01.07.2019,  17:39:38 | 2 comentarii | 943 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Despre partea bună și cea mai puţin bună ale nedeii
de Gheorghe OLTEANU

Lumea s-a lămurit. Nedeia Vulcăneană are două părți distincte. Prima care se produce pe Bulevardul Mihai Viteazul și a doua care are loc la Brazi. Din prima trebuie spus că aceasta din urmă este cea mai frumoasă, fiindcă este, într-adevăr, o nedeie câmpenească, așa cum de fapt o vor oamenii.

În afară de concursurile
pentru copii și de evoluțiile vocale și orchestrale care au loc pe porțiunea de bulevard cuprinsă între primărie și UNIC, zilele de joi, vineri și sâmbătă sunt, an de an, un calvar pentru majoritatea locatarilor care locuiesc în blocurile din zonă. Îndeosebi pentru cei din M1 și din cvartalul de blocuri la parterul cărora se află și cinematograful. Oamenii aceștia sunt, pur și simplu, înnebuniți de amestecul de muzici de toate felurile care răsună pe bulevard, dar și de mirosurile, unele grețoase, care ajung la ei în casă.  Mi s-a plâns de asta și Bebe, un prieten din copilărie. „Ce să fac, Ghiță? Nu ne putem odihni, crede-mă!”. Ce era să-i fi răspuns? „Du-te la primar!”, i-am zis.

Au fost cântece faine
și pe bulevard. Îndeosebi cele populare. Mie personal, cât am stat pe acolo, mi-a plăcut, și la vorbă, și la port, de fătuța aia Vlăduța Lupău. Are voce faină și știe să comunice cu publicul. Asta a fost vineri. Înainte să apară ea, pe scenă s-a arătat Gheorghe Ile. A fost primit cu câteva huiduieli. În loc să fi tăcut și să se fi făcut că nu le aude, primarul a procedat exact ca Liviu Dragnea cu tânărul de la Botoșani. Pe care l-a făcut nimic, fiindcă îndrăznise să-l înfrunte. Și eu știu să huiduiesc! li s-a lăudat prostește primarul Ile, după care și-a recitat discursul, cam același an de an. Despre păstrarea tradițiilor, despre acțiunile cultural-artistice organizate pentru vulcăneni, despre investiții etc.  Dar nimic despre gropile din carosabil și micro junglele de buruieni care împânzesc orașul.

Frumusețea Nedeii Vulcăneni,
ajunsă la a patruzeci și doua ediție, s-a văzut duminică. Începând cu defilarea de la capătul estic al Bulevardului Mihai Viteazul și până la zona de agrement „La Brazi” și continuând cu ceea ce s-a petrecut în acest loc cu verdeață. Toate ansamblurile populare, și cel al „Jienilor Petroșaniului” al Rafilei Drăgănescu, și cel din Vulcan al Nelei Mihalache, și cel al Casei de Cultură din Petroșani, cu dansatori și cu soliști vocali cu tot, plus interpreții de muzică populară invitați au fost la înălțime. Asta a fost adevărata nedeie vulcăneană. Printre invitați s-a aflat și doamna Elena Merișoreanu, momârlancă din Paroșeni, cum ei însăși îi place să se prezinte când ajunge la Vulcan.  Dacă, până atunci, ceilalți soliști de muzică populară mulțumeau simplu, în două cuvinte, pentru invitația de a cânta la nedeie, dumneaei a excelat, aproape după fiecare play-back, în laude aduse impresarului Drăgotesc și primarului Gheorghe Ile, îmbrăcat din cap până-n picioare în straie populare. Cu acesta din urmă a cântat, la sfârșit, Imnul Minerilor. Live, din fericire.

În rest, foarte,
foarte bine. Bere, mici și grătare din belșug. Toți artiștii locali care s-au perindat pe scenă au fost omeniți, mai apoi, în curtea vechii cabane de la Brazi, cu mici, bere, suc și apă minerală. Doamnele de la primărie au avut grijă ca ei să nu ducă lipsă de nimic din toate astea. Mi s-a părut mie sau nu, dar de data asta parcă a fost mai puțină lume în fața scenei unde câțiva încinseseră o horă la un moment dat. O fi fost, poate, din cauza căldurii. Mulți s-au adăpostit, la o bere și un mic, sub prelatele tarabelor sau între brazi, unde era mai răcoare. Cam asta a fost nedeia din Vulcan din acest an. Dacă am uitat sau nu am observat ceva, scrieți la comentarii! 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (2 )

#1 Boss02.07.2019,  08:22:05
Lumea în mare parte este foarte necăjită și stresară și nu mai le "arde" de genul ăsta de spectacole în care se alocă mulți bani publici! Credeți că unui om, care face foamea în Valea Jiului, care nu are un loc de muncă, îi mai "arde" de spectacole? Acea "lipsă" de care vorbiți 80% din cazuri sunt oamenii care și-au băgat ceva în România și Vulcan și au plecat peste hotare! Pentru că Valea Jiului (și în special, tit ce ține de România, nu le mai oferă nimic)! Dar unui funcționar public care freacă menta prin primărie, nu îi pasă de cetățean, atâta timp cât lui îi este bine!
#2 Vulcănean03.07.2019,  00:57:08
Nedeia trebuie să fie duminica la Brazi, nu prostiile care costă bani mulți de vineri și sâmbăta...dar cineva vrea să se cheltuie niște bani. De banii aia se cosea iarba din tot orașul.Chiar nu se vede in primarie ce balarii sunt printre blocuri ?! Am auzit ca politia comunitara se ocupa de gunoaie , ei nu vad ca nu se ia gunoiul dintre containere si de langa ghene ? Nu avem nevoie de circ o saptamana ci de locuri de munca, de viitor pentru ca sunt tot mai multi pensionari si ei vor trece, iar tinerii pleaca din oras.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter