28.07.2019,  15:12:13 | 3 comentarii | 788 vizualizari
Vulcan / Neplătiţi de șase luni
de Gheorghe OLTEANU

SC Pregoterm SA Vulcan se zbate în moartea clinică în care a adus-o falimentul, dar, din câte se vede, situația aceasta îi cam lasă indiferenți pe cei care ar trebui să solicite amănunte, date și tot ce ține de ceea ce a determinat ca societatea să ajungă în starea asta.

Când am zis
indiferenți, m-am referit la membrii consiliului local vulcănean, fiindcă SC Pregoterm SA Vulcan îi este subordonată acestei instituții. Ultima oară când s-a vorbit despre ea într-o ședință de consiliu local a fost atunci când primarul a pomenit, în treacăt, că toate conturile societății sunt blocate. Din care cauză primăria nu poate să facă anumite plăți. De atunci, pauză. Nu s-a mai auzit nimic despre falimentul care macină Pregotermul.

Tot orașul știe
că, de șase luni, angajații acesteia nu au luat un ban din salariile care li se cuvin. Acum, o parte dintre aceștia au ajuns pe statele de plată ale primăriei, dar mai trebuie să treacă un timp până să ia ceva bani în mână. Nu pot să știu cum se descurcă, în situația asta, partea funcționărească a societății comerciale falimentare. Bănuiesc că deloc bine, dar știu precis cum o duc pălmașii firmei. 

O jumătate de an
fără bani de mâncare, bani pentru gaz, pentru curent și tot ce mai trebuie să aibă omul. Șase luni în care ei au trăit numai din împrumuturi. Știu asta cei din Consiliul Local al municipiului Vulcan? Știu doamnele și domnii consilieri locali că, atunci când întreabă ceva despre salarii, amărăștenii se aleg numai și numai cu promisiuni?  Nu degeaba trag spuza pe domniile lor. Am mai spus-o, dar o să le reamintesc amănuntul. În caz de ceva, dumnealor vor da cu subsemnatul la greu. Nu numai cei de acum, cât și unii dintre cei care au activat în ultimele două-trei mandate. Zic unii, fiindcă au fost doi-trei care au spus că nu aprobă așa ceva, fiindcă nu au chef să meargă la pușcărie pentru ce au făcut alții. Și au dreptate. Să ne amintim numai de unele proiecte de hotărâre controversate, aprobate, apoi atacate în contencios, pentru a-i scoate basma curată pe unii care, cu ceva ani în urmă, ar fi efectuat operațiuni nu prea curate. Ca să nu zic altcumva.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 Cineva29.07.2019,  22:56:54
Primarul si acolitii lui falimenteaza tot Vulcanul. Din nefericire nimeni nu se revolta, nimeni nu ia atitudine, intreaga populatie a Vulcanului e in stare letargica. Tineretul pleaca pe unde-apuca, iar pensionarii si tiganii il voteaza pe acest interlop. Mergeti prin tara sa vedeti cum arata alte sate si comune, nu mai vorbesc de municipii, in comparatie cu Vulcanul care e plin de balarii. In valaiele alea mai bine ar planta niste flori. Dar interlopul Ile si clanul lui,nu are nevoie de investitori ci de prostii care il voteaza in continuare.
#2 Utu30.07.2019,  12:14:13
Nu se poate ca Pregoterm-ul sa fie in faliment. La carma lui se afla, de la inceput, geniul managementului, intrupat in persoana domnului Director General ing. Marius Danci. Pana la despartirea de Termoficare inteleg ca ar fi fost posibil, din cauza ca cei care am fost salariati la fosta Edil Therma, trageam firma in jos. Dupa aceea cred ca este imposibil, cifrele mint.(Oare!!??) imi pare rau pentru salariati.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter