12.06.2019,  19:49:31 | 0 comentarii | 627 vizualizari
Lansare de carte / „Creierul și mintea Universului”
de Ziarul Vaii Jiului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană, organizează în ziua de 19 iunie 2019, ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural-spiritual de excepție: întâlnirea cu renumitul medic neurolog și psihiatru Dumitru Constantin Dulcan, care își va lansa cel mai recent volum, intitulat „Creierul și mintea Universului”, carte apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca în anul 2019. 
Dumitru Constantin Dulcan, născut la 6 noiembrie 1938 în comuna Mârghia, județul Argeș, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti (1962). Este specializat în neurologie și psihiatrie, cu competenţe în explorări neurofiziologice. Este doctor în ştiinţe medicale. A fost Şeful Catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central şi Şeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică de la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Este membru al Societăţii Române de Neurologie, al Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului (IBRO), al Societăţii Române de Psihiatrie, al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi din străinătate şi al numeroase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale. 
A elaborat ca autor unic sau coautor numeroase lucrări de specialitate și note de curs în domeniul neurologiei, este autorul a patru invenții de uz medical brevetate de OSIM, a participat la zeci de reuniuni științifice naționale și internaționale cu peste 300 de comunicări, a fost distins cu binemeritate premii și decorații.  
Dar dincolo de aceste importante realizări pe plan medical, Dumitru Constantin Dulcan a devenit cunoscut și apreciat de publicul larg grație unor cărți în care abordează teme legate de conștiință, de macrocosmos și microcosmos, de forța care stă la temelia întregului nostru Univers, de lumea de dincolo, de materie și suflet. 
În anul 1981, în plină epocă totalitară, cartea sa „Inteligența materiei” a produs o impresie extraordinară asupra celor care au citit-o. Cartea a fost retrasă de pe piață și a circulat clandestin, din mână în mână, în copii xerox. În acea carte, autorul argumenta științific faptul că „în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu”. Cartea vorbea, subtil, dar curajos, despre existența lui Dumnezeu, subiect tabu în perioada comunistă, răsturnând, sau cel puțin punând la îndoială, viziunea materialistă supra lumii. După 1990, cei care știau cine este Dumitru Constantin Dulcan, dar și cei interesați de marile întrebări ale existenței, au avut bucuria să descopere, pe lângă două reeditări ale cărții „Inteligența materiei”, noi cărți ale acestui extraordinar intelectual: „Somnul raţiunii” (2001); „Instinct, inteligenţă, geniu în viziunea lui Lucian Blaga”, în lucrarea „Povestea aforismelor”, Bucureşti (2004); „Gândirea omului modern. Culmi şi limite” (2006); „În căutarea sensului pierdut” (2008); „Către noi înşine” (2010, 2013); „Mintea de dincolo” (2013).
Referindu-se la cea mai recentă carte a sa, „Creierul și mintea Universului”, Dumitru Constantin Dulcan ne mărturisește că, prin titlul ei, a dorit să exprime „... o imagine a Universului văzut ca un mare creier și o mare minte prin multitudinea de legități și funcționalități comune acestuia și întregii lumi vii”. Din bogatul sumar al cărții, se desprind teme mari care, cu siguranță, vor lăsa o puternică impresie asupra cititorilor: Conduite inteligente comune la nivel cosmic și biologic; Problematica conștiinței în secolul al XXI-lea; Fiziologia și filosofia gândirii; Lecțiile experiențelor morții clinice; Creierul uman – marele miracol al Universului; Timpul altfel văzut etc. Sunt doar câteva dintre subiectele abordate în carte, subiecte care au puterea de a răscoli convingerile celor care vor citi volumul. 
Dumitru Constantin Dulcan va vorbi despre această carte și va răspunde întrebărilor care, cu siguranță, i se vor adresa din partea publicului. 
Ioan Sebastian BARA



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter