05.09.2019,  15:54:57 | 0 comentarii | 850 vizualizari
Metoda PSD de încasat lovele la greu. / Inspectorul şcolar general al judeţului, preşedinte remunerat într-o comisie cu care nu prea are nicio legătură
de Cătălin DOCEA

Carnetul de partid bate legea. Deşi nu îndeplineşte condiţiile necesare, clare şi obligatorii, Maria Ştefănie, inspector şcolar general la nivelul judeţului Hunedoara, încasează indemnizaţii pentru participarea la şedinţele unei comisii pentru care, potrivit propriului CV, nu are pregătirea necesară.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în fiecare judeţ funcţionează Comisia de atribuire de denumiri, formată din 5 (cinci) membri, cităm „specialişti din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii sau artei, din care un preşedinte şi un vicepreşedinte”. Secretariatul comisiei este asigurat de Serviciul de verificare a legalităţii, a aplicării actelor normative şi Contencios Administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara, iar cele cinci persoane sunt remunerate prin indemnizaţii de şedinţă, cuantumul acestora pentru fiecare dintre membrii comisiei județene fiind egal cu jumătate din cel al indemnizației lunare a membrilor consiliului județean.

Ordonanţa 63/2002 (click aici pentru a consulta actul), cu modificările şi completările ulterioare, spune cât se poate de clar că persoanele desemnate prin ordin al prefectului pentru a face parte din comisia judeţeană de profil trebuie să fie „specialişti din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii sau artei”.

Dar din CV-ul doamnei Ştefănie (disponibil aici), întins pe 10 pagini şi publicat pe website-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, rezultă că aceasta are exclusiv pregătire tehnică (fizică, chimie, ştiinţe inginereşti) şi cursuri/programe de formare profesională, nicidecum pregătire de SPECIALIST în domenii precum istorie, etnografie, geografie, lingvistică sau artă.

Această realitate nu l-a împiedicat pe prefectul Fabius Tiberiu Kiszely, „tehnocrat” de sorginte PSD, să îşi confirme fosta colegă de partid, pe Maria Ştefănie, ca membru al Comisiei de atribuire de denumiri prin Ordinul 227/19.09.2019 (click aici pentru a consulta actul). Deşi, repetăm, nici vorbă ca doamna Ştefănie să fie specialistă în vreunul din domeniile cerute de lege.

Potrivit portalului Instituţiei Prefectului, comisia în cauză a dat anul trecut fix 8 avize, în 7 şedinţe. Sens în care doamna Ştefănie a băgat în buzunar 4.990 de lei (click aici pentru a vedea Declaraţia de avere). Destul de mulţi, ţinând cont că nu are, potrivit propriului CV, nici măcar pregătirea necesară pentru a face parte din respectiva comisie (pe care, de altfel, o şi conduce).



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter