06.10.2019,  20:23:11 | 0 comentarii | 347 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De Ziua Educatorului, / Patru distinse profesoare petroșenene, răsplătite simbolic pentru întreaga lor activitate de către autorităţile locale în numele întregii comunităţi
de Corneliu BRAN

Ziua Educatorului  – 2019 a fost marcată la Petroșani cu o zi mai devreme de către Primăria municipiului Petroșani. 

Plachete, diplome, flori și bani pentru patru doamne profesoare
Astfel, vineri, 4 octombrie, în Sala de Marmură, începând cu orele 12:00, într-un cadru festiv, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a înmânat diplome și plachete de onoare pentru patru cadre didactice care anul acesta s-au pensionat ori o vor face în curând, îndeplinind condițiile de pensionare, după o viață dedicată instruirii și pregătirii elevilor petroșeneni. De asemenea, în mod simbolic, din partea consiliului local și a comunității locale, edilul petroșenean a înmânat distinselor doamne profesoare câte un buchet superb de flori și o sumă de 500 lei pentru fiecare.
Cele patru cadre didactice sunt: Adriana Doina Barbăroșie, profesor învățământ primar în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” și Eugenia Păun, profesor în cadrul aceluiași liceu, Dumitra Elena Neagoe, profesor în cadrul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” și Eugenia Nichita, profesor învățământ preșcolar în cadrul Grădiniței P.P. nr. 3 din localitate. Și din partea ZVJ, multe urări de sănătate și fericire, o pensie cât mai lung posibilă plină de lucruri frumoase alături de cei dragi!

Mesajul primarului în numele comunității locale
Înainte de momentul premierilor, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, în numele comunității locale și a autorităților publice ale Petroșaniului, a ținut să le mulțumească acestor doamne profesoare pentru rolul decisiv în formarea a zeci și zeci de generații de elevi, primarul apreciind faptul că rolul unei educatoare, a unei învățătoare ori a unei diriginte poate fi considerat a fi ca cel al unei „mame doi”, în sensul că un copil, un tânăr elev așa percepe acest lucru și așa și trebuie să fie, ținând cont de rolul uriaș al unui dascăl, oricum s-ar numi el, în viața elevilor săi.
„Ziua Internațională a Educatorului este marcată anual pe data de 5 octombrie. Această aniversare este de fapt una zilnică, de fiecare dată când dascălii intră în clasă, de fiecare dacă când un elev învață și reușește. Influența pe care o are un dascăl asupra unui copil este eternă, fiind cel care lasă amprente asupra educației copiilor. Fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învățătură a dascălului, pe care, ca adult o va transmite mai departe copiilor săi. La mulți ani tuturor dascălilor care, cu dăruire, sculptează suflete și caractere!”, a mai transmis printre altele primarul Petroșaniului.

Cadou muzical și cupe de șampanie
După un scurt cadou muzical interpretat de nota zece și cu multă căldură de talentata elevă Adonia Antonescu, primarul a oferit doamnelor profesoare și celor prezenți alături de dumnealor câte o cupă de șampanie, într-o atmosferă încărcată de vii emoții, intimă și plăcută. Pozele de grup și depănarea amintirilor alături de prietenii și colegii prezenți au încheiat o festivitate frumoasă, într-o zi dedicată dascălilor noștri. La Mulți Ani, tuturor dascălilor și mulțumim cu toții pentru ceea ce ați însemnat dumneavoastră în viețile noastre!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter