Articole de acelasi autor

Călin Petru Marian: ”Este nevoie stringentă de un drum de mare viteză Simeria - Petroșani, care să preia traficul rutier!”

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi despre mega-auto-speciala de intervenții a Salvamontului petroșenean

UMB forează piloni pe A1 Margina – Holdea

La Agenția pentru protecția mediului Hunedoara / Grevă spontană

Bursă generală cu sute de locuri de muncă și târg educațional

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Despre asfaltările în curs din Petroșani

Călin Petru Marian: "Mintia are viitor! S-au făcut pași concreți importanți pentru realizarea investiției de peste un miliard de euro"

Lupeni. Umbreluțe colorate și luminate în parcul CAP

Percheziții domiciliare în Valea Jiului

Lupeni. Începe construcția unui nou sens giratoriu

O BORNĂ KILOMETRICĂ CU ÎNSEMNĂTATE
Între Viena și Bratislava dau peste borna cu numărul 1918. Borna indică numărul de kilometri pe care-i mai aveam de parcurs până la Sulina. Însă, pentru mine, cifrele de pe această bornă au o cu totul altă conotație. 1918 este anul în care dorința de veacuri a tuturor românilor se împlinește: unirea într-o singură țară: România. Nu pot să nu mă opresc. Realizez că, întâlnind bornele fluviului, voi trece, invers cronologic, prin toată istoria patriei noastre. Călătoria mea, deși este una de natură... fizică de-a lungul firului unei ape, se vrea a fi și una spirituală, în mai multe direcții. Una dintre direcții este aceasta: retrăirea unei istorii mărețe, reîndrăgostirea de unele personaje istorice pe care le avem și care îmi sunt modele. Coroborat cu pulsul pe care-l iau de la diaspora, care indică o profundă neîncredere în viitorul țării noastre, se nasc în mine simțiri ce nu-mi imaginez că s-ar putea naște. Gândurile trec cu repeziciune, aidoma curentului de apă care, între cele două capitale europene, este cel mai puternic. La capătul zilei, acumulez 52 de kilometri. Un record de zi. Practic, am înotat dintr-o capitală în alta, dintr-o țară în alta. Lăsam în urmă cea de-a doua țară străbătută de Dunăre și intrăm în a treia țară: Slovacia. Bratislava este un oraș dunărean și o capitală foarte frumoasă, cel puțin așa am văzut-o eu din apă. Mult mai frumoasă chiar și decât Viena.

LA BUDAPESTA
Dar mai frumoasă decât Bratislava este Budapesta. De departe, capitala Ungariei se află în topul frumuseții capitalelor dunărene, cel puțin văzute de pe Dunăre. Primirea în Budapesta este neașteptat de interesantă. La bordul vasului de croazieră „Funny”, sunt surprins plăcut să observ că mare parte a televiziunilor maghiare acordă interes sosirii mele, alături de autorități și oficialități maghiare și românești și de câțiva susținători români. Noaptea petrecută în Budapesta o petrec, culmea, tot pe apă. Dorm în cabinele vasului „Funny”, prin bunăvoința căpitanului Felix Irimia.
Aflu cu plăcere că Irimia este tot român, tot din Petroșani, și care a plecat din țară cu mulți ani în urmă stabilindu-se aici. Astrele își urmează cursul, iar ziua își arată zorile. Trăiesc o nouă dimineață prin îngăduința Creatorului. Mă arunc din nou în apă. O bună bucată de vreme sunt escortat de poliția maghiară. Traficul fluvial este infernal aici. Navele de croazieră, mai mari sau mai mici, produc o forfotă de nedescris. Valurile vin din toate părțile lovindu-se unele de altele. Apa e ca într-o mașină de spălat. Vigilența este maximă atât din partea mea, cât și a caiaciștilor, a polițiștilor care țin în permanență legătura cu vasele întâlnite în cale. Cele mai mici sunt redirecționate de către poliție. Vasele mari, care vin pe canalul șenabil trebuie, în mod obligatoriu, să le ferim, să le acordăm prioritate. Nu este deloc ușor. Adrenalina este la ea acasă. Tranzitarea Budapestei este extrem de dificilă. Dar nu tranzitez acest loc de vis fără să nu înot puțin în fața unui mare simbol al țării vecine și prietene. Este un moment unic și irepetabil. Trăiesc un moment de satisfacție deosebită. Eu, Avram Iancu, înot în fața Parlamentului Ungariei. Înotul în acel loc este strict interzis prin lege. Or’ eu înot perfect legal, după un efort de... 1.210 de kilometri de înot. Prezența mea este legitimă. Imortalizez momentul... O fotografie la care țin foarte mult... Odată ce trec de ultimul pod al Budapestei, apa se liniștește din nou. Este atât de liniștită, nu doar acum, ci și săptămâna care urmează. Nu doar apa, ci și vremea a fost excelentă, cu temperaturi mari ca în plină vară. Progresul este foarte bun în această parte de traseu. Temperatura apei crește semnificativ, ajungând la 28 de grade. Pe tot teritoriul Ungariei, simt cel mai bun confort termic. Însă, mai am de luptat cu distanțe ce par fără de sfârșit. Încet, încet, ajung și la ieșirea din Ungaria.

O PĂŢANIE DE POMINĂ
La ieșirea din Ungaria, aștept cu nerăbdare granița. Mai sunt vreo 13 km până acolo. Dintr-o clădire, de la balcon, vreo 3-4 oameni ne fac semne cu mâna, parcă ne cheamă afară, pe mal. Credem că sunt admiratori care ne salută. Prin urmare, facem și noi cu mâna și ne vedem de drum. După câteva sute de metri, observ cu coada ochiului agitație. Doi bărbați aleargă spre o șalupă modernă. Care se îndreaptă către noi. Este clar: Poliția! Noi ne știm cu documentele în ordine. Pe ei, însă, nu-i interesează documentele, ci să ne îmbarcăm urgent în șalupă și să mergem la clădirea respectivă. Este punctul de ieșire din spațiul Schengen, obligatoriu pentru toată lumea. Văzând că suntem români, suntem repartizați la o doamnă vameș care știe românește. Și, în prima fază, ne-a certat într-o română aproape perfectă. Deși este un punct de control obligatoriu, noi nu ne-am dat seama. Ne așteptam ca punctul de trecere frontieră să fie chiar la graniță sau în imediata apropiere a ei, nu la 13 km distanță. În plus, clădirea cu pricina nu are niciun fel de inscripție, nu există niciun îndemn de oprire. În acel loc toți căpitanii de ambarcațiuni se opresc și fac formalitățile de intrare-ieșire din spațiul Schengen. Și noi a trebuit să facem aceste formalități obligatorii. Ne plimbăm pe la mai multe birouri, pentru diverse vize și ștampile. Pe la sfârșitul formalităților, sunt foarte curios cum de știe doamna aceasta atât de bine limba română. O întreb dacă este româncă sau dacă a învățat limba română de pe undeva. Nu îmi răspunde la această întrebare. Însă, mă roagă să-i scriu un autograf pe o coală de hârtie A4. După care, sunt din nou invitat în șalupă și sunt dus exact în locul de unde am fost ridicat. Sar în apă. De acum, gândul meu este în Croația, următoarea țară străbătută de Dunăre, următoarea țară, pe care o voi... înota.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.