03.11.2011,  13:33:04 | 0 comentarii | 440 vizualizari
EXCLUSIV. Scandal. Foştii jucători ai Jiului ripostează. “Îl dăm în judecată pe Alin Simota”
de Loredana JUGLEA

După ce Alin Simota a vorbit la un post de radio în termeni duri despre foştii jucători ai Jiului, Vali Stancu, Mircea Ilie şi Mihăiţă Gheorghe, fotbaliştii învinuiţi de patron au ripostat la fel de dur. „Dacă mai continuă cu astfel de acuzaţii o să-l dau în judecată pentru că mi-a făcut destul rău. Din cauza celor spuse de el în presă, că aş fi pariat pe echipă, nu am fost primit la o echipă. La Casa de Pariuri pe care au am avut-o la Vulcan, nici măcar nu se paria pe Liga  a doua. Dacă a avut îndoieli în ceea ce mă priveşte, nu văd de ce m-a mai băgat să joc. De ce nu m-a exclus din lot atunci când a simţit ceva?Spune că va aduce probe. Ce probe să aducă? Pentru că nu are ce probe să aducă în ceea ce mă priveşte”, a declarat Stancu. Și replica lui Mircea Ilie  a fost pe măsura acuzaţiilor, jucătorul spunând la rândul său că îl va acţiona în judecată pe Simota. „Am jucat la Jiul fără bani. Dacă jucam la pariuri atunci de ce m-am împrumutat la prieteni. Plus că eu nu am stat la stadion eu m-am mutat într-un apartament cu Cornel Gheţi. E o mizerie ceea ce spune Alin Simota. Am dat cele mai multe goluri în tur mi-am făcut datoria faţă de această echipă şi drept răsplată sunt terfelit în presă. Să-i fie ruşine pentru că face astfel de afirmaţii la adresa noastră.  Să-şi vadă de treburile lui şi să nu dea vina pe noi pentru a se scoate el. Să tacă din gură pentru că nu are ce dovezi să aducă. Numai prostii debitează acest Simota. Dacă ne-a acuzat, de ce ne-a mai băgat să mai jucăm? Din cauza lui nu ne mai putem găsi echipe. Este incredibil ceea ce face el”, a spus Mircea Ilie.

„Vreau să trag un semnal de alarmă vizavi de implicarea zero a factorilor locali. De doi ani nu am simţit nici un sprijin din factorilor locali, iar al doilea segment este un protest împotriva jucătorilor ciudaţi. Am avut un jucător proprietar de case de pariuri. Am auzit ulterior că au jucat 1, X sau 2 şi noi eram tăntălăii. E un flagel care trebuie stârpit. Noi ne continuăm protestul şi vom face o reorganizare a centrului de copii şi juniori. Avem o bază foarte bună, vom începe un proiect din vară în liga a III-a cu jucători tineri până în 19 ani. Valentin Stancu era proprietar de casă de pariuri în Vulcan. Era coleg cu Mircea Ilie şi Mihăiţă Gheorghe. Nu am date certe că ultimii doi aveau casă de pariuri, dar ei stăteau în cameră cu el şi erau conectaţi. Am avut un proiect iniţial, promovarea, dar când a venit meciul cu „U” Cluj, meciul de acasă cu Deva şi alte meciuri, am ajuns la concluzia că nu are rost să pierdem timpul. Nimeni din conducerea fotbalului românesc nu ne-a sunat să facă lumină”, a fost declaraţia lui Simota la Sport Total FM, declaraţie pentru care patronul din Vale va trebui să aducă probe în faţa instanţei, în cazul în care cei trei jucători îl vor acţiona în judecată.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter