03.09.2019,  22:17:52 | 0 comentarii | 240 vizualizari
Pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi / Primăria Petroșani va căuta și alte soluţii 
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Problema reînmulțirii câinilor fără stăpâni pe străzile Petroșaniului, după problemele existente ale acelui ADI care se ocupa de acest lucru și care, după indicațiile Curții de Conturi, nu mai primește finanțare de la consiliul județean, principalul „sponsor” al acestei activități ce a mers foarte bine până la această decizie, este în acest moment în atenția primarului Tiberiu Iacob-Ridzi.

Edilul petroșenean a declarat că se caută în acest moment și alte soluții, astfel încât fenomenul nedorit să nu ia din nou amploare cum s-a întâmplat acum ceva ani.
„Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ce se ocupă de animalele fără stăpân ne-a făcut recent o solicitare de a plăti primăria 7,5 lei pentru fiecare cetățean la cotizația anuală, până acum noi plătind câte 2,5 lei. Săptămâna trecută această cerere a fost respinsă în consiliul local la ședința ordinară ce a avut loc. Acum eu mai știu faptul că asociația respectivă are niște probleme de funcționare cauzate de cheltuielile pe care le are. Ca atare, eu iau în calcul, dacă ei nu se repun pe picioare, posibilitatea ca primăria noastră să se asocieze cu ONG-urile care au activitate în zona aceasta. Ceva de forma în care noi să prindem acești câini fără stăpâni, iar aceste organizații să se ocupe apoi de cazarea acestora și de formalitățile ulterioare legate de adopție sau de ce trebuie făcut mai departe. Suma cerută de dumnealor era foarte mare și a fost un gest normal, după părerea mea, să nu fie aprobată în consiliul local. Dar trebuie găsite alte soluții. Repet, doar dacă dumnealor nu se pun pe picioare. Altfel, continuăm asocierea cum este ea în acest moment”, a menționat primarul Petroșaniului.
Bine ar fi ca aceste soluții să fie găsite repede, sau ce a fost bine făcut să continue, deoarece în momentul de față, după cum a recunoscut și primarul Iacob-Ridzi, numărul câinilor de pe străzi începe să crească. Încet, dar sigur, și, atenție, în condițiile în care cei de la ADI au închis adăpostul din Petroșani și a mai rămas doar cel de la Uricani.
„Mai vin, dar parcă din ce în ce mai rar față de cum era înainte”, a mai spus primarul, ceea ce nu poate decât să îngrijoreze pe toată lumea. Oameni care știu cum era acum patru-cinci ani și câtă lume ajungea la „Urgențe” mușcată de dulăii înfometați și bolnavi de pe străzi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter