22.07.2019,  23:31:06 | 0 comentarii | 511 vizualizari
Automobilism / Adrenalină, cai putere și spectacol 
de Loredana JUGLEA

CS Autokarting Hunedoara (în colaborare cu Automobil Clubul Român filiala județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Hunedoara și a Primăriei municipiului Hunedoara, în parteneriat cu Direcția pentru Sport și Tineret a județului) a organizat, în cadrul campionatului județean de automobilism, ediția din acest an a tradiționalei competiții automobilistice Cupa Hunedoara - Hășdat.

Întrecerile așteptate cu multă nerăbdare de iubitorii acestui gen sportiv s-au desfășurat pe traseul consacrat de la Hăşdat, la ieșirea din municipiu, iar participarea a fost cea normală pentru competițiile județene. Conform regulamentului de etapă, după inspecția tehnică organizată înainte de debutul competiției, sportivii admiși în concurs au avut posibilitatea să facă o recunoaștere a traseului, cu circulația închisă, două manșe de antrenament și calibrare a motoarelor. După care s-au desfășurat cele două manșe cronometrate pentru stabilirea clasamentelor la fiecare grupă din competiție. Pe listele de start au fost înscriși sportivi din mai mult județe ale țării, amatori și profesioniști.
Ambele manșe cronometrate au fost deosebit de spectaculoase și aplaudate de spectatorii aflați pe traseul competiției iar adrenalina și caii motoarelor, au oferit spectacolul dorit și așteptat pentru astfel de întreceri. Organizatorii au oferit celor care au urcat pe podiumul de premiere, diplome și trofee, iar pentru cei care evoluează în campionatul județean, punte adiționale pentru clasamentul de sezon.
Iată și rezultatele tehnice: clasament general: 1. Cosmin Oprinesc (Hunedoara); 2. Voicu Rinder; 3. Alin Lazăr (ambii Deva); amatori clasa 1: 1. Ciprian Lukacs; 2.Victor Ioan (ambii din Hunedoara); clasa 2: 1. Ioan Laviniu Dudaș (Petroșani); clasa 3: 1. Cosmin Oprinesc; 2. Răzvan Palcău (ambii Hunedoara); 3. Mihai Aurel Selejan (Petroșani); licențiați-clasa 1: 1. Alexandru Andreoiu (Rânca Gorj); 2. Dănuţ Budai (Hunedoara); 3. Sorin Jurca (Deva); clasa 2: 1. Voicu Rinder; 2. Alin Lazăr (ambii Deva); clasa 1: Șerban Dumitru (Sibiu); premiu special pentru cel mai bun timp - Cosmin Oprinesc – 1:30:62, el evoluând pe VW Golf 3. 
Următoarea competiție care se va desfășura în județul Hunedoara este programată în luna septembrie. Prezent la competiția de la Hășdat, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a fost de acord, la solicitarea piloților, să se organizeze și o ediție cu întreceri de viteză pe circuit închis, chiar în centrul municipiului de pe Cerna.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter