04.06.2019,  18:41:54 | 0 comentarii | 205 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Tabăra de Artă Studenţească. Ediţia nr. 18
de Corneliu BRAN

Poate ca niciodată, vernisajul Taberei de Artă Studențească, organizat în sala de expoziții de la parterul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, n-a fost mai animat de participarea a atât de mulți invitați. Ecoul acestui fapt a fost privit ca un gest deosebit de studenții timișoreni și dascălii ce i-au coordonat timp de o săptămână în lucrările lor, dar și de conducerea instituției gazdă a evenimentului, cea care a organizat și anul acesta, în parteneriat cu Universitatea Petroșani și sub patronajul Ministerului  Tineretului și Sportului, ediția a XVIII-a a taberei naționale studențești amintite.

O tabără de creație cu tradiție
Tabăra de creație a avut loc în intervalul 26 mai - 31 mai. După o săptămână plină, de muncă intensă și de creație artistică, în prima zi a lui Cireșar, sâmbătă dimineața, a avut loc unul dintre cele mai reușite vernisaje de când noi, ZVJ, participăm la acestea. Și, credeți-ne, am prins și noi la fața locului vreo zece ediții, plus alte vreo patru-cinci înainte de apariția cotidianului nostru.

Studenții și dascălii 
Se cade să-i amintim pe acești tineri talentați artiști plastici, deocamdată studenți ai Facultății de Artă și Design din Timișoara, care aparține de Universitatea de Vest Timișoara. Fiecare dintre ei a venit la vernisaj cu sculpturi, tablourile fiind expuse de Marius Dan Ghenescu, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Cei „șapte magnifici” care i-au încântat pe cei aproape 150 de participanți, un record de asistență pentru vernisajele taberelor din cele 17 ediții anterioare, sunt: Judit Marosi, Apor-Nimbert Ambrus, Toma Gabriel Libotyan, Teodor Gheorghe-Papadopol, Hunor Andra, Ionuț-Sergiu Cîmpanu și Andreea-Maria Urda.  
Dând Cezarului ce-i a lui, toți acești tineri au fost coordonați de Anamaria Șerban, lector univ.dr. în cadrul Facultății de Artă și Design Timișoara, însoțită la Petroșani de soțul ei, Michael Wieczorek, un arhitect german.

Invitatul de onoare 
Dar până să lăsăm să curgă gândurile exprimate de o parte dintre cei amintiți, trebuie amintit că la vernisajul a fost onorat, în calitate de „invitat de onoare”, de prof.univ.dr. Dumitru Șerban, un distins profesor și un artist plastic consacrat, foarte cunoscut în Vale - unde a și trăit din câte am înțeles din discursul dumnealui și care a plecat de 58 de ani din zona noastră, „Doctor Honoris Causa” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

Maestrul Humel și-a adunat cu grijă ucenicii 
Au mai fost prezenți și profesorul Robert Humel (un artist plastic al Văii Jiului cunoscut și consacrat, angajat al Casei de Cultură Studențească Petroșani), împreună cu peste 70 de elevi pasionați de artă . Cei mai mulți dintre elevi chiar practică în cadru organizat pictura, sculptura sau grafica, coordonați în atelierele de creație artistică de același Robert .

Discursuri și declarații…
Dar să vedem în continuare câteva din gândurile exprimate de cei amintiți mai sus:
Lavinia Hulea (directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani): „Mă simt onorată și fericită să văd atât de multă lume la vernisajul acestei tabere de creație organizată de noi. Felicitări studenților și coordonatorilor lor pentru aceste minunate sculpturi executate săptămâna aceasta la Petroșani și sper că timpul petrecut de ei în zona noastră a fost unul cu folos și o frumoasă experiență pentru ei. Restul, prefer să-i las pe invitați să vă vorbească și mai doresc doar să le mulțumesc încă o dată, și pe această cale, atât celor care m-au ajutat în organizarea taberei și a vernisajului de azi, cât și studenților și dascălilor care au participat, invitatului nostru de onoare, domnul profesor Șerban, ziarului dumneavoastră că e mereu alături de noi, precum și celor care azi și-au făcut puțin timp ca să ajungă la acest frumos și cald eveniment cultural”.
Anamaria Șerban (lector la Facultatea de Artă și Design din Timișoara): „Timpul perceput în această tabără e altul decât cel real. Deși am venit la Petroșani cu cinci zile în urmă, pot spune că am stat mai mult, fiindcă în momentul în care lucrezi și te dedici pasiunii, timpul parcă se lungește și ai senzația că zilele sunt mai lungi. Studenții au muncit toată săptămâna cu elan, punându-și la bătaie imaginația, talentul și ambiția, timpul tot fiind folosit la maxim și efortul fiind mare și controlat, în sensul că au lucrat foarte bine. Aceasta a fost partea de exercițiu. Vernisajul de azi încununează munca și efortul lor creator. Faptul că este atât de multă asistență mă bucură enorm, în condițiile în care eu știu exact cât au muncit ei ca să realizeze aceste sculpturi expuse azi aici și care au fost admirate și foarte bine primite de un public cald și pasionat de sculptură și de artă în general (…). Ei au muncit într-un loc foarte frumos situat în campusul studențesc, un loc verde, melancolic, plăcut, intim, toate la un loc aș zice, unde este stimulată creația artistului. De altfel, tot ce am văzut prin Petroșani, prin Valea Jiului, pot spune că sunt locuri unice, minunate, fiindu-mi total schimbată părerea despre zonă și oameni. Am reușit să urcăm ieri și în Parâng, iar senzația a fost una minunată, cu siguranță eu, soțul și copilul trebuie să ne întoarcem acolo că sunt multe încă de văzut. Vom apela chiar prieteni, că e păcat să scape de văzut asemenea peisaje, unice și deosebit de expresive, minunate, acesta este cuvântul!”.
Prof.univ. dr. Dumitru Șerban (invitatul de onoare al vernisajului): „Încă o dată revin la prietenii mei, Lavinia și Roberto, spunând că ceea ce fac ei aici la Petroșani fac foarte bine, trebuie dus totul mai departe și cu mai mult curaj. Solicitați banii primăriei, luați-le banii, băgați banii în memoria timpului, pentru că cea mai mare pierdere a generației mele - și văd câțiva colegi aici cu părul alb – a fost că în perioada noastră s-a pierdut această memorie a timpului! Da, erau vremuri când ți se interzicea să faci un catalog de artă (chiar în zilele noastre, când e foarte ușor de realizat, de ce nu se mai fac cataloage la expoziții? – n.r.), să păstrezi în memoria timpului respectiv ceea ce noi, artiștii, făceam. Și eram foarte curajoși să știți, dar degeaba, că timpurile erau cum erau, și mulți artiști plastici, enormi ca talent, s-au pierdut sau au fost minimalizați din cauza a ceea ce vă spuneam: nu puteau să se exprime, să-și arate operele publicului larg, decât în anumite condiții pe care nu are rost să le mai discutăm (…). Îi rog pe cei din mediul politic, dacă există pe-aici cu noi, să abandoneze direcțiile proaste pe care s-au așezat și să încerce să susțină arta și cultura la nivel profesionist, nu amator! Târgul de aici nu va aduce în istorie nimic, dar dacă acest bulevard ar fi avut exemplul Sibiului, cu o lună de spectacole, unde vin enorm de mulți oameni din toată lumea, chiar și din Japonia sau alte colțuri îndepărtate ale lumii, atunci asta - și am dat un exemplu care ridică Sibiul extraordinar, dar mai pot da exemple, Timișoara, Capitală Culturală Europeană și acțiuni culturale de un înalt profesionalism, Clujul etc. – ar rămâne în istorie. Făceam invitația mai înainte doamnei director și îi spuneam să duceți toate lucrările de aici – ce aveți, că sunt destule, de sculptură, pictură și așa mai departe, să le expuneți în Galeria Mansarda de la Timișoara, Universitatea din Timișoara vă va sprijini în acest demers, unde am făcut cea mai mare galerie care există în România la ora asta, este Podul Militar al Facultății de Artă și Design, acolo existând o cetate militară austriacă, o cetate din care în 1989 au ieșit cu tancurile împotriva populației (…)”.
Prof. Robert Humel (totodată și artist plastic): „Mă bucur foarte mult să văd că au venit la vernisaj un număr foarte mare de oameni, de tineri și nu numai.  Mă bucur de asemenea că domnul profesor Dumitru Șerban, la care am ținut foarte mult, să vină azi, aici, este prezent și a transmis celor prezenți, mai ales tinerilor, o parte din ceea ce simte dumnealui pentru artă în primul rând. Poate că unii dintre noi se vor gândi mai mult la ce ne-a spus domnul Șerban, iar ceea ce vreau să spun este că talente artistice ca la noi la liceul teoretic mai rar se întâlnesc. Și nu numai la liceul nostru, ci și la Petroșani, talente există mereu dar multe se pierd pe traseu pe undeva. Poate că discursul domnului profesor îi va determina să se mai se privească o dată pe sine și să-și caute curajul să pornească pe acest drum, luând exemplul tinerilor studenți prezenți aici de față, care au pornit deja pe acest drum, cu mult curaj. Curaj au dovedit și în ceea ce au făcut, în fiecare an adunându-se la colecția noastră de lucrări destul de mare alte  și alte lucrări de calitate. Iar ce a zis domnul profesor, legat de Galeria Mansarda de la Timișoara, este o idee foarte bună, pe care împreună cu doamna director vom încerca să o punem în practică (…)”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitații

* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter