeană. Cele două echipaje petroșenene câștigătoare la faza locală s-au prezentat la concurs, reușind să se claseze pe locuri bune. Astfel, echipajul Colegiului Economic „Hermes” a obținut mențiune, ceea ce nu e rău ținându-se cont că au fost 11 echipaje, toate foarte bine pregătite, iar echipajul Școlii Gimnaziale nr. 7 din Petroșani a ocupat un merituos loc II. Ceea ce e foarte bine!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter