07.10.2019,  20:42:00 | 0 comentarii | 123 vizualizari
File dintr-o istorie a apei în cereri (II)
de Marian BOBOC

Colonia „Regina Maria”
„Subsemnatul, cu tot respectul, vă rog să binevoiţi a aproba cererea mea următoarea: locuiesc în comuna Petrila din Colonia Regina Maria No. 168, sunt angajatul Direcţiunii minelor. Cererea mea este următoarea, căci ţeava apeductului care va servi în locuinţa mea să se poată uni cu ţeava conductului principal al apeductului pentru a fi şi locuinţa mea montată cu apeduct. Petrila, la 14 iunie 1922. Adolf Di Waleria”.
Cererea este aprobată peste o lună de reprezentanţa comunală din Petroşani, cu specificaţia expresă ca operaţiunea să fie supravegheată de monteurul de apeduct Nicolae Sedean, după ce petentul primeşte voie de la Direcţiunea minelor Lonea, care era proprietara casei.
Şi Petru Tecău, funcţionar al Direcţiunii Minelor şi locuitor în aceleaşi colonii, primeşte permisiunea de a „induce apeductul în locuinţa”, sub supravegherea lui Sedean.

Apeduct pe str. Maleia
„Onor. Primăria oraşului Petroşani/ Subsemnaţii Kadar Elek, Schmist Ferencz, Keresteli Denes junior, Kerestelli Denes, Berkovici Antal, Igna Ioan, Szekely Ianca, Gross Wilmos, Toth Ioan, Veitzner Iacob, locuitori toţi din strada Malea, venim cu următoarele cereri către onorata primărie: Toţi fiind oameni săraci, care am lucrat unul lângă altul, până a ne construi locuinţe în această direcţie a oraşului, unde nu a fost niciodată nici un fel de instalaţii. Cu respect vă rugăm să binevoiţi a dispune a lua măsuri pentru a ne înlesni şi noi cu apa, lumina electrică, precum şi îndreptarea străzii, care nu este pavată chiar până la sfârşitul străzii. Având în vedere că noi ne achităm cu toată dragostea impozitul cel avem faţă de stat, precum şi alte servicii, pe care le facem benevol, pentru binele statului şi a primăriei locale. Noi vom avea încrederea în bunăvoinţa DVS. că se va urgenta şi la noi starea de lucruri precum domină şi alte părţi ale oraşului. Primiţi vă rugăm, Domnule Primar, deosebitul nostru respect ce îl avem faţă de Dvs”. (ianuarie 1926)
În urma calculelor făcute de ing. Dumitriu, primarul Romulus Miocu le dă, la 26 ianuarie 1926, un răspuns nu prea încurajator: „(…) Având în vedere că bugetul anului 1927 este supra încărcat, comuna nu poate suporta toate cheltuielile, comuna numai în cazul acela ar putea face prelungirea conductei dacă fiecare proprietar din acel cartier s-ar obliga a contribui la spesele ce se vor ivi cu prelungirea conductei”. Petenţii ţin însă cu tot dinadinsul ca apa, curentul, canalizarea - adică, civilizaţia adică - să pătrundă şi pe Maleia, fiind de acord să contribuie şi ei cu bani, cu toată sărăcia lor, la aceste lucrări.         

Canalul minei Est
Aproape în toate localităţile Văii Jiului existau mine care se numeau Est. Printre acestea se afla şi Petroşaniul. La 20 martie 1927, conducerea minei Est Petroşani cere o aprobare primăriei: „Subsemnata Petroşani, Societate anonimă română pentru exploatarea minelor de cărbuni, de comun acord cu Inspecţia de Întreţinere C.F.R. Arad, am hotărât construirea unui canal acoperit de tuburi de beton pentru scurgerea apei din mina Est a Societăţii noastre în Jiu. Canalul proiectat are o lungime de 500 m, va trece pe teritoriul CFR, mai departe prin proprietăţile imobiliare a locuitorilor Anghel Luca, I. Băluca şi cons, şi Rusu Dumitru şi cons, Stranszky Francisc şi în sfârşit pe terenul Societăţii anonime Răşinari. Ţinem a menţiona că cu proprietarii terenurilor Societatea noastră a încheiat contractele cuvenite, prin care ne-au acordat servitutea de a putea conduce canalul din chestiune pe teritoriul dânşilor. Prin prezenta cu onoare rugăm Onorata primărie să binevoiască a ne încuviinţa autorizaţiunea legală pentru construirea acestui canal, necesar în scop exclusiv minier”.    

Str. Horia
„Onor. Primăria Comunală Petroşeni/ Avem onoare a comunica că intenţionăm legarea conductei de apă cu locuinţa noastră No. 10 din strada Horia şi vă rugăm să binevoiţi a da aprobarea cuvenită. Cu toată stima, PETROŞANI - Soc. anonimă rom. pentru exploatarea minelor de cărbuni”. (Petroşani, 6 mai 1927)

Apă pentru vite
„Domnule Primar/ Subsemnatul, cu Onoare Vă rog să binevoiţi a aproba introducerea apeductul pe terenul proprietatea noastră şi arendat de mine, legătura s-ar face de la Dl. Verselbauer. Am nevoie de apeduct pentru curăţenia grajdului, (…) pentru adăparea vitelor ce se află în acest grajd. Pe lângă introducerea apeductului, voi instala şi o fântână. În speranţa rezolvării favorabile a cererii mele. Primar, al D-voastră supus, Benedek Porfanta”. (13 mai 1927)
Cererea este aprobată, însă condiţionat: „Se poate da autorizaţia cerută, cu condiţia ca să se instaleze o fântână de stradă, model mic, astfel ca în timpul iernii fântâna să fie ferită de îngheţ”.
Marian Boboc (din volumul „Vremea apeductului. File din istoria producției și exploatării Apei în Valea Jiului”



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter