05.09.2019,  14:37:53 | 0 comentarii | 269 vizualizari
Uricani / Primăria în contact direct cu oamenii
de Gheorghe OLTEANU

Uite c-am uitat să întreb cine a fost cu ideea, dar asta e mai puțin important. Chestia e că, transpusă în practică, ea dă deja rezultate. Și, în plus, uricănenii sunt încântați că sunt băgați în seamă, ca să zic aşa.

Dacă nu intra
în biroul său doamna Florina Markuș, manager public în Primăria orașului Uricani, nu cred că viceprimarul Corneliu Braia ar fi adus vorba despre asta. Doamna manager public îi adusese, trecute pe câteva coli A4, constatările, propunerile și puncte de vedere ale locuitorilor din Câmpu lui Neag. Împreună cu o colegă de birou, dumneaei a străbătut Valea Paroșeniului, strada Cabanei și alte câteva, pentru a-i întreba pe oameni, la ei acasă, cum ar veni, despre problemele pe care le au și ce ar mai vrea să se realizeze în zonele în care ei locuiesc.

Da, asta e chestiunea
despre care vorbeam la început. Să mergi în mijlocul uricănenilor și să-i întrebi ce mai vor, ce le lipsește. Pe Cabanei gospodarii s-au plâns de starea necorespunzătoare a infrastructurii. Cei din Valea Paroșeniului vor îmbunătățiri la sistemul de iluminat public și un loc de joacă pentru copii. Cât de curând le va veni rândul și momârlanilor din Valea de Brazi, pentru că și ei sunt avuți în vedere. Alte echipe vor cutreiera zonele Mailat, Bulzu și Balomir. Tot pentru probleme de acest gen. „Toate problemele pe care le vom identifica acum, mi-a spus vicele Corneliu Braia, vor face obiectul unor proiecte pe care le vom implementa în intervalul de timp 2020-2024. Pentru noi, cei din administrația publică locală uricăneană, a fi lângă oameni, a fi cu ei nu vrem să fie doar o lozincă. Noi chiar acționăm în acest sens!”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter