09.09.2019,  20:36:30 | 0 comentarii | 73 vizualizari
Summer Training Camp, o premieră în România
de Loredana JUGLEA

Federaţia Română de Gimnastică a organizat pentru prima dată în ţara noastră o ediţie a Summer Training Camp, eveniment dedicat gimnasticii aerobice româneşti şi organizat sub egida programului naţional „Hai cu noi în ţara campionilor!”.

În cadrul acestui eveniment, găzduit de Oneşti, au fost organizate două activităţi: o tabără de pregătire pentru sportivii juniori din cadrul cluburilor afiliate FRG şi un curs naţional de perfecţionare a antrenorilor. Tabăra de pregătire a reunit câte trei sportivi de la fiecare club afiliat, în baza recomandărilor antrenorilor federali, fiind prezenţi gimnaşti fete şi băieţi de la 10 cluburi din ţară: ASCM Dunărea Giurgiu, CSM Arad, LPS Cetate Deva, CS1 Constanţa, CS Farul Constanţa, CSŞ Petroşani, CS UNEFS, CSŞ Triumf, CS Universitatea Arad şi CSG Gimnis Iaşi.
În ceea ce priveşte cursul naţional de perfecţionare a antrenorilor, lectorii au prezentat câteva teme interesante, cum ar fi metodica de învăţare a elementelor de dificultate pe categorii de vârstă, schimbările codului de punctaj şi propuneri de modificare a viitorului cod, metodica de învăţare a elementelor acrobatice, pregătirea fizică specifică generală, pe grupe de vârstă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter