04.10.2019,  11:49:14 | 0 comentarii | 179 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Drăgan din Bănița / A dat clopul pe pălăria texană
de Corneliu BRAN

Bănițenii își amintesc de neamul Drăgoenilor, care are urmași frumoși și astăzi.

 

Duminică, 7 octombrie, Ion Vladislav (Drăgan, cum îl știe toată lumea prin Bănița), împlinește frumoasa vârstă de 79 de ani. Când va citi aceste rânduri, Ion Vladislav, zis Drăgan, va fi surprins și emoționat, unul dintre fii, împreună cu familia punând la cale materialul de față. De ce? Simplu. După 27 de ani, „Drăgan” se reîntoarce de pe meleagurile americane ca să fie împreună cu familia rămasă în România, oamenii dragi de care îl desparte șase luni pe an, poate și mai bine, un Ocean și un vast ținut, pe care-i păstrează în suflet și cuget ca pe o sfântă icoană. Este și normal din moment ce vorbim aici de cei trei copii rămași în țară, cei trei feciori, deveniți azi oameni în toată firea și de bază în familie și comunitate, Ion, Viorel și Marin, împreună cu soțiile lor și cu cei cinci dragi nepoți.

Viorel, unul dintre feciorii persoanei sărbătorite, ce împlinește o zi mai târziu, luni, 8 octombrie, împlinirea a celor 79 de ani, ne-a spus, emoționat, de ce dorește familia această surpriză scrisă. „Pentru că tata este pasionat de ziare și de citit și citind presa de-acolo, de peste Ocean, din Statul Texas, știe mai multe lucruri decât mine sau noi, cei de aici, având din presa locală informații pe care poate noi nu le auzim! Știind că-i va face plăcere, ne-am gândit la această surpriză”.

Ion Vladislav, născut și crescut la Bănița, satul Cotești, a locuit până la 50 de ani în casa părintească din satul lui drag. Conjunctura vieții l-a făcut ca după o viață muncită la cariera de piatră de la Bănița, să plece în anul 1992 în Statele Unite, la chemarea fiicei sale, stabilită acolo de prin anii 80. „Un momârlan get-beget a ajuns texan cu acte în regulă, luând viața în piept la 50 de ani”, constată fiul Viorel pe bună dreptate. „Ca să glumim puțin, dar e și realitate, a plecat din zona vacilor cu coarne mici în zona vacilor cu coarne mari, că am fost și eu acolo și am văzut cum arată vacile lor”, a continuat râzând Viorel.

Fata, Dorina, tehnician veterinar la o clinică din Dallas, care are la rându-i familie, soț și doi copii frumoși, l-a chemat pe tatăl său după ce s-a stabilit și după ce România și-a deschis granițele. Ajuns în State, Ion Vladislav, zis Drăgan, a căutat să facă ce a făcut și în țară o viață întreagă: să muncească. Un țel de viață venit din străfunduri, din neam în neam, căci de când se știu cei din neamul Drăganilor n-au stat o clipă, nici măcar atunci când au împlinit o venerabilă vârstă. Astfel, cu ajutorul necontenit al fiicei sale, s-a perfecționat în meseria asistent veterinar, nu înainte, firește, de a învăța limba engleză. Curajul lui Drăgan a fost răsplătit din plin, astfel că după ce a intrat în câmpul muncii a reușit să-și completeze serios anii. Acum primește două pensii: una din SUA, cealaltă din România.

„Tata fuge de frig. Când la noi începe frigul, pleacă în SUA, alături de sora noastră și de familia ei, iar când dă căldura prin România, vine acasă alături de noi. Anul acesta s-a nimerit să mai fie aici de ziua lui și de aceea ne-am gândit să facem o mare petrecere și să-l sărbătorim, probabil în casa bătrânească ori la pensiunea pe care o dețin, să vedem, că încă n-am stabilit exact unde, asta în funcție și de vreme. Cum spuneam, au trecut 27 de ani de când nu am mai fost de aniversarea lui toți împreună, minus sora noastră cea mare”, ne-a mai spus, la fel de emoționat ca la început, Viorel Vladislav.

În încheiere îi transmitem lui Ion Vladislav zis Drăgan, multă sănătate alături de cei dragi și să consume cât mai mult pensia oferită de cele două State, iar la 100 de ani să-i putem face un nou cadou scris!

„Din partea noastră, a familiei, în frunte cu nurorile și nepoții dumnealui dragi, îi dorim tatălui și bunicului nostru cele mai calde și sincere urări de sănătate și fericire, un tradițional LA MULȚI ANI și tot ce își dorește! Tată dragă, ne bucurăm că la această frumoasă aniversare, putem fi cu toții împreună și să te avem în mijlocul nostru. Vom fi mereu alături de tine!”, a transmis Viorel Vladislav, la finalul discuției, mesajul familiei pentru tatăl, socrul și bunicul lor.

Ne bucurăm că am fost părtași la această surpriză, chiar dacă nu am fost invitați la petrecerea de duminică.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter