07.10.2019,  20:31:37 | 2 comentarii | 607 vizualizari
Fotbal. Liga 4 / Jiul a preluat șefia clasamentului
de Loredana JUGLEA

Elevii lui Damian Militaru și ai lui Cosmin Kanduth s-au impus cu scorul de 6-1 în fața celor de la Minerul Uricani, în deplasare. În urma acestei victorii Jiul este noul lider din fotbalul mic. 

„Echipa noastră Jiul Petroșani a trecut pe primul loc în clasament.
Felicitări, băieți! Hai Jiul! Jiul nu moare! Sub sloganul Jiul nu moare, la împlinirea celor 100 de ani ai Jiului Petroșani, ne-am adunat jucători și antrenori care am crescut sau am trecut pe la Jiul în anii precedenți! Ne dorim să ducem această echipă acolo unde îi este locul, într-un eșalon superior! Acest lucru nu este posibil fără ajutorul AUTORITĂȚILOR LOCALE și al SUPORTERILOR! Declanșăm o campanie de mediatizare a obiectivului acestui sezon și de a aduce cât mai mulți suporteri la stadion! Noi pe gazon dăm tot ce putem, ne dăruim, ne sacrificăm să atingem obiectivul! Ne dorim să avem lângă noi un număr cât mai mare de suporteri! Îi rugăm pe toți cei care iubesc acest fenomen să își rupă din prețiosul timp să vină la stadion să susțină echipa! Mulțumim celor care au fost alături de noi și celor care ne ajută să mediatizam această campanie. Împreună vom duce Jiul acolo unde ii este locul! Hai Jiul”, este mesajul venit din partea echipei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Suporter07.10.2019,  20:59:49
Felicitari ! Hai Jiul !
#2 Stefan 08.10.2019,  06:02:30
Ar fi foarte util să cunoaștem și noi programul competitional. ...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter