10.09.2019,  20:01:13 | 1 comentariu | 1395 vizualizari
Vulcan / Cazuri de răpire despre care nu se vorbește în informare
de Gheorghe OLTEANU

Comparativ cu anul trecut, infracționalitatea a crescut simțitor în Vulcan. Eu am mai spus asta, dar, iată, confirmarea apare în informarea „privind principalele activități desfășurate de Poliția municipiului Vulcan în cursul anului 2019”. Document prezentat de către adjunctul poliției în ședința de consiliu local de la sfârșitul lunii august.

În cursul acestui an,
bunăoară, au fost cercetați, pentru comiterea de infracțiuni, 173 de autori față de 94 în 2018. Acestor autori li s-a documentat comiterea a 163 de infracțiuni, cu un plus de 47 față de anul anterior. Se stă mai bine în cazul dosarelor penale instrumentate. Dacă, în 2018, numărul acestora a fost de 674, în acest an numărul dosarelor soluționate este de 503. În schimb, după cum se recunoaște în informare, „a crescut volumul dosarelor penale rămase în evidența subunității de la 1623 la 2119. 

Mai afăm
din același document că „locurile în care s-au comis infracțiuni au fost Cartier Colonia de Jos Vulcan – furturi de cărbune, Cartierul Cocoșvar, Cartier Micro 3B – furturi din auto, furturi din locuințe, loviri sau alte violențe, furturi din societăți comerciale (magazine) și garaje, B-dul Mihai Viteazul – zona centrală a municipiului, furturi din auto, furturi din societăți comerciale, furturi din buzunare, tâlhării, precum și DN 66A Vulcan – preponderent infracțiuni la regimul circulației”. De reținut că „trendul general al infracțiunilor sesizate a fost unul crescător (au fost sesizate cu 11 infracțiuni mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut), în procente aproximativ 1,5 la sută, aspect ce relevă criza acută de personal, deși s-a acționat frecvent prin activități preventive în teren”. 

Informarea ne prezintă
și profilul autorilor de infracțiuni: „cea mai mare parte a autorilor de infracțiuni cercetați provin din mediul urban, 17 sunt voiajori, 43 sunt recidiviști, iar pe categorii de vârstă 19 sunt minori (-7) și 51 de tineri între 18 și 29 de ani (+18). Ca ocupație, cercetați, 11 elevi, studenți (-3), 82 fără ocupație (-22)”. Autorii acestor infracțiuni nu au o preferință în ceea ce privește orele și zilele comiterii faptelor pentru care au fost cercetați. Ele au fost comise atât pe timpul zilei, cât și pe cel al nopții pe tot parcursul săptămânii. „Pozitiv – se spune în document – este că, în perioada anului 2019, nu am înregistrat nicio infracțiune de omor, nu au rămas în evidență infracțiuni de tâlhărie cu autor necunoscut, iar în urma accidentelor rutiere înregistrate s-a produs decesul unei persoane”. 

Când le-a venit rândul discuțiilor
pe marginea acestei informări, foarte interesantă mi s-a părut întrebarea doamnei consilier local PSD Dorina Băncilă. Întrebare care denotă că dumneaei știa ceva despre ceea ce voia să afle chiar de la reprezentantul Poliției municipiului Vulcan. „Nu se regăsesc (în informare – n.a.) cazurile de răpire”, a sesizat doamna consilier local. „Da - i-a răspuns comisarul de poliție Iosif Arcana - avem patru cazuri, sunt documentate, sunt în lucru. Ultimul e legat de copii luați fără încuviințarea mamei”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 IOSIF11.09.2019,  18:52:42
Dar de clanul Barbosii care vand tigari de contrabanda si fac camatarie in blocul C6 nu se vorbeste nimic sau domnul Arcana nu stie nimic?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter