15.09.2019,  21:54:36 | 0 comentarii | 919 vizualizari
Cele trei blocuri ale Universității din Petroșani din Câmpu lui Neag, / Baza de plecare pentru un viitor Centru Naţional de Turism pentru Tineret!
de Corneliu BRAN

Dacă nu știați, există la Câmpu lui Neag, în capătul cel mai de vest al Văii Jiului, trei blocuri care aparțin Universității din Petroșani. Ei bine, în cele 50 de camere, ele pot găzdui, teoretic, 100 de studenți, destinația acestora fiind în prezent pentru studenții români de pretutindeni.  

Primarul Uricaniului vede și susține - și bine face - un turism integrat pentru toată Valea Jiului!
Pornind de la această mini-bază de cazare a Universității din Petroșani, dar care în prezent nu oferă toate condițiile de recreere și agrement, dar și de cazare, față de cerințele actuale, doi factori de decizie s-au întâlnit vineri, 13 septembrie, pentru a discuta cum se poate dezvolta acest obiectiv studențesc, astfel încât și turismul pentru tineri din Valea Jiului să progreseze. Cei doi oficiali de care vorbim s-au întâlnit la Universitatea din Petroșani. Este vorba chiar de rectorul Universității și de primarul Uricaniului, localitate ce are în componență după cum se știe și pitorescul Câmpu lui Neag, un sat distrus parțial de gândirea celor dinainte de 1989, prin crearea acelei cariere miniere, pe acel loc existând azi un lac în toată regula.
„E doar o gândire, să vedem dacă pentru Valea Jiului, prin platforma zonelor miniere și Comisia Europeană, putem pune la punct un Program turistic comun, integrat, în care să fie partener și Universitatea din Petroșani, cum ar fi și normal, ținând cont că e singura instituție de învățământ superior de stat din județul Hunedoara. În parteneriatul acesta, Universitatea din Petroșani poate să vină cu unul dintre proiectele sale, anume cel ce vizează modernizarea, dotarea și amenajarea clădirilor sale de la Câmpu lui Neag-Uricani. Acolo s-ar preta extraordinar de bine organizarea, aproape pe tot parcursul anului și în toate anotimpurile, a unei Tabere Naționale pentru Tineri, vorbim aici de elevi și studenți, un loc realizat după toate standardele europene într-o zonă de vis, situată la poalele Munților Retezat și Vâlcan, așa cum numai la Câmpu lui Neag se pot găsi astfel de zone mirifice și încărcate de tot ce are natura mai frumos. Cam asta a fost una din discuțiile purtate cu domnul rector azi. Dar repet, pe linie de turism, către CE trebuie duse foarte multe proiecte, care să vizeze un turism integrat, ce se dezvoltă armonios de la estul Văii Jiului la vestul ei, în care să fie implicate toate primăriile noastre, susținute și de comunitatea locală”, a declarat pentru ZVJ primarul Dănuț Buhăescu la ieșirea din Rectorat.

Rectorul UP crede și are speranțe în realizarea acestui proiect
De partea cealaltă, după întrevederea cu primarul Uricaniului, rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin, ne-a dat alte câteva informații legate de acest proiect ce se întrezărește și care va fi la un moment dat, în viitorul apropiat, pe masa de lucru a Comisiei Europene, ca fiind una dintre propunerile de proiecte pe linie de Tineret și Turism, mai exact de petrecere a timpului liber, o oportunitate de relaxare, sport și mișcare în aer liber, dar și odihnă, pentru elevi și studenți din toată țara și, de ce nu, și din județul Hunedoara și Valea Jiului.
„Acele clădiri de la Câmpu lui Neag sunt destinate pentru tabere ale tinerilor  români de pretutindeni, dar noi ne-am gândit ca pe viitor să le putem oferi ca și destinație și studenților din toată România din toate centrele universitare. Căutăm ca pe un proiect cu finanțare europeană, într-un context în care vor fi și celelalte proiecte ale primăriilor din Valea Jiului legate de acea platformă creată de Comisia Europeană pentru zonele carbonifere europene, să solicităm fonduri în așa fel încât încât să punem la punct această bază a noastră de la Câmpu lui Neag-Uricani. Un lucru care ar fi benefic pentru comunitate și ar fi benefic și pentru universitate, pentru că există foarte multe cereri de cazare și de petrecere a timpului liber acolo, într-o zonă extraordinar de pitorească, cu un cadru natural de excepție. Plus că în afară de asta am putea organiza acolo tabere naționale de vară și de iarnă, deci aproape pe toată perioada anului acele clădiri, odată modernizate și echipate cu tot ce trebuie, ar putea găzdui tineri de pretutindeni, și, bineînțeles, și tineri români de pretutindeni. Vara ar fi loc de acțiuni intense bazate pe drumeții, pe ateliere de creații în arte vizuale, literatură și așa mai departe, dar și acțiuni pentru cei care vor să studieze biosfera, fauna, flora etc., iar iarna pentru schi, bineînțeles și alte atracții ale iernii, cum ar fi organizarea unor competiții de săniuș, plimbări cu săniile trase de cai, participarea tinerilor la tradiții și obiceiuri legate de Crăciun și Anul Nou și așa mai departe. Referitor la schi, pârtiile de la Straja sunt aproape, tinerii pot fi duși să schieze iarna acolo și readuși la locațiile din Câmp, seara, unde apoi să participe la alte acțiuni și manifestări organizate acolo, astfel încât să se simtă cât mai bine. Mai mult, există cadrul natural ideal pentru înființarea altor câteva pârtii de schi chiar în Câmpu lui Neag, în contextul unui turism integrat acest lucru fiind benefic pentru turismul din zona de vest a Văii Jiului. În plus, mai există la Cheile Buții, în apropiere de clădirile noastre, o mică pârtie de schi funcțională. Pe proiectele astea de care vorbim se poate gândi o structură de dezvoltare a turismului în toată Valea Jiului, de la est la vest, deci și în zona Câmpu lui Neag. Acolo se impune modernizarea clădirilor. Putem extinde treaba și se pot crea în acea bază și alte anexe importante, săli de conferințe, locații pentru petrecerea timpului liber și pentru servirea mesei și așa mai departe. Să vedem întâi ce tipuri de proiecte se pot accesa și ce se poate face pe această linie. Eu, din câte am înțeles, există posibilitatea depunerii unor astfel de proiecte, dar mai multe vom afla probabil pe 23 septembrie, la Lupeni, la Palatul Cultural, unde va exista o prezentare a celor de la Greenpeace și a celorlalți implicați în niște proiecte de dezvoltare a Văii Jiului. După această acțiune, împreună cu primarii din Valea Jiului, când va mai avea de mers o delegație la Bruxelles pentru acțiuni legate de această Platformă a fostelor zone miniere, voi face parte și eu din delegația respectivă, în vederea creării acestui Parteneriat între primării și universitatea noastră, putând pune în aplicare apoi și acest proiect de care am vorbit, firește, cu sprijinul Comisiei Europene în ceea ce privește finanțarea proiectului în sine”, a declarat vineri rectorul Radu Sorin, ziarului nostru.

Va depinde foarte mult cum ne prezentăm în fața celor din CE cu ideile de proiecte
Rămâne de văzut în continuare cum vor evolua lucrurile pe această temă, dar și în general pentru această platformă creată de Comisia Europeană. Să sperăm că vom găsi la Bruxelles nu doar înțelegere ci și sprijin în ceea ce privește finanțarea și implementarea acestor proiecte de care vorbesc primarii noștri, dar și rectorul Universității din Petroșani sau alți oficiali hunedoreni. Asta, firește că înseamnă să se meargă cu proiecte viabile, bine țintite ca și tematică, dar și bine realizate, argumentate și documentate, astfel încât să nu existe niciun fel de piedici sau suspiciuni din partea comisarilor europeni și ai celor din comisiile ce analizează aceste proiecte. Să sperăm că există deja destulă maturitate, primăriile noastre și Universitatea din Petroșani lucrând deja de ani buni de zile la foarte multe proiecte finanțate de UE. Nu e cazul să le reamintim, dar sunt deja foarte multe. Ceea ce nu înseamnă decât o primă bilă albă în argumentația ce va adusă în sprijinul acestor cereri de care se leagă viitoarele proiecte. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter